De ani de zile ii tot auzim pe cei din vest laudandu-se ca respectiva zona ar fi cea mai civilizata a tarii si ca tot pe acolo ar fi patruns fotbalul in Ramania. Mai mult decat atat, la meciul de sambata trecuta dintre Poli Timisoara si UTA toata lum
De ani de zile ii tot auzim pe cei din vest laudandu-se ca respectiva zona ar fi cea mai civilizata a tarii si ca tot pe acolo ar fi patruns fotbalul in Ramania. Mai mult decat atat, la meciul de sambata trecuta dintre Poli Timisoara si UTA toata lumea s-a inflamat, s-a isterizat, ajungandu-se pana acolo incat sa se spuna ca respectiva disputa reprezinta un derby cel putin la nivelul unui Steaua-Dinamo. Hai nu ma-nnebuni! Din cate ne amintim in ultimul sfert de veac, cele doua echipe aveau derby-uri mai mult prin Divizia B si chiar daca la ele se consumau orgolii mari acestea nu depaseau hotarele respectivelor coclauri, pentru ca pe cine ar fi interesat ambitiile unor echipe marunte si decrepite. Mai grav si mai jenant, nici Poli si nici UTA nu au promovat cinstit in Divizia A, acolo unde vad ca li s-au facut derby-uri, ci si-au cumparat locurile, ceea ce reprezinta o mojicie si o nesimtire fara seaman, detaliu pe care epigonii si vanitosii din cele doua orase il omit cu obstinatie. Pai, asta e cel mai al dracu' "miticism", fratilor! Insistand putin, siutatia celor din Timisoara e mult mai rusinoasa, intrucat acestia au cumparat locul celei mai debile echipe din Bucuresti, Rocar, una creata de Gigi Netoiu intr-unul din cele mai rau famate cartiere ale Capitalei, handralita ulterior de Florea andos Bragadiru si teleportata apoi pe Bega pe postura de mandrie a Banatului. Nu e de ras? Cat despre civilizatie, am vazut cu totii luptele salbatice de dinaintea partidei si scandarile tampite preluate de la haimanalele sudiste, in genul "Cine nu sare ori e cu Poli, ori e prost de moare". Adanc! Asa ca, ferentareni, giulesteni, rahoveni, bercenari, sa nu va mai fie jena cu voi insiva, pentru ca aveti neamuri si la Timisoara, si la Arad. Singura diferenta consta doar in fudulie.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.