Discutiile dintre irakieni, iranieni si sirieni pentru securizarea Irakului pot reprezenta o „testare a apelor" de catre Washington pentru deschiderea de negocieri cu Damascul si Teheranul.

V izita presedintelui Talabani la Teheran, simbata, nu ar putea avea loc fara acordul Casei Albe. Bush se confrunta cu deteriorarea pe zi ce trece a situatiei de securitate din Irak si cu o majoritate democrata in Congres care cere stabilirea unui program de retragere a trupelor. In plus, din ce in ce mai multe voci republicane (in frunte cu Kissinger si Baker) considera ca securitatea in regiune (si, deci, retragerea trupelor) nu poate fi obtinuta decit angajind negocieri cu Teheranul si Damascul, pozitie agreata si de aliatul Tony Blair. Atit Siria, cit si Iranul nu sint implicate doar in furnizarea de armament si trupe catre insurgenta irakiana, ci si in aprovizionarea Hezbollahului din Liban sau a aripii militare a Hamasului palestinian. „Imbunarea" celor doua state prin deschiderea de negocieri ar putea, deci, aduce beneficii reale in dosarele fierbinti ale zonei.

Acceptarea de catre administratia Bush a unor negocieri punctuale cu Siria si Iranul ar indica un cistig de cauza al realistilor republicani, in dauna „soimilor" neoconservatori condusi de vicepresedintele Cheney, care ar vrea in continuare o impunere in forta a democratiei in regiune, pina la alegerile prezidentiale din 2008. La urma urmelor, un bilant realist al relatiei cu cele doua state arata ca izolarea in care a incercat sa le mentina Casa Alba nu a adus nici un beneficiu: nici regimul de la Damasc, nici cel de la Teheran nu s-au clatinat, cum prevedeau strategii de la Washington. Consiliul de Securitate al ONU nu a impus sanctiuni Iranului pentru programul sau nuclear, din cauza refuzului rusesc si chinez de a periclita relatiile cu furnizorul de petrol. Masuri militare impotriva Iranului sint, cel putin momentan, imposibil de aplicat de catre armata americana, prinsa in Irak: nu ar duce decit la ralierea poporului iranian in spatele conducerii islamice si chiar la o unitate fara precedent in epoca moderna intre sunnitii si siitii din Orientul Mijlociu, care ar face front comun in fata „cruciatului". Rapoartele CIA si AIEA indica faptul ca programul nuclear iranian nu este inca atit de periculos cum sustineau serviciile israeliene de informatii. In lipsa unei alternative care sa aduca rezultate palpabile, dar si a sprijinului intern pentru a continua linia dura, presedintele Bush s-ar putea sa fie nevoit sa discute cu unul din pilonii „Axei Raului" si cu aliatul sau mai mic. Problema este daca Teheranul si Damascul vor adopta, la rindul lor, o pozitie realista, vor renunta la discursurile inflamatorii si vor avea cerinte rezonabile in schimbul securizarii regiunii.