Prin ""Alexandru"", romanul cu care debuta in 1998, Ion Manolescu devenea - dupa Mircea Cartarescu si Simona Popescu - un precursor al egofictiunilor in care aveau sa se exerseze apoi Ovidiu Verdes, Sorin Stoica, Dima Bicleanu, Cezar-Paul Badescu, Ionut Chiva, Ioana Baetica, Cosmin Manolache, Filip Florian si cati alti copii nazdravani ai ceausismului. ""Derapaj""
Prin ""Alexandru"", romanul cu care debuta in 1998, Ion Manolescu devenea - dupa Mircea Cartarescu si Simona Popescu - un precursor al egofictiunilor in care aveau sa se exerseze apoi Ovidiu Verdes, Sorin Stoica, Dima Bicleanu, Cezar-Paul Badescu, Ionut Chiva, Ioana Baetica, Cosmin Manolache, Filip Florian si cati alti copii nazdravani ai ceausismului. Nascut in 1968, Ion Manolescu a fost in 2004 coautor, alaturi de Paul Cernat, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir, al unei carti de mare impact in lumea intelectuala: ""O lume disparuta"", inregistrare de istorii personale de adolescenti formati in ultimul si cel mai crunt deceniu al dictaturii ceausiste, fiecare povestind umilintele, caznele, grotescul si macabrul epocii, intr-o maniera deopotriva acuzator-expiatoare, fatalmente autocompatimitoare, vag nostalgica, dar necrutatoare si, oricum, terapeutica. Iata ca din ""Alexandru"" si ""O lume disparuta"" se exfoliaza acum, acaparator si coplesitor, ""Derapaj"", un roman de peste 600 de pagini, cu un flux narativ hohotitor si profund atasant, adesea hipnotizant, dar logoreic pana la Dumnezeu (Editura Polirom, prefata de Luminita Marcu). Fostul student Alexandru (Robe), baiatul cuminte, cu ADN serios si CV exemplar, moderat in toate, de la setea de invatatura si afirmare pana la sexualitatea deprinsa oarecum pasiv-aseptic, este acum lector la Filologia bucuresteana, iubeste temeinic si monomaniacal. Este prieten fidel, cu mai multe etaje afective, traieste deopotriva senzual si livresc si este, brusc, sorbit irepresibil de-o bresa-n real cu sadomasochiste valente manipulatorii. Dintr-o data, evocativul depliat voluptuos, cu tandre inventare de stari, geografii sentimentale, lecturi, faze haioase, obiceiuri, placeri si intamplari, e lovit de fictiune si centrifuga narativa incepe sa aglomereze intr-o velocitate ametitoare sociologia cu blocatarii proletari si arhitectura alienanta, filologie, etnopsihologie, ironie si cinematografie, corporalitate si eruditie ghidusa, internetul si istoria familiei matern-paterne, cu bunici mitic-fabulosi cat o saga de altadata, impreuna cu primele jocuri erotice, scoala, un roman ludic de spionaj, fictiune politica si policier paseist, conspirativita si clisee de Ciresarii, Numele trandafirului, Liceenii, Pendulul lui Foucault si fractalii lui Culianu, computerismul, paranoia retelelor si realitatea virtuala consunand polifonic cu umorul sensibil, deriziunea, absurdul exacerbat si confesivul polimorfic. Jurnalul sentimental si livrescul labirintic devin hiperfictiune gratuita si levitatie morala. Dincolo de stufosenia fabulei, care, de la un punct incolo, nici nu mai intereseaza (ca si in cazul lui Orhan Pamuk, recentul Nobel pentru literatura, tradus acum la noi cu ""Ma numesc Rosu"", ""Derapaj"" se putea usor lipsi cam de jumatate din greutate), ce se retine numaidecat este figura Mariei si romanul cuplului, cu pagini de-o fermecatoare franchete si intensitate a trairilor si autoscopiei (v. de ex. 108-113, respectiv 358-364), ca si spectacolul digresiunilor mai mult sau mai putin intertextuale (cu Camil Petrescu, Eco, Holban, Borges, Cartarescu, Sabato s.a.m.d.) ale filologului care face din Biblioteca facultatii un soi de axis mundi invaluit intr-un feeling incantator.