Un pas inainte, doi pasi la stanga

Consumul zilnic al unui automobil se poate reduce prin reglarea motorului, dar se poate obtine aceeasi medie de consum daca masina o zi merge, alta nu.

Rata somajului a ajuns in luna octombrie la 5,1%. Iata o veste buna: romanii au de lucru! Polonezii n-au, la ei rata e de trei ori mai mare: 15,5%. In schimb, lor le cresc continuu salariile, le-a scazut inflatia sub nivelul din Vest.

Cum e mai bine? Cand creste sau cand scade somajul? Teoria spune ca, atunci cand exista presiuni salariale nesustinute de sporuri de productivitate, tensiunile pot refula pe doua cai: inflatie sau somaj. Noi am mers pe calea celei mai ridicate inflatii din Europa Centrala si de Est.
In Polonia e taman pe dos - in tara bantuie somajul.

Stabilitatea macroeconomica
a fost obtinuta in Romania
transformandu-se somajul in povara fiscala. Ca urmare, avem salariile mici si sigure preferate
de romani in sondaje. Polonia
s-a debarasat insa de lucratorii
a caror munca aducea o valoare adaugata scazuta si, pe aceasta baza, le-a marit salariile celorlalti. Dar nici pe disponibilizati nu-i lasa de izbeliste, ci incearca sa atraga cat mai multi investitori straini care sa le creeze locuri de munca.

Morala? La stabilitate macro se poate ajunge fie prin identificarea punctuala a problemelor, prin repararea sau inlocuirea circuitelor stricate,
fie prin instituirea unor cote de consum pentru toti, buni sau rai, un echivalent al cartelelor care
sa duca, pe ansamblu, la reducerea pierderilor.

Din nefericire, diferenta de abordare se simte in plan calitativ. Statele care au apasat puternic pedala reformelor au reusit sa opreasca degradarea mediului,
a invatamantului, a sistemului sanitar si de pensii. Romania a deturnat banii de la scoli, de la spitale, de la varstnici ori de la drumuri ca sa ajunga la acelasi rezultate treptat, mai incet,
deci mai tarziu (de fapt,
inca n-a ajuns).

Putem continua cu teoriile,
dar mai bine am aduce in sprijinul lor argumentul cifrelor. Pana in
1991-1993, toti est-europenii
s-au confruntat cu reculuri ale
PIB-urilor. Economiile trebuiau
sa se aseze pe o structura noua. Numai ca tarile cu rate ridicate ale somajului au recuperat mai rapid ceea ce pierdusera la inceputul tranzitiei. Polonia - cu cei mai multi disponibilizati din regiune - si-a egalat inca din 1996 PIB-ul din 1989. Au urmat Slovacia (1999), Ungaria (2000), Cehia (2001) - in ordinea ratelor de somaj.

Si noi am reusit pana la urma. Am ajuns in 2004 ca la inceputul perioadei postcomuniste. Din pacate, ne-am ajutat mai mult decat ei de inflatie, de datorii
(arierate si debite externe), am bagat mana pana la fund in buzunarele salariatilor si ale pensionarilor, i-am vaduvit pe contribuabili de serviciile publice platite.

Asadar, cei care au acceptat falimentele si somajul, care au renuntat la munca bruta acolo unde inlocuirea ei cu tehnologie avansata s-a dovedit rentabila
au facut salturi de productivitate.
S-au putut mari salariile in paralel cu profiturile companiilor. De-aia polonezii si slovacii se pot lauda acum cu lefuri de 600 de euro.

Noi insa am consumat mai mult timp pentru a ajunge la aceleasi rezultate si avem acum o populatie atat de sleita, incat isi aminteste cu dor de vremurile dictaturii comuniste. In ultimii ani, inflatia s-a redus, iar economia a crescut, dar, paradoxal, asta mai rau i-a intristat pe romani in loc
sa-i bucure. Au scos leu cu leu din buzunare, pentru o taxa dupa alta, doar pentru niste farduri cu care s-a cosmetizat fata Romaniei. Si totusi, pe ansamblu, romanii consuma inca mai mult decat produc.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe