Punctul de pensie va fi majorat cu 16,8% de la 1 decembrie. Majorarea acestuia trebuia sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2007, dar Executivul a devansat cu o luna acest termen ca urmare a excedentelor inregistrate la buget. De aceasta masura vor beneficia 4,5 milioane de pensionari, in timp ce alti aproximativ 500.000 vor primi o majorare partiala.
Ajutoare pentru restul
Pensionarii care nu vor beneficia de nici o majorare vor primi un ajutor ce se va distribui, in luna decembrie, ajutor stabilit in transe in functie de pensie. Astfel, pensionarii al caror cuantum al pensiei aflate in plata sau cuvenite la 30 noiembrie 2006 este mai mic de 210 lei vor primi un ajutor financiar de 60 de lei, iar pensionarii care primesc sau au dreptul la o suma cuprinsa intre 211 si 316 lei vor beneficia de un ajutor de 50 de lei. Pentru pensionarii al caror cuantum al pensiei aflate in plata sau cuvenite la 30 noiembrie 2006 se situeaza intre 317 lei si 435 lei inclusiv vor primi 40 lei. Un ajutor financiar in valoare de 30 lei va fi acordat persoanelor a caror pensie este de cel mult 435 lei inclusiv si care beneficiaza partial de majorarea valorii punctului de pensie. Pentru beneficiarii pensiilor de urmas, ajutorul va fi stabilit diferentiat, in functie de numarul de urmasi, fiind cuprins intre 50% pentru un urmas, 75% pentru doi urmasi si 100% pentru trei sau mai multi urmasi. Ajutorul financiar, care nu face parte din pensie, va fi evidentiat pe un document de plata distinct, altul decat talonul de pensie. De acest ajutor nu vor beneficia persoanele care primesc pensie de serviciu acordata in baza prevederilor legilor cu caracter special.
Cheltuielile pentru plata pensiilor au avut o evolutie ascendenta, de la 128.000 miliarde lei vechi in 2004, la 149.000 miliarde lei vechi in 2005 si 175.000 miliarde lei vechi in 2006. Pentru 2007, se estimeaza ca suma totala alocata pentru plata pensiilor va fi de 212.000 miliarde lei vechi.
Infrastructura, premianta rectificarii
Guvernul a aprobat ieri, prin ordonanta de urgenta, a patra rectificare a bugetului din acest an. Executivul a incredintat Ministerului Transporturilor sarcina de a cheltui cea mai consistenta suplimentare de fonduri (656,4 milioane de lei), bani destinati in principal investitiilor pentru sustinerea transportului feroviar public si pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.
Din suma primita de Ministerul Transporturilor, cei mai multi bani (520 milioane de lei) vor fi alocati sustinerii transportului feroviar public, iar circa 108 milioane de lei vizeaza dezvoltarea infrastructurii rutiere. Ministerul Muncii va primi in plus 572 milioane de lei, iar bugetul Ministerului Administratiei si Internelor va creste cu 171 milioane de lei pentru plata unor drepturi salariale sau a pensiilor militare. Ministerul Finantelor Publice va primi 150 milioane de lei pentru majorarea fondului de rezerva la dispozitia Guvernului. Fonduri suplimentare vor fi acordate si Ministerului Economiei si Comertului (130 milioane de lei) pentru subventii in industria miniera sau securizarea minelor, Ministerului Justitiei (95,4 milioane de lei) pentru cheltuieli de personal, precum si pentru cheltuieli curente ale Administratiei Nationale a Penitenciarelor, dar si Serviciul Roman de Informatii (77,4 milioane de lei). Administratia locala va primi fonduri suplimentare de circa 973 milioane de lei, pentru salariile din invatamant, dar si pentru echilibrarea bugetelor locale (500 milioane lei).