Discutiile de ieri dintre grupul Tariceanu si platformistii Theodor Stolojan (foto) s-a transformat intr-o confruntare acida, care, in loc sa duca la reconciliere a celor doua tabere, a pus gaz pe foc. Primul ministru a venit insotit de secretarul general al PNL, Dan Motreanu, Teodor Atanasiu, senatorul Paul Pacuraru, liderul organizatiei Iasi, Relu Fenechiu si liderul organizatiei Bacau, Romeo Stavarache. Stolojan a fost insotit de Valeriu Stoica, Raluca Turcan, Cristian Boureanu, Mircea Iustian, Radu F. Alexandru si Cornel Sitrbet. Tariceanu a ales sa isi etaleze astfel liderii moldoveni fideli ca o contrabalansare a moldovenilor radicali din jurul lui Stolojan, neavand insa in jur nici un vicepresedinte al partidului.
Surse apropiate presedintelui PNL ne-au precizat ca Tariceanu i-a acuzat in fata pe oamenii lui Stolojan ca fac jocurile neortodoxe ale democratilor si ale presedintelui Basescu. Drept raspuns, "platformistii" s-au jurat in fata premierului ca nu tin neaparat la o fuziune cu PD, dar au spus ca un proiect comun "e de viitor". Mai mult chiar, premierul i-a imputat lui Stolojan ca nu are nici o intentie "onorabila" cu Platforma liberala ci, din contra, tot ce-l intereseaza sunt functiile si lupta pentru ciolan. De partea cealalta a baricadei, grupul Stolojan-Stoica a taxat dur politica excluderilor si i-au spus verde-n fata premierului ca si-a pus "intimii" la carma partidului. Spiritele s-au incins cand Stoica, potrivit surselor citate, a bagatelizat activitatea de sef al Executivului pe care a prestat-o primul-ministru.
Acuze la masa verde
"Asa nu se poate discuta", a batut cu pumnul in masa Tariceanu, conform acelorasi surse. Deosebit de agresiv la adresa premierului s-a manifestat ministrul Gheorghe Flutur care a contracarat toate argumentele premierului. "Ne-a deceptionat Flutur. Tradatorul nu se dezminte. Noi ne asteptam sa isi asume rolul de punte intre Tariceanu si Stolojan. Faptul ca a fost recalcitrant si agresiv in explicatii ne-a convins ca nu se doreste absolut nici o reconciliere ci, din contra, mentinerea instabilitatii in cadrul PNL", ne-au spus surse din tabara Tariceanu. Primul-ministru a atacat in forta cand Stolojan ii repeta obsesiv ca nu-l intereseaza vreo functie de conducere ci doar destinul PNL. "Pai imi spuneti ca nu sunt un presedinte bun, ca am o strategie gresita, ca va intoarceti daca plec de la conducerea partidului. Indirect imi spuneti sa plec eu ca sa veniti voi sa conduceti PNL. Vreti doar functii de conducere", a izbucnit nervos Tariceanu, citat de aceleasi surse. Tanarul Boureanu a solicitat chiar excluderea din partid a lui Bogdan Olteanu, Crin Antonescu si Ludovic Orban pe motiv ca au criticat PD si pe presedintele Basescu fara mandat de la partid.
Santajul platformistilor
Discutarea cazului Flutur a trezit noi controverse. Premierul i-a intrebat pe parlamentarii rebeli daca vor vota sau nu bugetul in Parlament, ocazie cu care Valeriu Stoica a gasit de cuviinta sa conditioneze voturile grupului Stolojan. El i-a spus lui Tariceanu ca PNL va beneficia de sustinerea bugetului numai in conditiile in care premierul nu va cere demiterea lui Gheorghe Flutur de la minister si nu ii va retrage acestuia sprijinul politic. La randul sau, Tariceanu a acuzat "santajul" spunand ca nu-i normal sa conditionezi votul pentru buget de sustinerea unei persoane in echipa guvernamentala. Desi meciul principal s-a jucat intre Tariceanu si Stolojan, ceilalti "platformisti" nu au stat pe ganduri si l-au atacat direct pe premier. Atat Raluca Turcan cat si seful filialei Neamt, Gheorghe Stefan - alias "Pinalti" - au facut tot posibilul sa dezgroape teme sensibile pentru Tariceanu. De cate ori se mai potoleau spiritele, tanara Turcan tinea sa-i reaminteasca premierului cum i-a cenzurat "libertatea de exprimare" in sedintele conducerii PNL. Pinalti i-a imputat lui Tariceanu ca nu a catadicsit sa poarte discutii cu filialele PNL din Moldova si ca ia decizii fara sa consulte teritoriu. In aceste conditii, nemaistand pe ganduri, Tariceanu a sustinut ca "platformistii" nu vor reconciliere ci, din contra, galceava interminabila. Desi au vorbit timp de mai multe ore limbi diferite, atat Tariceanu cat si Stolojan si-au spus conditiile pentru incheierea unui armistitiu. Astfel, premierul le-a propus rebelilor un moratoriu de doua luni, in care ambele tabere sa intre in silentio stampa, cu promisiunea organizarii unui Congres extraordinar in luna ianuarie. Potrivit surselor, Stolojan i-a raspuns ca moratoriul e imposibil avand in vedere iesirile la rampa ale lui Crin Antonescu si Ludovic Orban. Pe de alta parte, Stolojan a cerut modificarea statutului PNL in sensul reprimirii exclusilor in randurile formatiunii liberale.
Premierul vrea sa scape de Flutur
Comitetul Executiv al PNL a decis ieri seara sa-i retraga sprijinul politic ministrului Agriculturii Gheorghe Flutur, liberalii aflati la putere declarand ca este necesara convocarea unui Congres extraordinar.
Mircea PAUN - ZIUA Foto De asemenea, premierul Tariceanu a declarat ca exclusii din jurul lui Stolojan raman in afara partidului, acestia putand fi reprimiti in PNL numai daca fac plecaciuni in fata Statutului. "Revenirea e acceptata numai prin respectarea Statutului. Nu suntem de acord ca PNL sa dispara intr-o constructie de centru dreapta pentru care pledeaza domnul Stoica", a dinamitat Tariceanu punctul forte al Platformei liberale. El a explicat ca la Congres vor participa numai membri PNL la momentul convocarii. "Voi astepta pana maine (miercuri - n.r.) sa ia o decizie, cu alte cuvinte are posibilitatea sa isi prezinte demisia de onoare, iar daca nu, atunci voi fi obligat sa fac o propunere de revocare a sa din functie", a precizat Tariceanu.
Cu toate acestea, situatia se poate complica pentru liberalii lui Tariceanu, decretul de revocare a ministrului necesitand semnatura presedintelui Traian Basescu. Mentionam ca seful statului i-a mai dat cu tifla premierului si in trecut, uzitand de aceasta prerogativa. Basescu a refuzat nominalizarea conservatorului Dan Voiculescu in functia de vicepremier, propunerea fiind inaintata de premierul Tariceanu. De asemenea, Basescu a refuzat numirea in functia de ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul a liberalului Victor Paul Dobre. (R.G.)
Conditiile lui Stolojan
Fostul consilier al Cotrocenilor a spus ca armistitiul este posibil doar daca Tariceanu va indeplini trei conditii minimale: reprimirea tuturor exclusilor in PNL, anularea rezolutiei care prevede ca sustinatorii liberali ai Platformei se pun in afara partidului si crearea unui spatiu organizat in cadrul PNL pentru dezbaterea Platformei in filialele din tara.
La auzul conditiilor, premierul nu si-a mascat nervozitatea. Oamenii lui Tariceanu au invocat imposibilitatea popularizarii in filialele PNL a unei Platforme care critica dur actuala conducere liberala. "Cu aceasta conditie, Stolojan a vorbit de franghie in casa spanzuratului", au apreciat surse din tabara primului-ministru.
La finalul razboiului din spatele usilor inchise, toti liberalii participanti au iesit la lumina zilei mai ganditori ca niciodata. In fata camerelor de luat vederi, ambele tabere s-au dedat odata-n plus la atacuri reciproce. Dupa declaratia premierului, platformistul Cornel Stirbet si-a manifestat nemultumirea pe un ton ridicat: "Nu ce a spus el (premierul n.r.) s-a discutat in interior. Pai de aia ne-am intalnit noi?". Liberalul a fost repede tras deoparte de secretarul general al PNL, Dan Motreanu care a incercat sa-l linisteasca.
Ce prevede legea
Lege nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor
Articolul 7
(1) Revocarea din functia de membru al Guvernului se face de presedintele Romaniei, prin decret, la propunerea primului-ministru.
(2) Revocarea are loc in caz de remaniere guvernamentala.
Constitutia Romaniei
Articolul 85
(2) In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, presedintele Romaniei va putea exercita atributia prevazuta la alineatul (2) numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru.
Stolojan vrea un Congres onest
Nici nu a terminat bine Tariceanu declaratiile ca la rampa a rasarit Stolojan, inconjurat de sustinatori, spunand ca pozitia premierului este "agresiva". El a sustinut ca "platformistii" isi sustin solicitarile de anulare a excluderilor din partid. Stolojan a dat-o la intors in ceea ce priveste conditionarea reintoarcerii sale de demisia lui Tariceanu si interimatul lui Flutur. "Mai discutam in directia asta", a spus el, trecand in revista cerintele "minime" pe care le solicita. "Dansii au exprimat o serie de cerinte, cum ar fi respectarea Statutului PNL, iar aici avem o intelegere diferita in ceea ce inseamna respectarea acestuia", a spus Stolojan. El a precizat ca a urmarit declaratia facuta de Tariceanu la finalul intalnirii si a apreciat ca acestea este "agresiva" si "nu respecta spritiul discutiilor din interior". Cat despre oportunitatea unui Congres, Stolojan a spus: "Vom analiza si vom da un raspuns, insa vreau sa va spun ca nu functiile ne intereseaza in PNL, ci soarta partidului". El a pus conditia unui Congres "onest" la care delegatii sa nu fie adusi cu microbuzul de sustinatorii lui Tariceanu.
Batalie pe functii si putere
Tariceanu a declarat ca "discutia a fost sterila", fiind vorba doar despre "o batalie pentru functii si pentru putere". El a insistat ca din partea conducerii PNL exista deschidere pentru a discuta despre organizarea unui congres pentru schimbarea Statutului partidului si alegerea unei noi conduceri. "Cei cu care am discutat insa nu au aratat o asemenea disponibilitate", a spus Tariceanu. "Nu trebuie sa fim naivi, este o batalie pentru functii si pentru putere. Nu am primit nici un raspuns despre cum vad dansii viitorul PNL, au fost extrem de ambigui", a mai spus el. Tariceanu a sustinut ca platformistii doresc sa mearga inainte cu platforma lor politica, intarind banuielile pe care le avea ca intre agenda reala si cea publica a acestora este o diferenta enorma. "In realitate se doreste altceva, iar eu ca presedinte nu voi accepta ca PNL sa dispara", a spus Tariceanu. Intrebat daca platformistii vor fi reprimiti in partid, el a raspuns ca pot fi reprimiti daca inteleg sa consimta la prevederile statutare. "Altfel nu se poate, derogari de la statut nu se pot face pentru persoane sau pentru grupuri de persoane", a spus liderul PNL.
Ministrul Agriculturii nu demisioneaza
Ministrul Agriculturii Gheorghe Flutur a declarat ieri ca nu isi va da demisia si l-a somat pe Tariceanu sa isi asume revocarea sa din functie. "Amestecand politicul cu administratia, prim-ministrul alege sa prabuseasca partidul ca sa-si salveze scaunul", a declarat Flutur. "E razbunarea disperata a unui om care conduce gresit PNL", a spus Gheorghe Flutur. Ministrul Agriculturii a reamintit ca pana in ultimele zile era considerat unul dintre cei mai performanti ministri "cu rezultate recunoscute si in ultimul document aprobat in forurile de conducere ale partidului". "Acum, mi se cere revocarea din functie. Consider ca trebuie sa si-o asume prim-ministrul", a mai spus Flutur.