Premierii Romaniei si Ungariei au evitat ieri sa abordeze la Budapesta problema Fundatiei Gojdu in cadrul sedintei comune de Guvern. In urma cu un an, la Bucuresti, a fost semnat un acord intre Romania si Ungaria, prin care era infiintata o noua F
Premierii Romaniei si Ungariei au evitat ieri sa abordeze la Budapesta problema Fundatiei Gojdu in cadrul sedintei comune de Guvern. In urma cu un an, la Bucuresti, a fost semnat un acord intre Romania si Ungaria, prin care era infiintata o noua Fundatie Gojdu - guvernantii romani cedand practic mostenirea Gojdu, evaluata in prezent la cateva miliarde de euro. Camera Deputatilor a refuzat in luna mai sa ratifice Acordul Gojdu, iar Senatul - camera decizionala in acest caz - a evitat sa se pronunte, proiectul aflandu-se inca in dezbaterea camerei superioare a legislativului. Noua Fundatie este contestata atat de catre Biserica Ortodoxa Romana, cat si de catre societatea civila.
Problema Fundatiei "Gojdu" nu figureaza pe agenda de discutii din cadrul sedintei comune a Guvernelor Ungariei si Romaniei de la Budapesta, a anuntat secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Adrian Vierita. "Lucrurile sunt clare in aceasta privinta. Legea de adoptare a Acordului comun privind infiintarea Fundatiei comune romano-maghiare "Gojdu" se afla pe agenda Senatului, camera decizionala a Parlamentului Romaniei in acest sens", a spus secretarul de stat. El a precizat ca pana la adoptarea acestei legi de catre Senat, acordul nu se aplica, desi MAE sustine in continuare realizarea fundatiei si a proiectelor sale.
Pagina electronica a MAE il indica drept presedinte al proiectatei Fundatii Gojdu pe Sorin Antohi, demascat ca informator al Securitatii. Mai mult, Sorin Antohi si-a pierdut postul de sef al departamentului de istorie din cadrul Universitatii Central Europene de la Budapesta (CEU) dupa ce s-a dovedit ca nu detinea titlul de doctor, asa cum sustinea in pagina de prezentare a Universitatii. Antohi si-a dat demisia de la CEU, pagina sa electronica fiind stearsa - in schimb este in continuare prezent ca presedinte al Fundatiei Gojdu pe pagina electronica a Ministerului Afacerilor Externe de la Bucuresti.
Autonomia si istoria comuna
Autonomia teritoriala excede cadrul constitutional, iar caracterul unitar al statului roman nu poate fi pus in discutie, autoritatile de la Bucuresti neavand in vedere o autonomie pe criterii etnice, a declarat ieri premierul Calin Popescu Tariceanu, dupa sedinta comuna deGuvern romano-ungara, informeaza Mediafax.
Un grup de istorici romani si ungari vor elabora un volum de istorie a Romaniei si Republicii Ungare, care va putea constitui baza pentru redactarea, in viitor, a unui manual comun de istorie. Reprezentantii celor doua Guverne au convenit, joi, in sedinta comuna de la Budapesta, asupra constituirii unui grup mixt de istorici, care sa elaboreze un volum comun de istorie a Romaniei si Republicii Ungare. Executivul de la Bucuresti precizeaza ca o initiativa similara a fost realizata, in premiera mondiala, de Franta si Germania, un volum care acopera insa doar istoria celor doua tari incepand cu anul 1945.
PD rezervat la statut
Pozitia PD in privinta statutului minoritatilor ramane rezervata si ferma impotriva autonomiei culturale si a incalcarii prevederilor constitutionale, desi senatorul UDMR Gyorgy Frunda sutinea ca atitudinea democratilor a devenit mai "flexibila". Deputatul PD Daniel Buda a precizat ieri ca dimpotriva, udemeristii sunt cei care au devenit mai maleabili in discutiile despre Statut si in privinta rezervelor PD legate de infiintarea Consiliului National al Autonomiei Culturale. "Lucrurile intra pe fagasul normal, Statutul va avea o forma acceptabila, nu cred ca se va schimba pozitia noastra pe viitor", a precizat Buda. In plus, democratul Valeriu Tabara a aratat ca democratii sunt iritati de insistentele udemeristilor. (R. P.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.