M-am intrebat deseori de ce se tunde ca o bucatareasa de colhoz duduia Ioana Lupea de la Oficiosul Palatului Cotroceni. Proza de doi bani din Evenimentul zilei de ieri mi-a dat raspunsul: Scrie ca o bucatareasa. Pentru ca o bucatareasa nu are nuante in raport cu produsul mainilor sale grasute: ciorba. A avea nuante inseamna a te abate de la reteta. Isi poate ingadui o bucatareasa asa ceva? Intr-unul din numerele anterioare, Ioana Lupea l-a atacat pe Cristian Tudor Popescu pentru gestul acestuia de a demisiona de la conducerea Clubului Roman de Presa.

Dincolo de faptul ca terfelirea celor care au facut ceva pentru presa romana e o reteta la ziarul limbricilor care n-au facut altceva pana acum decat sa indeplineasca pe taram romanesc interesele obscure ale Trustului Ringier, acuzatiile aduse Clubului Roman de Presa din vremea sefiei lui Cristian Tudor Popescu stau sub semnul strictei respectari a unei alte retete: toate ziarele traiesc din publicitatea pe sub mana, numai Oficiosul se hraneste exclusiv din talentul cuplului hazliu Cartianu - Ionescu.

Nu sunt membru al Clubului Roman de Presa. Asta nu ma impiedica sa reamintesc duduii cu zulufi ca institutia a fost, sub conducerea lui Cristian Tudor Popescu, o veritabila reduta a rezistentei la presiunile politice asupra presei independente in toate regimurile care s-au succedat, ca oile, in Romania postdecembrista.

Dupa ce a dat gata tot restul presei, demascand-o ca e sluga carnatarilor romani (cu Evenimentul zilei fiind altceva, el e sluga unui carnatar elvetian!), numita Ioana Lupea gaseste prilejul unei noi puneri a mainilor in sold, pentru a dracui tateste aceeasi presa, deoarece ar fi tratat pe larg moartea Zoiei Ceausescu. Daca ar fi fost dupa mintea ei putina, evenimentul ar fi trebuit rezumat la o simpla stire. De ce?

Citeste si:

Pentru ca - zice fosta mea colaboratoare de la Cotidianul (cand nu era atat de otova, mai palpaia in materie de nuante, chiar daca deseori dadea semne ca e gata-gata sa se stinga) - spatiile ample dedicate plecarii dintre noi a Zoiei Ceausescu ar exprima o nostalgie dupa vremurile comuniste, incompatibila cu standardele Uniunii Europene. Iona Lupea se pretinde a fi o anticomunista. Si nu o anticomunista oarecare, ci una inraita, intrecuta in asta doar de Grigore Cartianu, cel care se lupta cotidian nu numai cu Gramatica, dar si cu Comunismul.

Despre anticomunismul ostentativ al pitifelnicilor din presa de azi m-am mai pronuntat.

Nu difera cu nimic in materie de scris dupa reteta, scris obtuz, care stalceste complexitatea vietii si calca in picioare nuantele, de demascarea regimului burghezo-mosieresc de catre tovarasitele de la Scinteia lui Silviu Brucan.
Denuntarea presei romanesti de azi pentru atentia deosebita acordata mortii celei care a fost fiica lui Ceausescu n-are legatura nici macar cu anticomunismul primitiv, menit a ascunde, la multi jurnalisti de azi, desertul de scoala facuta la timp dintr-o biografie pripita.

Abordand pe spatii ample despre moartea Zoiei Ceausescu, presa n-a facut altceva decat sa dea curs emotiei colective. O emotie care exprima - contrar baiguielii iscalite de Ioana Lupea - tocmai europenismul romanilor de azi. Pentru ca numai un popor modern, iesit din salbaticie, impartaseste credinta potrivit careia copiii nu trebuie pedepsiti pentru faptele parintilor. Pentru ca numai un popor racordat la standardele europene impartaseste credinta potrivit careia orice cetatean trebuie sa beneficieze de o judecata corecta. Or, din acest punct de vedere, Elena si Nicolae Ceausescu, membrii CPEx, au fost victimele unor procese carora nu le putem zice nici macar staliniste. Au fost procese tribale. Pentru ca numai un popor civilizat judeca un trecut de care ne despart deja saptesprezece ani cu detasare surazatoare, si nu cu ura. Ura e natanga. Mai ales cand ea da curs confuziei elementare dintre scris si gatit.