Electrica Brasov a trimis ieri o instiintare catre uzina Tractorul Brasov, anuntand-o ca ii va limita din nou furnizarea de energie electrica, iar la sfarsitul saptamanii va fi deconectata total de la electricitate, din cauza nerespectarii angajamentului de plata a facturilor curente. Potrivit unui comunicat al Electrica, conducerea uzinei de tractoare a convenit sa garanteze plata facturii de energie electrica prin depunerea la inceputul fiecarei luni de consum a unor file CEC a caror valoare sa acopere integral consumul estimat al lunii respective. Factura estimata pentru consumul lunii noiembrie este in valoare de 1,2 milioane RON, insa uzina nu a platit inca nici factura de regularizare a consumului pentru octombrie, de circa 370.000 RON. Prin urmare, Electrica a decis limitarea furnizarii energiei electrice la 10MW incepind de miercuri si la 5MW joi, urmand ca vineri uzina sa fie deconectata total de la electricitate. Directorul general al Tractorul Brasov, Titu Serban, a declarat pentru Mediafax ca stie despre aceasta instiintare si ca va lua "masurile necesare in zilele urmatoareģ, precizand ca va cere si ajutorul AVAS in rezolvarea problemei. Uzina Tractorul a mai fost deconectata de la reteaua de electricitate in iunie, timp de aproape doua zile. (G.R.P.)