Senatorul Rodica Stanoiu a fost din nou ieri, la CNSAS, pentru a-i convinge pe membrii Colegiului, pentru ultima data inainte de verdict, ca scrisul care apare in notele informative care i se atribuie, nu este al ei. Stanoiu a venit insa cu temele ne
Senatorul Rodica Stanoiu a fost din nou ieri, la CNSAS, pentru a-i convinge pe membrii Colegiului, pentru ultima data inainte de verdict, ca scrisul care apare in notele informative care i se atribuie, nu este al ei. Stanoiu a venit insa cu temele nefacute, fiind incapabila, potrivit unor surse din CNSAS, sa raspunda la o intrebare elementara. Unul dintre membrii Colegiului a intrebat-o pe Stanoiu de ce crede ca persoana despre care pretinde ca i-ar fi falsificat scrisul, nu i-a facut un dosar complet, in loc sa insereze note in alte dosare, lucru mult mai greu de realizat.
Intrebarea a venit dupa ce, in timpul audierii, Stanoiu a sustinut ca "cineva" i-a plastografiat scrisul de mana intr-o serie de note care au fost ulterior inserate in mai multe dosare. Aceleasi surse ne-au spus ca Stanoiu a incercat sa-i convinga pe membrii Colegiului de faptul ca scrisul i s-a modificat dupa 1990, in urma unei boli la coloana vertebrala, iar in notele informative, in loc sa apara scrisul de dinainte de 1990, cum ar fi normal, apare cel de dupa. " A venit cu aceeasi poveste. Ca de fapt sunt doua maini diferite, ca nu sunt relevante documentele pe care le avem noi" , au povestit sursele din CNSAS.
Interese oculte
Intrebata de unul dintre membri cine ar fi avut interes sa-i falsifice scrisul, Stanoiu ar fi raspuns vag ca este vorba de "interese oculte". Mai mult, fosta pesedista a tinut sa le atraga atentia membrilor CNSAS ca sunt "indusi in eroare". Intrebata, pe de alta parte, cum isi explica faptul ca doi fosti ministri ai Justitiei- ea si Mircea Ionescu Quitus- au avut aceeasi problema si nici unul nu a recunoscut, Stanoiu s-a limitat la a spune: "Intrebarea este ciudata". Sursele din CNSAS au precizat ca prezenta Rodicai Stanoiu la CNSAS nu a putut fi explicata de nimeni: "Ea nu avea de ce sa mai vina. Avem toate datele necesare si joi (n.r.-maine) o sa dam verdict. Se va face si cvorum, ca vine membrul desemnat de PD (n.r.-Virgiliu Tarau)".
Rodica Stanoiu a stat doua ore de vorba cu membrii CNSAS, dar le-a refuzat sa comunice cu ziaristii. Stanoiu a cerut scuze, ironic, jurnalistilor pentru ca sunt nevoiti sa o astepte in frig, dupa care a explicat de ce nu vrea sa vorbeasca cu ei. Fostul ministru al Justitiei a anuntat astfel ca ea nu da decat exclusivitati si nu raspunde la intrebari decat atunci cand vrea. La iesirea din sediul CNSAS, intrebata daca a vazut rezultatul expertizei grafologice realizate in cazul sau, Stanoiu a raspuns ironic: "Va referiti la expertiza Ticu Dumitrescu - Macovei?". La insistentele jurnalistilor care-i cereau o declaratie in legatura cu audierea sa, Stanoiu a explicat ca a decis sa nu dea declaratii decat in Parlament. "Acolo este locul meu", a decretat fostul senator PSD. (C.E./R.A.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.