Seniorii taranisti au cazut in uitare. E fara indoiala o pedeapsa prea grea. Am stat de vorba cu unul dintre ei. A meritat.

Se apropie de 90 de ani. 17 dintre ei i-a petrecut in puscariile comuniste, de unde a iesit vlaguit trupeste, dar inzestrat cu stiinta supravietuirii. Acum 6 ani era la putere. El si taranistii lui aveau sa fie infrinti: din naivitate, din nepricepere. S-a retras din viata publica. Sta in acelasi modest apartament de bloc. S-a incurcat in jungla politicii hulpave. El si ai sai nu s-au intors dupa ’89 in viata politica pentru a se capatui. Maniu si Mihalache i-au invatat un alt fel de politica. Vremurile noastre i-au invatat pe veteranii taranisti ca politica lor rezista putin, ca niste plante fragile scoase brusc in canicula sau in bataia viscolului. L-am intilnit acum citeva zile pe Ion Diaconescu, caci desigur despre el este vorba, si am stat la taifas vreo jumatate de ora. Abandonat pe nedrept, merita intelegere si consideratie fie si numai pentru faptul - Dumnezeule, unde am ajuns! - ca el si seniorii taranisti n-au furat si nu si-au intemeiat cariera pe smecherii, rapturi si agoniseli personale. N-au avut jeepuri si nu si-au „tras" viloaie faraonice.

L-am intrebat pe Ion Diaconescu cind crede ca s-a rupt PNTCD. Mi-a raspuns: atunci cind ei, batrinii, au facut un pas inapoi. „Prea ne-am repezit, noi am gindit ca tinerii vor veni cu ceva nou, dar n-a fost asa. Am gresit si pentru ca ne-am mai luat si dupa sfaturile altora" - spune Diaconescu. Poate sa fi fost, intr-adevar, o cedare prea rapida, pentru ca dupa aceea a fost potopul. Retragerea veteranilor a strivit tocmai vertebrele pe care se reinaltase acest partid: curatenie morala, anticomunism, absenta oricarei forme de colaborationism cu fostul regim. A semanat cu o desangvinizare a partidului urmata de o transfuzie fortata cu singe in care s-au amestecat mai multe grupe politice. Dovada dispersia de fosti taranisti prin toate partidele politice. Diaconescu mi-a mai vorbit de ceilalti „colegi" din CDR („mai ales ai lui Basescu"), care s-au repezit ca niste sacali asupra unui PNTCD ranit grav. Diaconescu a fost pus la zid si un Paul Goma s-a mai umplut o data de penibil numindu-l „Dascalescul zilelor noastre".

Se stinge, incetul cu incetul, o generatie de politicieni ce s-au straduit sa impuna in viesparul politic romanesc un discurs al cinstei si al onestitatii. Multe li se pot reprosa. Nu si incumetarea, din pacate, aproape sinucigasa, de a fi sustinut un model politic in a carui caducitate istoria va gasi intotdeauna un bun-simt superior si o credinta in valori niciodata perisabile.