Grupul Voua. National TV. Se scalimbaie si face ca toti dracii, dar crede ca tot mintea si-o foloseste in umor.

Ce parte a trupului exploatezi mai mult in scheciuri, monoloage... trupul plin, gura „mare", mintea?

Eu sustin ca mintea e cea care trebuie folosita in cea mai mare masura, dar nu sint de neglijat nici restul. Toate au o anumita importanta. Sint multe genuri de comedie si, asa cum in unele conteaza ceea ce spui, in altele se pune mare pret pe mimica.

Telegenia?

Nu cred ca este un secret al telegeniei: in fond, ramii la fel cum te-a facut mama-natura. Imi place foarte mult televiziunea si lumea ei si nu concep viata fara ea. Este cu totul aparte de lumea teatrului. Desi se folosesc si elemente de teatru, pe mine m-a cucerit prin divertisment, provocare... cu totul altceva decit ceea ce faci pe scena. Teatrul, filmul si televiziunea sint trei lumi. In film poti face cite duble vrei, pina cind totul este perfect, iar la teatru trebuie sa fii in fiecare seara alt personaj, cu un alt mod de gindire. Televiziunea, in schimb, este o lume in care gasesti cite ceva din fiecare.

Ti-ai atins nivelul de competenta? Ai jucat rolul vietii?

In orice situatie dai tot ceea ce poti. Asta inseamna sa iti placa ce faci. Oamenii uita uneori ca esti si tu om, ca ai si tu problemele tale... de aceea, un profesionist nu isi permite sa aiba slabiciuni. Din acest punct de vedere, comedia este o adevarata provocare. Trebuie sa ai o structura anume pentru a reusi sa smulgi un zimbet celui de linga tine, chiar si atunci cind starea ta nu este tocmai una favorabila. Acesta este motivul pentru care inteleg si apreciez grupurile de umor, chiar si pe cele contestate. Eu ii respect pentru ceea ce fac. Rolul vietii? Da, se poate spune si asa... E vorba despre personajul Mita Baston, din piesa lui I.L. Caragiale „D’ale carnavalului". Mi-ar placea sa am un rol si intr-o piesa de-a lui Eugen Ionescu sau chiar sa joc si un personaj dramatic, eventual unul de-al lui Cehov.

Averea.

Am doar casa si masina. Nu ma tenteaza sa fac afaceri... nu ma pricep. Actorii sint romantici, visatori, generosi, fara angoase... De aceea nici nu ii vad in postura de politicieni sau afaceristi. Insa, daca ar fi sa fac vreodata „afaceri", as deschide o scoala de teatru sau un azil de batrini.

Cistigul.

Nu cistig atit de mult incit sa imi permit lucruri de calitate. In fond, sintem actori si se stie foarte bine cam la ce nivel traim. Asta ar trebui sa o stie si cei care tot comenteaza felul in care ne imbracam. Daca am fi platiti ca aceia de la Hollywood, ar fi normal sa se intrebe de ce, la banii nostri, purtam anumite haine, de o anumita calitate. Dar traim in Romania! Recunosc, mi-ar placea sa imi iau doar lucruri de calitate, sa merg la cumparaturi in Italia si sa achizitionez produse de la nu stiu ce casa de moda. Dar astea sint vremurile... Important e ca fac ceea ce-mi place si asta conteaza foarte mult. In fond, nu haina il face pe om!

Acest interviu.

Omul trebuie sa stie si sa cunoasca si viata asta, a actorilor, si sint foarte multi interesati de modul in care gindim, de ceea ce vrem sau de motivele pentru care am ales acest drum deloc usor.

M-a surprins putin intrebarea cu ce parte a trupului exploatez mai mult in monoloage, scheciuri... a fost un pic altceva...

Intrebarea legata de bani si de modul de a te imbraca e o intrebare care e pusa des in ultima vreme, aceasta e intrebarea care m-a „banalizat". Imi pare rau ca nu sintem apreciati la justa noastra valoare. Si imi pare rau ca oamenii mai tin cont de anumite aspecte exterioare dupa care, uneori, te si catalogheaza. Dar, in momentul in care sint oprita pe strada de cite un trecator care imi multumeste pentru ca ii aduc, uneori, zimbetul pe buze, ma simt implinita. Si atunci nu mai conteaza nimic... nici pantofii, nici rochiile, nici banii. Ramine doar dorinta de a merge mai departe...