Scolile de medicina scot multi absolventi si prea putini rezidenti. Asa se face ca, in mijlocul unei crize de medici, mii de aspiranti sint lasati pe dinafara.

Numarul absolventilor de medicina care au sustinut examenul de rezidentiat
Scolile de medicina scot multi absolventi si prea putini rezidenti. Asa se face ca, in mijlocul unei crize de medici, mii de aspiranti sint lasati pe dinafara.

Numarul absolventilor de medicina care au sustinut examenul de rezidentiat a scazut anul acesta cu 2.000 fata de cel inregistrat in 2003, si cu aproape 500 fata de anul trecut. In acelasi interval, mai bine de 4.000 de rezidenti au abandonat medicina si s-au indreptat spre alte domenii, cum ar fi cel farmaceutic sau chiar au ales sa emigreze. Puse cap la cap, cifrele care arata citi absolventi nu au prins un loc in sistemul medical de stat, sau nici macar nu au incercat sa intre in acest sistem dupa sase ani de facultate, indica un fenomen alarmant. Aproape 20.000 de licentiati in medicina din toata tara au ramas fara meseria pentru care s-au pregatit in ultimii patru ani, desi Romania este codasa la numarul de medici raportat la mia de locuitori.

"La noi in tara sint 1,93 medici la 1.000 de oameni. Media UE este de 2,78. Se vede clar ca sint putini", spune Victor Olsavszky, reprezentantul OMS in Romania. Raportat la acelasi numar de locuitori, Bulgaria are 3,56 doctori, iar Ungaria - 3,33.

Promotia pierduta

"Categoric se pierde cel putin cite o promotie a unei universitati pe an. In curind va trebui regindita toata politica personalului medical, pentru ca vom intra intr-o criza de medici", spune Mircea Cinteza, presedintele Colegiului Medicilor din Romania.

Motivul principal pentru care absolventii de medicina nu vor sa mai faca rezidentiatul este, in opinia ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, salariul foarte mic. Nicolaescu a spus insa ca are de gind sa mareasca veniturile rezidentilor cu aproape 25%, ceea ce inseamna ca un medic rezident va cistiga in primul an ceva mai mult de cinci milioane si jumatate de lei vechi.

2,3 pe loc la rezidentiat

La examenul de rezidentiat desfasurat ieri s-au prezentat aproape 5.000 de absolventi, care au candidat pentru 2.155 de locuri in sistemul sanitar public.

Cea mai mare concurenta la medicina generala a fost pentru specializarea de chirurgi, unde 1.317 candidati au concurat pe 350 de locuri. Stomatologii au avut insa parte de cea mai crincena lupta, pentru cele 35 de locuri care le permit sa devina specialisti fiind 222 de doritori. La polul opus se situeaza farmacia, unde au fost doar 44 de candidati pentru 30 de locuri. Absolventii facultatilor de medicina, indiferent de anul absolvirii, care obtin punctaj de promovare, dar care nu se clasifica in limita locurilor publicate, pot cere confirmarea ca rezidenti in medicina de familie.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.