Jurnalistii amatori, recrutati din randul cititorilor, sunt singura solutie cu care presa scrisa din SUA poate concura cu internetul. Cel putin aceasta este concluzia la care au ajuns mai-marii trusturilor media din SUA, care cauta cu disperare solut

Jurnalistii amatori, recrutati din randul cititorilor, sunt singura solutie cu care presa scrisa din SUA poate concura cu internetul. Cel putin aceasta este concluzia la care au ajuns mai-marii trusturilor media din SUA, care cauta cu disperare solutii cu care sa combata caderea libera in care se afla tirajele si interesul publicului pentru ziare, se arata intr-un comentariu agentiei France Presse.

BLOG-UL BATE PRESA. Ziarele propriu-zise sunt tot mai amenintate de versiunile de pe internet, pe care tot mai multi cititori par sa le prefere. Un alt inamic sunt bog-urile, unde oamenii gasesc intamplari din viata de zi cu zi, care de multe ori le atrag atentia mai mult decat relatarile realizare de jurnalistii cu carte de munca.

""Ziarele sunt intr-o criza grava. Internetul le fura cititorii si veniturile din publicitate, distribuie continuturile gratuit si ii obisnuieste pe tineri cu informatii care nu sunt rezultatul muncii jurnalistilor profesionisri. Iar ziarele sunt extrem de importante pentru societate"", a comentat John Carroll, fost redactor-sef al Los Angeles Times. ""Trebuie identificate noi modele economice. Mi-ar placea sa existe si raspunsuri, nu numai probleme. Sunt extrem de nelinistit de aceasta situatie"", a spus el.

Prin urmare, jurnalistii americani incearca sa treaca la un nou mod de a scrie adaptat erei internetului, in conditiile in care analistii estimeaza ca presa pe hartie va disparea peste cativa ani. Noua tendinta a primit deja un nume - ""jurnalismul social"", cu materiale scrise de cititori fara experienta in presa.

DEJA SE APLICA. Multe corporatii au pus deja in practica sistemul. Cel mai important grup de presa din SUA, Gannett, care detine peste 90 depublicatii, printre care USA Today, a decis sa incorporeze comentariile cititorilor si blog-urile in ziarele sale si sa apeleze la redactarea de materiale specializate de catre amatori cum ar fi inginerii sau avocatii iesiti la pensie. CNN publica in mod curent pe site mesajele electronice primite de la cititori, moda preluata si de unele posturi de televiziune din Romania. Site-ul Nowpublic are o retea de 31.000 de ziaristi-amatori pe teritoriul a 130 de state, in timp ce pagina de stiri a Yahoo include deja bloguri si fotografii personale.

In fata unei astfel de ofensive a jurnalismului social, ziaristii profesionisti, mai ales cei de investigatii, au mult de suferit. Fenomenul este ingrijorator nu doar pentru cei in cauza sau pentru specialisti, ci si pentru cei care l-au provocat. Astfel, unul dintre blogurile cele mai citite din Statele Unite, Huffington Post, a lansat deja un apel la ""salvarea jurnalismului american"", temandu-se de moartea ""batranilor"".
Cele mai recente exemple ale fragilitatii financiare a presei din Statele Unite sunt achizitionarea revistei Reader""s Digest si lupta pentru achizitionarea grupului Tribune ­ care detine 11 ziare, inclusiv influenta publicatie Los Angeles Times. In plus, redactorul-sef al LA Times, Dean Baquet, prefera sa demisioneze decat sa accepte reducerea efectivelor echipei sale, in conditiile in care reducerile de personal au devenit ceva normal in cazul tuturor ziarelor americane.

CADERE LIBERA. Presa americana vrea sa isi pastreze cititorii prin intermediul stirilor gratuite si personalizate pe care acestia le pot accesa online, in conditiile in care un studiu realizat de Newspaper Association of America a aratat ca circulatia ziarelor din Statele Unite a scazut cu 2,8% in perioada aprilie-septembrie 2006. Un sondaj recent realizat pe teritoriul american arata ca 49,9% dintre adultii americani lectureaza actualmente cate un cotidian, in scadere de la 58,6% in 1998.

Anul trecut, au fost scoase din schema mai multe mii de locuri de munca in redactiile ziarelor si, recent, Washington Post a anuntat ca intentioneaza sa isi reduca si mai mult echipa redactionala. In urma acestor reduceri de personal, valoarea actiunilor mai multor ziare cotate la Bursa a scazut.

Acest lucru nu impiedica mai multi miliardari si grupuri media din Statele Unite sa isi manifeste interesul pentru grupul Tribune, omul de afaceri David Geffen urmarind achizitia Los Angeles Times si Jack Welch, fostul patrin al General Electric, fiind interesat de Boston Globe.

Concentrarea industriei presei americane s-a accelerat la inceputul anului 2006, dupa achizitionarea grupului Knight Ridder si a celor 90 de publicatii detinute de acesta de catre compania McClatchy. AFP, preluat de Mediafax


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.