Balciul ""Dosariadei"" intretinut ""la foc mic"" de CNSAS vrea sa ne convinga ca politia politica a fost un joc de societate, rezervat ""turnatorilor"" care dadeau ""extemporale"". Realitatea era cu mult mai hidoasa. Adevarata politie politica a fost cea exercitata de toate organele de represiune ale vremii, de la Securitate si Militie pana la Justitia care lucra mana in mana cu primele doua.

Timp de cateva decenii, comunismul a stapanit Romania cu ajutorul celei mai cumplite si eficiente arme: teroarea. Indiferent daca vorbim despre ceea ce candva era numita ""dictatura proletariatului"" ori de cea careia acum i se spune ""politie politica"", teroarea a fost aceeasi, exercitata prin organele de represiune ale statului totalitar, de la Securitate si Militie pana la justitia comunista. Justitie care finaliza ""munca"" primelor doua institutii. Poate ca deja am uitat, dar adevarata politie politica a fost cea care s-a manifestat prin arestari discretionare, anchete cumplite in cursul carora bataia era argumentul juridic suprem, urmate de procese trucate, la sfarsitul carora se distribuiau ""democratic"" ani grei de puscarie. Este drept ca, oricum ar fi motivata, ""turnatoria"" este imorala. Dar romanii care au fost cu adevarat victime ale ""politiei politice"" nu au fost nici cei amanati de la avansari din cauza unor ""note informative"", nici cei carora li s-a refuzat plecarea in strainatate, pe la vreo bursa, ori scriitorasii trecuti temporar ""la index"". Teroarea paralizanta care ne-a stapanit timp de cateva decenii nu a fost provocata, in mod special, de ""turnatoriile"" colegilor, vecinilor sau rudelor, ci de groaza de a ajunge pe mana militienilor, a securistilor si procurorilor zelosi care ""activau"", spre exemplu, in infernul din arestul Cercetarilor Penale Rahova. Si din restul tarii. Dar asta nu mai intereseaza acum pe nimeni. De parca arestarile abuzive, anchetele duse pana la limita crimei ori procesele masluite, judecate de obicei in instantele militare, nu ar fi fost ""politie politica"".

LEGEA DELATIUNII. Acum, cand acele vremuri s-au retras oarecum in istorie, acuzatia de politie politica este privita abstract, rupta de realitatea regimului comunist. O realitate pe cat de dura, pe atat de complexa, pe care multi dintre noi par sa o fi uitat deja. Pana in urma cu doar 17 ani, domeniul de ""activitate"" a ceea ce acum denumim ""politie politica"" era inscris in Codul Penal comunist, care-i dedica un intreg capitol. Este vorba de ""Partea speciala"", care, intre art. 155 si 173, detalia ""Infractiunile contra sigurantei statului"", infractiuni sanctionate sever, cu pedepse ce porneau de la 15-25 de ani de puscarie pana la detentia pe viata. Privite superficial, articole precum ""Tradarea"", ""Spionajul"", ""Actiuni dusmanoase contra statului"" sau ""Atentatul contra sigurantei statului"" pareau in acord cu legislatia internationala. In schimb, ""Actiuni contra ordinii constitutionale"", ""Subminarea puterii de stat"", ""Complotul"", ""Divulgarea secretului care pericliteaza siguranta statului"" lasau loc la interpretari care deschideau calea abuzurilor. In plus, acel Cod Penal promulgat de Ceausescu in 1968 avea si o prevedere cumplita, care ar putea explica numarul mare de delatori din Romania comunista. Este vorba despre art. 170 - ""Nedenuntarea"", care prevedea ca: ""Omisiunea de a denunta, de indata, savarsirea vreuneia dintre infractiunile prevazute in art. 153-163, 165, 166 si 167 se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani"". Fara a scuza ""turnatoria"", devine clar ca teama ca ti-ai putea petrece intre doi si sapte ani din viata dupa gratii datorita nedenuntarii uneia dintre faptele incluse in ""Partea Speciala"" era un ""stimulent"" indeajuns de eficient pentru delatiune.

Citeste si:

""COOPERATIVA"". Daca dorim sa identificam adevarata politie politica, cea care a distrus viata catorva generatii de romani, atunci urmele ei trebuie cautate exact acolo unde ea a functionat. Adica in ""ograda"" institutiilor care au exercitat-o, de la Ministerul de Interne, din care faceau parte atat Securitatea, cat si Militia, pana la Justitie, mai ales cea militara. Plecand de la unul dintre capete, prima veriga a lantului terorii era Directia I (UM 0610) din Departamentul Securitatii Statului (DSS). In Decembrie 1989, aceasta Directie se afla sub comanda colonelului Gheorghe Ratiu, care ii avea drept adjuncti pe col. Ilie Merce, lt. col. Gabriel Anastasiu si lt. col. Elena Moca. Conform ""organigramei"", Directia I avea sarcina de a identifica orice manifestare ostila regimului. Activitatea ei se baza, in principal, pe ""extemporalele"" date de ""turnatorii"" pe care si-i racola. A doua veriga a lantului a fost UM 0638, Directia a Vl-a Cercetari Penale a DSS, sub comanda colonelului Vasile Gheorghe. Dupa 1989
s-a aflat ca la sediul central al acestei Directii activau 36 de ofiteri anchetatori, un ofiter de comunicatii si tehnica operativa, 26 de subofiteri si noua angajati civili. In plus, la fiecare Inspectorat Judetean de Securitate existau cate unul sau doi ofiteri de cercetari penale. Directia a Vl-a valorifica datele ""colectate"" de Directia I, referitoare la infractiunile prevazute in ""Partea speciala"" a Codului Penal din 1968. Si in majoritatea cazurilor, le preschimba in dosare penale. Cel de al treilea membru al ""cooperativei"" care producea teroarea aproape pe banda rulanta era Justitia. Un magistrat militar ne-a descris pe scurt ""circuitul"" care transforma un om liber intr-o victima a politiei politice comuniste. ""Cel care facea toata ancheta, de la cap la coada, era ofiterul de la Anchete Speciale, din Directia a Vl-a a DSS. Materialul de urmarire penala era prezentat unui procuror care, de la caz la caz, putea fi militar sau civil. Nu orice procuror se bucura de o asemenea increde-
re, ci doar cei «agreati» de sistem. Cum ajungeai sa fii agreat? Ei, asta este o alta poveste. Unii porneau pe drumul asta inca de pe bancile facultatii, altii in primii ani de cariera. Indiferent daca era militar sau civil, procurorul respectiv dispunea punerea in miscare a actiunii penale si in 90 la suta din cazuri, cerea si arestarea preventiva a inculpatului. In urmatoarea faza, procurorul «agreat» si anchetatorul «special» de la Directia a Vl-a intocmeau impreuna rechizitoriul pe baza caruia inculpatul era trimis in judecata. Impreuna e un fel de a zice, pentru ca procurorul, oricare ar fi fost el, isi insusea in totalitate concluziile anchetatorului Securitatii. Aflat, de obicei, in stare de arest preventiv, inculpatul era trimis in judecata. Desfasurat cu usile inchise, fara public, procesul era judecat, seara sau chiar noaptea, doar de presedintele sau vicepresedintele instantei careia ii era repartizat dosarul. De obicei, acuzatul era aparat de un avocat numit din oficiu. Avocat ales nu prea putea sa aiba, pentru ca arestat fiind nu avea cum sa contacteze vreunul. De foarte multe ori, familia nici nu stia cand avea loc procesul, si nici ea nu avea cum sa angajeze un avocat. In plus nici avocatii nu se prea inghesuiau sa apere pe inculpatii acuzati de fapte care tineau de competenta Securitatii. Si asta pentru ca, daca acceptau un asemenea client, aveau sanse mari sa fie besteliti de sefii lor de pe la barouri"". In cele mai multe cazuri, sentinta data intr-un astfel de proces era o ""mutare in plic"", pentru ca judecatorul era doar un simplu executant al ordinelor venite de la Partid, prin intermediul Sectiei de Anchete Speciale a Securitatii. Incepand cu mijlocul anilor a€™60, situatia devenise ceva mai complicata. Cu timpul, o buna parte dintre faptele incluse in ""Capitolul special"" si ""instrumentate"" efectiv de Securitate au fost ""mascate"" in spatele unor infractiuni de drept comun. Oficial, dizidentul Gheorghe Ursu a fost anchetat pentru detinere de valuta si nu pentru opiniile sale anticomuniste. Proveniti tot din ""pepiniera"" M.I., anchetatorii Militiei nu erau cu nimic mai blanzi decat cei ai Securitatii. Si asta pentru ca ambele institutii functionau pe principiul ""vaselor comunicante"" si se ajutau reciproc. Militia avea si ea informatorii ei. Informatori care, dintr-un motiv de neanteles, nu intereseaza nici CNSAS-ul, nici societatea civila. Nineni nu se deranjaza acum sa explice cu ce erau mai buni ""turnatorii"" Militiei decat cei ai Securitatii. La fel cum nimeni nu se intreaba cu ce sunt mai ""morali"" informatorii de astazi ai SRI si ai Politiei decat ""echivalentii"" lor de pe timpul regimului comunist.

CONDAMNARI. Tribunalul Militar din Bucuresti, locul unde s-au judecat foarte multe procese politice