Piateta unei gari dintr-o urbe prapadita de provincie. Pe usa de la intrare a fost lipit cu scoci un afis viu colorat, pe hartie de lux: Sa spargem tacerea coruptiei! Sub indemnul revolutionar, trei numere de telefon, dintre care unul a fost corectat cu pixul, de un hatru, pentru a deveni numarul la Suna-ma, cat sunt fierbinte! Vegheata de un taxi particular, cu firma sparta, piateta geme de tigancuse care flutura imbietor facturi fiscale false. Nimeni dintre cei care trec pe langa ele nu pune mana pe telefon, pentru a sparge tacerea coruptiei. Un caz tipic naravului postdecembrist de a inlocui truda harnica, minutioasa, crancena ca vointa neinduplecata, vizand transformarea realitatii cu actiuni tiribombistice. Lupta impotriva coruptiei prin afise de propaganda si agitatie.

De la imbecilitatea cu afisul de lux, gandit a tine loc, prin lipire cu scoci, adevaratelor, profundelor masuri de anticoruptie pana la imbecilitatea campaniei anuntate zilele acestea de procurorul ceausist Monica Macovei nu e un pas. E o palma!

Indiscutabil, in Justitie exista fapte de coruptie. Nu intr-o masura mai mare decat in alte domenii. Eradicarea fenomenului cere insa masuri profunde, de esenta, intre care, la loc de frunte, se asaza ridicarea prestigiului celor care lucreaza in justitie.

Citeste si:

Monica Macovei si-a propus sa cheltuiasca doua milioane de euro pentru o campanie de clipuri aiuristice si de afise caraghioase menita - zice doamna cu pricina - sa elimine coruptia din Justitie. Presa patronilor cu izmenele tremurande de frica DNA a salutat mareata initiativa a matusii lui Daniel Morar. Au salutat-o si ziarele asa zis independente. Fiind vorba de o campanie mediatica, directori si redactori-sefi au socotit ca s-ar putea pricopsi si ei cu ceva publicitate. Ar avea si dreptul. Nu i-au cantat ei Monicai Macovei pana si bocanitul tocurilor pe culoarele ministerului?!

Campania anuntata de Monica Macovei mi se pare o noua si convingatoare dovada a propensiunii cuplului Traian Basescu - Monica Macovei de a inlocui truda temeinica din realitate cu spectacolul bolsevic al arestarilor in direct, al clipurilor publicitare, al datului in stamba la talk-show-uri aranjate, al afiselor lipite pe usile garilor uitate de Dumnezeu si de trenuri. Presei de fatuci si gugustiuci i s-a infatisat marti, 21 noiembrie 2006, un afis care va fi lipit prin toate instantele si parchetele: ""Justitia este un stalp al societatii. Nu o corupe si nu te lasa corupt!"". Isi imagineaza cineva ca judecatorii corupti, dupa ce vor da cu ochii de un asemenea afis, se vor transforma prin revelatie in judecatori cinstiti? Evident nu.

Nici Monica Macovei nu-si imagineaza asa ceva. Nu e atat de natanga. Atunci de ce a initiat aceasta campanie de doua milioane de euro, bani ce puteau fi folositi fie si pentru modernizarea unor sali de tribunal? Pentru a mai da o noua lovitura Justitiei. Monica Macovei uraste pe judecatori. Nu e singura. Ii uraste si Traian Basescu. Traian Basescu, pentru ca mintea lui cazona nu poate concepe ca poate exista un grup de oameni care, vazandu-l, sa nu sara in picioare si sa racneasca: Sa traiti! Monica Macovei, pentru ca a fost procuror pe vremea lui Ceausescu. Abuzurile dictaturii
s-au facut prin intermediul procurorilor. Al unora precum Monica Macovei. Deseori, aceste abuzuri erau contracarate de judecatori. Amintirea vremurilor cand judecatorul se opunea trimiterii in puscarie a unui nevinovat o imboldeste pe doamna ministru a Justitiei sa faca orice pentru a compromite Justitia. Sub acest semn, de cand a fost numita ministru, Monica Macovei nu conteneste a aduce Justitiei in intregul ei acuzatia ca e corupta. Fara nuante, fara exemple concrete, astfel incat blamul se extinde si asupra magistratilor cinstiti. Campania de acum adanceste imaginea de Justitie corupta. Profitand de faptul ca Justitia e oarba, Monica Macovei ii mai administreaza un pumn zdravan, muncitoresc, intre ochi.