Trecutul tensionat, lipsa unei traditii a dezbaterilor academice pe probleme de fond si proasta comunicare fac dificila editarea unui manual de istorie comuna a romanilor si maghiarilor.

Desi departe de a deveni realitate, ideea redactarii unui manual de istorie a celor doua state, aparuta initial in anii ’60, a fost reluata ieri cu ocazia intrunirii in sedinta comuna a celor doua guverne. Un prim pas spre editarea manualului il constituie volumul care va vedea lumina tiparului in 2010. Publicarea unui astfel de manual, dupa modelul franco-german, este privita de istoricii intervievati de „Cotidianul" ca un proiect necesar, dar nu usor fezabil.

Clima sta in fata

„Ar fi o dovada de maturitate atit pentru istoriografia romana, cit si pentru cea maghiara. Asta nu inseamna ca ar fi usor de realizat, probabil ca ar dura ani buni, dar e bine sa se propuna si sa se inceapa demersurile", spune istoricul Adrian Cioroianu. In opinia lui, cartea ar trebui lasata in responsabilitatea universitatilor, nu a Academiilor, asa cum se intimpla cu volumul de istorie comuna, „pentru ca academicienii se inteleg mai greu intre ei". Si Neagu Djuvara se declara pro in aceasta privinta, chiar daca vor exista o multime de disensiuni intre istoricii celor doua natiuni. „Prima discutie contradictorie va fi insa problema continuitatii sau necontinuitatii daco-romanilor in Transilvania", este de parere Djuvara. Istoricul clujean Mihaly Nagy este insa de alta parere: „Zilele acestea s-a desfasurat la Budapesta intilnirea comuna a celor doua comisii de istorici din Ungaria si Romania. Tema discutiei a fost «Om si natura. Schimbari climaterice...». Daca o comisie comuna formata din istorici din cele doua tari se intilneste pentru a discuta timp de doua zile probleme de clima inseamna ca mai avem mult de asteptat pina vom putea vorbi despre o comunicare serioasa, pe chestiuni care ard, chiar daca sint delicate", incheie istoricul clujean.

Confuzii istorice

In opinia lui Adrian Cioflinga, initiativa ar reprezenta o conciliere a relatiilor tensionate din ultimele secole, dar sintetizarea adevarurilor istorice se va impiedica de exagerari si neclaritati. Un astfel de exemplu da istoricul Cornel Sigmirean: „In revolutia de la 1848, fiecare ne numaram mai multe victime - romanii vorbesc de 30-40 de mii, iar maghiarii spun ca au fost 6.000 de romani si 30-40 de mii de unguri, iar Tratatul de la Trianon din 1920 este trecut in unele lucrari maghiare ca Dictatul de la Trianon". La rindul sau, istoricul Marius Turda identifica si el citeva dintre momentele la care autorii unui posibil manual se vor pune cu greu de acord: „Etnogeneza, Unirea din 1918, procesul de nationalizare inainte (maghiar) de 1918 si dupa aceea (roman), realipirea Ardealului de Nord la Ungaria si deznationalizarea dupa 1965".

Vicepresedintele Academiei Romane Dan Berindei vorbeste despre punctele comune: „Matei Corvin e jumatate ungur, jumatate roman. Este cel mai mare rege al Ungariei si din istoria lor nu reiese clar ca 50% din singele lui este romanesc. Daca si-ntr-o parte si-n alta, Matei Corvin este prezentat drept cel care face legatura intre noi si nu ca un motiv de separare, ar fi foarte bine", sustine Berindei.

Deconstructia la Budapesta acasa

Nandor Bardi, istoric la Institutul Teleki, Budapesta, crede ca „ar avea un efect benefic si va apropia ideologic cele doua tari. Pentru ca exista o diferenta esentiala: in timp ce in istoriografia romaneasca stradaniile unui Sorin Antohi sau Lucian Boia de a deconstrui abordarea ideologica sint oarecum periferice, in istoriografia ungara acest tip de abordare este preponderenta. Explicatia o putem gasi in presiunea ideologica si nu profesionala in care au crescut generatii de istorici in Romania, presiune care in Ungaria s-a simtit mai putin. Apoi, aduceti-va aminte de punerea la stilpul infamiei a lui Sorin Mitu, dupa aparitia manualului alternativ de istorie coordonat de el".

Modelul franco-german Manualul comun de istorie a Frantei si Germaniei este introdus in premiera in anul scolar 2006-2007. „Acest manual nu este o incercare de impacare cu orice pret. Din contra, perspectivele din care au fost relatate evenimentele au fost incrucisate, tocmai pentru a evita falsele asemanari", a precizat Gilles de Robien, ministrul francez al educatiei. „Premisele in cazul Frantei si al Germaniei le putem gasi undeva la inceputul anilor ’30, cind au inceput dezbaterile intre istoricii germani si cei francezi. Asadar, aceasta comunicare are in spate traditia mai multor decenii si ea se manifesta azi si in viata de zi cu zi. Or, in cazul istoricilor romani si maghiari nu putem vorbi inca despre o comunicare", conchide Bardi.