Incetosate de conflictele perpetue din coalitie, reformele erau dureroase ca o operatie pe viu, nivelul de trai scadea - pe scurt, o mie de copaci din cauza carora nu se mai vedea padurea. Stiam cine manevreaza, stiam si cine e manevrat, naiv sau inciudat. Acum insa nu pricep incrancenarea mediatica impotriva unui guvern care a reusit sa ne aduca, de la incertitudinile deficitului de democratie din 2004, la certitudinea aderarii la UE, la 1 ianuarie 2007. Credeam ca, dupa ce au jelit vreme de 10 ani ca nu vom fi primiti in NATO - si am fost; dupa ce, macar din 1997, ne-au amenintat ca nu vom fi admisi in veac de veac in UE - si iata ca suntem, corurile de bocitoare nationale vor face o halta de ajustare. Ratingul de tara a crescut, inflatia a scazut, FMI s-a intors, mai binevoitor ca oricand. Mai sunt mii de probleme, de la pensionari si profesori la pungile de mizerie din ghetourile urbane, dar, orice s-ar spune, Romania nu se reduce la Ferentari.
Casandrele de serviciu se fac ca nu observa in ce masura perpetua lor disperare globala delegitimeaza Guvernul Tariceanu, pregatind terenul pentru toate manevrele de dislocare a acestuia. Dupa doi ani in care a guvernat cu succes, dl Tariceanu nu merita jubilatia rautacioasa cu care ii e prezisa prabusirea. Dl Tariceanu e poate prea bine imbracat pentru neglijenta boema pe care o cultiva campionii populismului fara frontiere; dl Tariceanu nu face scandal si e lipsit de pitoresc, dar si-a vazut de treaba, asa ca merita cel putin respectul opiniei publice, daca nu calda afectiune pe care aceasta o rezerva dnilor Basescu, Becali si Stolojan.
Daca nu inteleg supararea mediatica, pe cea politica o inteleg prea bine. Politic, se reia matrita crizei din 1997/98, care a deteriorat profund situatia politica din Romania si a dus, in final, la revenirea in tromba a PDSR la putere. Atunci, ca si acum, PD vroia sa domine guvernarea, chiar daca alegerile nu-i dadeau acest drept; atunci, ca si acum, dl Basescu vroia un prim ministru care sa-l asculte; atunci, sustinut de PDSR, PRM - si de media - l-a obtinut pe dl Radu Vasile. Acum incearca sa-l obtina pe dl Stolojan.
N-am iluzia ca, in guvernarea '96-2000, n-ar fi existat "grupuri de interese", cum exista si azi. Ca si azi, cele ale PD erau foarte vioaie. Fiind mai multe, se controleaza insa, cat de cat, unul pe celalalt, ca si in 1997/1998, spre furia exprimata atunci cu atata plastica energie de dl Basescu: o furie calmata brusc in momentul in care PD obtinea un prim-ministru complice, ministerele economice si controlul asupra programelor PSAL.
Marea deosebire consta in faptul ca Guvernul dispune azi de mult mai multi bani decat in 1998, asa ca si rasturnarea echilibrului de forte din 2005 a devenit, proportional, cu mult mai stringenta pentru cine vizeaza controlul afluxului mult asteptat de fonduri, fie ele interne sau europene. Drept care se pune la cale respingerea bugetului, caderea Guvernului, dupa care dl Stolojan, iubit de-a valma de PD, PSD si PRM, poate sa obtina in Parlament - ca Radu Vasile in 1998 - un scor zdrobitor, si sa faca, in calitate de prim-ministru pseudo-liberal, ce stie el mai bine: sa sustina, pe langa interesele propriilor hoteluri, si, daca mai exista, ale grupului Tofan, toate interesele presedintelui, oricum s-ar numi acesta.