De ce nu consider inteligente nici ironiile, nici diatribele la adresa d-lui Becali.

Cred ca ar fi timpul sa vorbim serios despre d-l Becali. Si sa renuntam la ideea stupida ca, persiflandu-l, luandu-l peste picior, ii punem pietre in bagaje ca sa nu mai zburde prin sondaje, cum se intampla acum. Idee devenita, vad, un fel de moda. Aproape zilnic, diverse persoane „subtiri" il iau in deradere cam cu acelasi refren: ca actualul miliardar in euro e un fost oier, ca e un semidoct care, dand de bani, a ajuns sa se creada agent al lui Dumnezeu. Omul e prezentat ca „un caz" excentric de megalomanie. Dotat cu tupeu si limbarita, el a mutat, fara complexe, Maglavitul in Pipera.

Ce-i drept, ironiile sunt, in genere, amuzate, inclusiv cand d-l Becali e socotit extremist, deoarece personajul e pitoresc. Pe mine m-a injurat, am auzit, la taverna unei televiziuni, dar asta nu ma impiedica sa recunosc ca „razboinicul luminii" are si ceva farmec si ca ignoranta care-l face, cateodata, „enorm" ii poate aduce si simpatii.

Oricum, d-l Becali nu e un parvenit banal, ca altii. E un parvenit cu aere de arhanghel. Si e singurul care-si vara mana in buzunar pentru a face, din cand in cand, cate o pomana spectaculoasa, cum a fost cea care a pus capat protestelor de strada din Ferentari. Ca o face cu scopuri electorale e clar. Dar o face! E o exceptie intre cei catarati de democratia de pe malurile Dambovitei pe gramezi de bani.

Si tocmai de aceea e timpul sa-l luam in serios pe d-l Becali. A-l ridiculiza, in continuare, ar fi o prostie, cred. Si, pe deasupra, o exagerare. Fiindca „im-becalizarea Romaniei" - faza de degradare sociala la care s-a ajuns, azi, ilustrata si de faptul ca pana si unul ca Vanghelie a ajuns sa fie huiduit, nu e imputabila lui Gigi Becali. D-l Becali e doar beneficiarul ei, aiuritor si specific. Ea („im-becalizarea") e un fenomen. Un produs al modului de a se face politica azi in Romania si un semnal. O consecinta a unei duble ipocrizii.

Prima ipocrizie e de ordin administrativ. Ne-am obisnuit sa discutam in termenii: „Capitala" si „provincia". Or, cine a urmarit la televizor scenele protestelor din Ferentari s-a putut lamuri ca „Romania reala" nu incepe, cum ne placea sa credem, „dincolo de Chitila". Ea incepe chiar in Bucuresti! La nici o jumatate de ora de mers cu tramvaiul dincolo de cladirea Parlamentului. In niste locuri pe care intamplator le cunosc relativ bine, caci am locuit in studentie pe strada Tufelor, dincolo de bariera „Bacchus", unde era prin ’46-’49 limita oficiala a Bucurestiului. Pot depune marturie, deci, ca mahalaua nu mai e asa cum a descris-o in romanele sale G.M. Zamfirescu. A involuat si ea! D-l Geoana si alti „guristi" pe temele social-democratiei n-au vazut, probabil, niciodata cum se traieste in blocurile leproase din Ferentari. Altminteri, ar sti ca intr-o zona din Bucuresti, aflata teoretic in Europa, exista un Afganistan romanesc. Nici d-l Videanu, primarul general al Capitalei, nu a avut, probabil, prilejul sa-si murdareasca pantofii prin gunoaiele de-acolo pentru a afla ca in Bucurestiul „competentelor" sale mizeria poate fi nu doar „lucie". Poate fi si obscena, cu miros agresiv de prostitutie, de droguri si de preistorie a civilizatiei.

A doua ipocrizie ne duce direct la explicatia falimentului „democratiei" autohtone. Nu mai e demult o noutate ca „sistemul ticalosit" de la noi are in spate o farsa. Intrucat politicienii ajung in functii publice cumparand voturi prin diverse mijloace. Ceea ce neglijam pana acum sau nu mi-a placut sa inteleg e faptul ca aceasta farsa se bazeaza pe un targ. Ca avem, adica, alegatori pentru care democratia inseamna nu sansa de a alege cine sa gestioneze treburile statului, ci sansa de a-si vinde voturile celor care ii ajuta sa nu ia statul in serios.

Aici intervine d-l Becali care, urcat pe capota Maybach-ului sau, ca Mihai Viteazul pe un cal alb, intra in rolul de filantrop providential. Si striga sa-l auda toti amaratii care se uita, poate, la televizor: „Daca voi fi votat sa ajung presedinte, voi plati facturile la toata Romania". La auzul acestor vorbe, Vanghelie se face mic undeva in multimea care izbucneste in urale. Iar prefectul Capitalei, d-na Mantale, reprezentanta Guvernului, multumeste „binefacatorului"! E de ras asa ceva?

Nu gasesc prea intemeiate nici diatribele la adresa d-lui Becali. Desigur, actioneaza dintr-un calcul pervers, dar el a creat „im-becalizarea" Romaniei? Si e de condamnat, oare, cineva care e recunoscator celor care-i dau de pomana? Dupa parerea mea, e indecent sa-i vorbesti despre principii unui om aflat in mizerie. Ca exista printre locatarii blocurilor din Ferentari si persoane care n-au chef sa munceasca ori sa-si plateasca taxele, e posibil. Dar cine a incurajat aceasta mentalitate, nu cumparatorii de voturi?

In ce-l priveste, Gigi Becali nu mai are nevoie sa buchiseasca doctrine, cum se apucase la un moment dat. El poate conta, acum, de pilda, pe „fluturii" care zboara prin gradina Palatului Cotroceni si pe „stolojenii" care se bat cu adversarii la televizor, ingrosand si mai mult dezgustul romanilor de politica. N-are nevoie de subtilitati. E suficient sa faca pe „binefacatorul" intr-o tara scarbita de circul prost din politica. Falimentul „democratiei" postdecembriste ii asigura o aura de Mesia.