Ii inteleg supararea, nu este singurul autor roman care, dupa ce a publicat doua sau trei carti, se simte frustrat, ignorat, persecutat pentru ca nu este chemat in inalta institutie. Boala veche, sentiment de vexatiune raspandit in lumea celor care publica. Pentru un roman care stie sa citeasca este aproape o fatalitate sa inceapa sa scrie si sa publice, zicea cu aproximatie I. L. Caragiale. Iar daca publica, numai o cabala, o oculta ticaloasa impiedica accesul lui in marile institutii stiintifice din tara si strainatate. Nu-i cunosc biografia dlui Neagu Djuvara si, la drept vorbind, nici nu ma intereseaza. L-am ascultat cu catva timp in urma, protestand pe postul national de televiziune, de chiar ziua lui Eminescu, impotriva faptului ca au fost publicate articolele politice ale poetului. M-am mirat ca un intelectual care a trait, dupa cate am aflat, aproape toata viata lui in Franta, poate sa aiba o neintelegere atat de absurda a fenomenului Eminescu si sa fie suparat ca articolele politice pot fi puse, azi, in mana cititorilor dupa ce timp de o jumatate de secol ele au fost interzise de regimul totalitar. Motivul este acelasi: Eminescu este in filosofia lui practica "un reactionar", i-a contestat in articolele din "Timpul" pe cei care voiau sa introduca in societatea romaneasca "fantasmagoniile" le zicea el - adica formele fara fond. Le-a contestat, adevarat, ca si Maiorescu si alti intelectuali din epoca, dar ce importanta are acest fapt intr-o cultura? Cultura se face din asemenea ciocniri de forte spirituale si nu sunt putine cazuri cand anti-modernii in sfera ideologica sunt creatorii modernitatii in literatura. Cazul lui Baudelaire este cel mai elocvent in aceasta privinta. N-am auzit pana acum ca un istoric, un critic literar, un om politic francez sa se opuna tiparirii eseurilor sale politice. De ar face-o, ar fi un om mort...
Dar sa revin la supararile actuale ale dlui Neagu Djuvara. El a publicat de curand in Cotidianul (6 nov.) un articol cu un titlu profetic-pedagogic amenintator: "Mic indreptar despre oculta care a subjugat Romania". Articolul sau patroneaza actiunea inceputa de gazeta citata pentru exterminarea, eliminarea, epurarea - nu stiu cum sa-i zic mai bine - a ceea ce dl. Djuvara si echipa sa, din care nu lipsesc nelipsitii G. Liiceanu si Alina Mungiu, numesc "generatia expirata". Generatia expirata este, dupa cate inteleg, cei care au trait, au scris si au publicat sub comunism. Acestia, spune dl. Djuvara, "s-au grabit sa-si vanda numele pentru o sinecura sau si-au plecat slugarnic capul in fata tiranilor analfabeti", ca Sadoveanu si G. Calinescu. Ceilalti - adauga dl Djuvara, creatorii autentici, "au inceput sa se ascunda sau sa taca sau sa scrie <<pentru sertar>>"... O prima eroare, o prima mistificare pe care o face dl. Djuvara, istoricul iritat ca Eminescu este tiparit pentru prima oara in Romania cu totalitatea operei sale. Cine cunoaste cat de cat istoria postbelica stie ca nu toti "creatorii autentici" care au ramas in tara - au tacut, cum crede dl. Djuvara, s-au ascuns, sau au scris numai pentru sertar. Unii, ca Noica, N. Steinhardt, Doinas, Caraion, Pandrea, au stat cu anii in puscariile comuniste si, dupa ce au reusit sa scape, au scris si au publicat asa cum au putut si cat au putut. Ei si toti ceilalti, din generatiile mai tinere, au reusit sa faca in asa fel incat cultura romana sa existe.