A vorbi despre ganditorul Mihai Sora, este ca si cum ai poposi intr-un tinut senin, in care impuritatile, orgoliile, trivialitatea si brutalitatea sunt lucruri cu totul necunoscute. A-l asculta vorbind, cantand si nazalizand cuvintele intr-un fel
A vorbi despre ganditorul Mihai Sora, este ca si cum ai poposi intr-un tinut senin, in care impuritatile, orgoliile, trivialitatea si brutalitatea sunt lucruri cu totul necunoscute. A-l asculta vorbind, cantand si nazalizand cuvintele intr-un fel inimitabil, inseamna un privilegiu. A-l intalni pe Mihai Sora sau mai precis pe domnul Mihai Sora, cum ii spunem noi toti, inseamna o bucurie a privirii si a gandului. Raspandind o seninatate unduioasa, avand o mare putere de ascultare, concentrandu-se pozitiv chiar pe lucrurile negative, domnul Sora, seniorul de azi al literaturii romane, spune: "Sa nu ne pierdem savoarea vietii, sa nu ne scape cumva printre degete sarea pamantului!"
Aveti dreptate, domnule Mihai Sora! Trebuie sa fim foarte atenti.
Mihai Sora, in primul rand "La multi ani!" Sa purtati inca 90 de ani la fel ca pana acum, aceeasi lumina in suflet si pe chip!
Multumesc foarte mult!
Nu este minunat ca si-a amintit chiar si Cotroceniul de ziua dumneavoastra aniversara?
Am fost surprins si, evident, surpriza nu a fost neutra sentimental. M-a emotionat.
Si, cum traiesc in Bucuresti, lucrul asta nu a putut sa ramana in intregime secret. Ceva transpirase, dar nu stiam exact la ce sa ma astept.
Ati primit o distinctie care suna asa: Ordinul National "Serviciul Credincios" in gradul de Mare Cruce.
Banuiam ca va fi ceva acolo cu prilejul asta si am fost emotionat, mai ales ca am intalnit atatia oameni de calitate. Cu majoritatea am tinut si mai tin inca stranse relatii de prietenie.
O vizita festiva de acest fel este un semn de normalitate culturala. Guvernele trebuie sa-si aduca aminte tot timpul de valorile culturale.
Da, dar cred ca lucrul asta s-a intamplat si fiindca guvernantii si-au luat precautia de a se inconjura de sfetnici buni in privinta asta. Ei sunt cunoscatori ai zonei pe care o reprezinta in calitate de consilieri ai presedintelui.
Au riscat ignorand-o fatis de multe ori, incat acum intr-adevar isi iau masuri de precautie. Sa trecem peste momentul Cotroceni care trebuie sa fie atat pentru breasla scriitoriceasca, cat si pentru Palat, unul firesc, cum spuneam inainte si sa ne gandim ca sunteti oricum un carturar iubit, pretuit de noi toti. Il cunoasteti bine pe filozoful, eseistul, ganditorul Mihai Sora, astazi, la 90 de ani?
Ganditorul, carturarul, filozoful Mihai Sora imi este necunoscut. Il cunosc numai oamenii din afara. (Mihai Sora se amuza). Dar eu nu mi-am pus niciodata problema varstei. Ma uit la cer, norii trec, sunt dintotdeauna la fel... Ma uit la oamenii din jurul meu care se modifica... Ii vad mereu si ei se modifica mereu si aceste modificari raman nesesizate de mine. De asemenea, cand ma duc din cand in cand in locuri pe care nu le vizitasem de mult, atunci imi dau seama de modificari. Unele in bine, altele in rau.
Se misca ceva in literatura?
Da, cred ca lucrurile se misca in bine. Vine din urma o generatie noua care, ca toate generatiile noi, contesta firesc generatiile care au precedat-o.
Asta spre slava ei?
Nu, e in firea lucrurilor.
Dar Mihai Sora nu e contestat brutal, vehement, nici de cei foarte tineri.
Eu sunt foarte batran, de aceea nu sunt contestat. Nu am intrat in competitie si pe urma nu ma aflu chiar in zona aceea a literaturii unde se produce miscarea mai tare...
Si orgoliile sunt mult mai puternice.
Si concurenta mai mare. Eu sunt intr-o zona cu asaltanti mai putin numerosi.
Ce plastic ati spus: "asaltanti"!
Da, dar de foarte buna calitate. Vad tineri ganditori (trebuie sa le spun asa), in numar apreciabil ce se constituie in echipe ca sa-si faca simtita prezenta in viata culturala, prin reviste de prestigiu de mare tinuta care au ajuns sa aiba colaborari internationale. Forta acestor energii tinere care se manifesta va da roade, dupa parerea mea.. Asta este de fapt elementul in care ma simt eu acuma foarte bine. Mai este un fapt pentru care nu sunt hulit: am un verb mai colorat, mai la vedere decat, sa spunem, cei care sunt pe acelasi culoar cu mine (filozofi).
Mai accesibil vreti sa spuneti?
Nu neaparat mai accesibil; poate sa fie chiar mai obscur, dar mai...
Mai seducator.
Exact! Mai atragator. Sunt altii care au o scriitura mai sobra, mai solemna si care intr-un fel te tine la o distanta respectuoasa, fara indoiala. La mine scriitura pare mai imbietoare. Apare o poiana, e putina culoare, un susur s.a.m.d.
Ati uitat sa amintiti lucruri negative.
In raport cu tara?
Fie, cele in raport cu tara.
As spune doar doua cuvinte: Povara remanentelor. Ducem in spate povara a 50 de ani de depersonalizare, de omogenizare, de aplatizare s.a.m.d., de spalare a creierelor din care populatia asta nu poate sa se smulga decat in conditiile unei competitii individuale neiertatoare, in care cei care pot vor putea si cei care nu pot vor disparea.
V-am intins o manusa pe care, din fericire, ati acceptat-o. Exact la momentul asta am vrut sa ajung. Nu vi se pare aproape nedrept, nedemn pentru tara asta ca o populatie de 20.000.000 sa urmareasca la televiziuni, in cotidiane, un "spalat de rufe" politic permanent?
Imi vine in minte o imagine: i-am spus "biblioteca de vaci". Ce inseamna ea? Daca ai cartile asezate foarte rar pe un raft de carti, cartile cad in stanga sau in dreapta. In Gospodaria Colectiva a satului bunicilor mei paterni exista un grajd al Colectivei. Daca vacile nu erau multe pe o parte ca sa se poata sprijini, in stanga sau in dreapta, ca erau atat de slabe, de vacile alaturate, cadeau intr-o parte sau in alta. Acuma toata problema este sa existe personalitati care sa stea pe doua picioare. Sa nu se sprijine de ceva sau de cineva. Sa stie ca nu se poate trai decat in conditiile astea. In mentalitatea pe care am mostenit-o, romanii pot sa traiasca adesea ca in "biblioteca de vaci": se mai sprijina pe cel din stanga, pe cel din dreapta.
Ce stimuli, i-ar indarji pentru
a se folosi tot timpul
de pozitia verticala?
Se simte nevoia de concurenta dura, care sa-l faca un om capabil sa gandeasca; dar, nu mintea interesului imediat, ci mintea interesului de lunga durata. Cine se gandeste la interesul lui de lunga durata, stie ca acest interes nu poate sa fie realizat, decat cu respectul interesului de lunga durata al vecinului din stanga, al vecinului lui din dreapta, fara incalcari de teren. Cata vreme stam in regimul incalcarilor de teren, stam in toata incurcatura asta din care niciodata nu vom iesi. A intra in tipul de concurenta europeana inseamna sa mergem pe picioarele noastre individuale si sa razbim cu propria capacitate cerebrala..
Intr-o tara cu atatea valori umane nu exista solidaritate intelectuala vizibila..
Da, Romania are multi intelectuali, dar nu exista un front comun al lor. Asta e in opinia mea un lucru greu de imaginat.
Ce se mai vede in literatura?
Literatura cristalizata este literatura unei lumi in buna parte disparuta. Lumea asta care sta in fata noastra nu este cristalizata; nici literatura care sa o descrie nu e cristalizata. Pentru dramele perioadei care a precedat dramele acestei anonimizari fortate prin presiune venita de sus, cu toate tragediile si micro-tragediile la fel de puternice de climat generalizat pe intreaga tara, dau o imensa macro-tragedie care e facuta din cenusiul fiecarei zile. Asta este material pentru o mare literatura: prabusiri de destine individuale, anonimizare. Trebuie sa vina periodic cate un mare scriitor care sa o dea la iveala.
Nu intotdeauna scriitorul este contemporan cu marile "prabusiri".
Asa este. De multe ori asta se face cu un plonjon in trecut, cu un vag orizont lateral care te face sa banuiesti o problematica si pe urma sa intri in ea si sa o dezvalui. Aceasta ar fi macro-problematica ce era de asteptat dupa ce venea "libertatea de expresie". Unde sunt "marile romane" ale perioadei de opresiune? Care sunt marile tragedii consumate colectiv in lagare sau cele individuale care au fost curmate?
Scriitorii rusi, spre exemplu, le tot scot la iveala. Probabil ca la noi, instinctul de supravietuire al scriitorului a amputat ceva din oroarea suferintei si nu a mai simtit nevoia sa se vindece neaparat prin marturii zguduitoare.
Poate, dar cert este ca nu avem aceste marturii. Vine dupa noi o generatie care n-a trait aceasta tragedie, care inca nu a dat cu ochii de o dovada literara vorbind, absolut convingatoare ca lucrurile s-au petrecut in felul asta. Ei au un alt orizont in fata si mai au altceva: au de recuperat verbal o zona care a fost mentinuta, cum sa spun, in afara canonului.
Au fost pline literaturile occidentale de ea.
Peste tot a fost introdusa in limbajul cotidian, demitizand si desacralizand. De exemplu zona relatiilor sexuale. S-au introdus in circuitul comun, in circuitul de fiecare zi cuvinte care si-au pierdut energia sexualitatii.
Daca mai lipseste si talentul, totul devine un dezastru. Multe literaturi s-au plictisit de asemenea cuvinte.
Ele nu mai produc nici o reactie. Sunt decolorate, sunt nepenalizate, deci nici macar pedepsite. Literatura celor tineri aici "bate toba". Vrea sa introduca acest limbaj, sa-l desacralizeze, sa-l faca comun, sa nu mai aiba atata culoare, sa nu mai aiba putere de-a impresiona.
Si, dintr-un complex, s-a intamplat asta.
Adevarat, dar un complex ipocrit. A clipi din coada ochiului cand intrebuintezi cuvinte cu "asemenea inteles". Este totusi un lucru bun pe care-l fac ei, chiar daca abuzeaza. Ei nu-si dau seama insa ca nu e nevoie din doua in doua pagini sau din doua in doua randuri sa ne mentinem, sa ne reducem la cest tip de limbaj.
Acuma, fiecare societate isi reelaboreaza pe masura ei regulile de politete. Nu? Pana la urma trebuie sa se gaseasca un canon al relatiilor dintre oameni. Ele, din nefericire au cazut la nivelul cel mai jos. Incetul cu incetul trebuie sa se cristalizeze, ca sa dea un statut social acestui tip de libertate.
Este si o insingurare generala, paradoxal, nascuta dintr-o gregaritate mult dorita.
Sunt multe, multe lucruri. Dar a merge doar cu strambatura din nas a celui care spune: "vai domnule, cata trivialitate", nici asta nu e o solutie.
Mihai Sora, sunteti bineinteles
la curent cu filozofia actuala europeana.
Exista o tendinta anume?
Se poate vorbi nu de filozofia europeana, ci de filozofiile europene, adica acele curente filozofice. Prin definitie, filozoful e un ganditor liber, adica exista un teren pe care el il exploreaza. Deschizatorii de drumuri sunt singuraticii care-si gasesc ulterior discipoli.
Cum priviti confruntarile
de civilizatii?
In strafundul lor, par ireductibile. Creeaza probleme si diferentieri, creeaza mai ales problema unei intelegeri care sa nu fie aplatizanta. Sunt difernte de nivel foarte mari E o naivitate sa crezi ca cele sase miliarde de locuitori ai globului sunt omogenizate cultural. Sunt decalaje de evolutie istorica. Mentalitatile nu se schimba de azi pe maine.
Tehnica rezolva ceva din aceste probleme?
Nu, in stadiul in care se afla astazi omenirea, aceste probleme nu pot fi rezolvate cu solutiile tehnicii. Nici cu cele ale tehno-stiintei.
Este nevoie de o viziune, ca tip de legatura. Exista tipuri de gandire si de libertate diferite: cel care sta la o suta de metri de tine reprezinta un tip, iar cel ce te apasa cu cotul pe crestet alt tip. Una este sa fii inconjurat de copaci, flori, carari si poate un fir de apa si abia sa-ti intalnesti vecinul si alta este ca timp de 24 de ore sa trebuiasca sa te acomodezi cu cei ce-ti stau in coaste.
Cand scrieti, Mihai Sora?
Sub presiune sau dupa pregatiri indelungi, meticuloase?
Nu am scris niciodata decat in conditii de maxima tensiune. Cu orizontul in fata, scrisul meu devine lalau.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.