Urmatorul nume din „Colectia Cotidianul" e un scriitor care nu a obosit sa pledeze pentru lectura.

Daniel Pennac a debutat la virsta de 25 de ani, cu un eseu despre serviciul militar semnat sub pseudonimul Daniel Pennac pentru a nu-si supara tatal, militar de cariera: pamfletul prezenta cazarma ca pe un loc tribal, bazat pe trei mituri false: maturitatea, egalitatea si virilitatea. In 1980, scriitorul pleaca pentru un an in Brazilia, unde incepe un roman la care se va intoarce peste ani, cind va publica „Domnilor copii". In 1985 apare „Au bonheur des ogres" („La capcaunii veseli"), rezultat al unui presupus pariu cu prietenii si inceput al celebrei serii „Belleville", completata cu romanele „Zina carabina", „Micuta vinzatoare de proza", „Domnul Malaussène", „Crestini si mauri", „Fructele pasiunii" si „Domnul Malaussène la teatru", care s-au vindut in milioane de exemplare. Pennac creeaza o atmosfera populara pariziana in care se petrec tot felul de intimplari bizare, la granita dintre comic si absurd, traite de Benjamin Malaussène in cartierul Belleville. In 1992, Daniel Pennac mai obtine un succes rasunator, de aceasta data cu o carte total diferita de ce facuse pina atunci: „Ca un roman" este o superba pledoarie pentru lectura: „Omul construieste case pentru ca e viu, dar scrie carti pentru ca se stie muritor. Traieste in grup pentru ca e gregar, dar citeste pentru ca se simte singur. Lectura e pentru el o companie care nu ia locul alteia si pe care nici o alta n-ar putea s-o inlocuiasca".

Citeste mai mult:

Colectia COTIDIANUL. Intra in carti!