O femeie care a fost rapita si violata de un milionar australian a castigat in instanta un proces istoric, in urma caruia va primi compensatii in valoare de 260.000 de lire sterline (peste 500.000 de dolari). Ineditul acestui caz consta in faptul ca
O femeie care a fost rapita si violata de un milionar australian a castigat in instanta un proces istoric, in urma caruia va primi compensatii in valoare de 260.000 de lire sterline (peste 500.000 de dolari). Ineditul acestui caz consta in faptul ca violatorul a murit la scurt timp dupa savarsirea faptelor mai sus mentionate dar, pentru ca in urma sa a ramas o avere imensa, despagubirile vor fi platite de catre mostenitori, relateaza presa internationala. Informaticianul milionar Christopher Dawes nu a fost pus niciodata sub acuzare, dar judecatorii Curtii Supreme din Marea Britamie au hotarat ca dovezile de care a dispus victima, coafeza englezoaica Amanda Lawson, erau "covarsitoare". Dawes, 39 de ani, si-a drogat victima cu cocaina, a obligat-o sa bea votca, a violat-o si a tinut-o captiva timp de trei zile in hotelul sau din Insula Alderney, in perioada sarbatorilor de iarna din 1998. Amanda Lawson, fost model, avea pe atunci 34 de ani, si l-a insotit pe milionar dupa ce acesta i-a povestit despre oportunitatile de a demara impreuna o afacere in insula cu pricina.
Dawes a fost arestat la vremea respectiva, dar ulterior eliberat pe cautiune si pus sub acuzare doar pentru detinere de droguri. La nici trei luni dupa plangerea formulata de Amanda Lawson, in timp ce politia investiga acest caz, milionarul moare intr-un accident de masina, dupa ce McLaren-ul sau de Formula 1, in valoare de peste un milion de dolari, se izbeste de un copac. Lawson, acum in varsta de 42 de ani, este prima victima a unui viol care reuseste sa obtina castig de cauza in lupta cu o persoana care nu mai este in viata. In plus, compensatiile materiale pe care urmeaza sa le primeasca sunt cele mai mari acordate vreodata unei victime a violului. Tot din mostenirea lui Dawes vor fi platite si cheltuielele de judecata, in valoare de peste un milion de dolari. (Camelia CIOBANU)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.