George Bush a lansat, in urma cu patru ani, la Bucuresti, un mesaj-enigma. A privit spre curcubeu, a vorbit despre Dumnezeu, credinta - biserica Kretulescu era la doi pasi - despre martiri, a aratat spre statuile lui Maniu si Coposu, dupa care s-a uitat cu manie spre Comitetul Central, ce se gasea, peste drum, tot in Piata Palatului, rebotezata a Revolutiei. A ajuns la zi. La "umbrela de securitate a NATO" si la... "podul" pe care Bucurestiul ar trebui sa-l construiasca spre Moscova.
Ultima parte a mesajului era total nepopulara, cunoscute fiind sentimentele profund anti-rusesti ale romanilor. Cine putea uita raptul Basarabiei si Bucovinei, dupa un gest amical al Bucurestiului, ce a permis trupelor rusesti sa tranziteze Romania? Cine isi poate sterge din memorie cele peste un milion de victime ale comunismului impus cu tancurile rusesti? Cei mai in varsta, care au trait invazia sovietica, nu pot uita clipele de cosmar, in care soldatii Armatei Rosii, cu zeci de ceasuri pe maini si cate o pendula de gat fortau intrarea in case pentru a le viola fiicele, nevestele si se tolaneau pe burta pentru a bea de la rigola vinurile aruncate la canal de negustori, tocmai pentru a nu ajuge captura de razboi a barbarilor. Sa nu fi stiut expertii in politica internationala de la Casa Alba toata aceasta istorie? Greu de crezut.
Au trecut patru ani, dar sensul mesajului lui Bush nu a fost deslusit. S-au straduit, cu buna-credinta, politicieni si analisti. Au aparut si "binevoitori", ce pana nu demult laudau succesele PCUS, crezand ca kaghebistii din Romania pot construi puntea cu Rusia. Nimic mai fals. Washington-ul are linie directa de comunicare cu Moscova. Iar pe de alta parte, daca ar vrea, indirect, sa-i "arate pisica", nu Bucurestiul este sperietoarea de care sa se teama Kremlinul. Asadar, daca in plan politico-militar construirea unui nou "pod" spre Est nu isi avea sens, atunci mesajul-enigma putea fi descifrat astfel: Administratia americana sugera necesitatea relansarii relatiilor economice. Eventual a tranzactiilor cu gaz de care sa beneficieze nu doar Romania, ci si Occidentul. Cu atat mai mult, cu cat proiectul "Nabucco" este pe duca. Avem de a face cu o situatie similara accederii Rusiei in organismele europene: este mai bine sa se exprime intr-un cadru democratic, chiar daca nu intruneste criteriile de aderare, decat sa faca in afara ce vrea. In cazul de fata, cu resursele energetice, in sustinerea unor regimuri mai mult sau mai putin teroriste.
In acest context, sirul gafelor monumentale ale Cotroceniului pune intrega diplomatie romanesca intr-o situatie imposibila: "Tainul lui Raffarin", "Axa", "Schröder, luat peste picior" (a se vedea relatia fostului cancelar cu Gazprom), "Marea Neagra - lac rusesc", "Moscova sustine conflictele inghetate din Marea Caspica", "Gazprom, factor de presiune politico-energetic pentru Europa".
Nu doresc sa polemizez cu tinerii talibani expirati, care ii lauda, fara jena, curajul tatucului lor de a le spune rusilor ce viseaza noaptea, pentru a se baga ziua pe sub pielea "Axei". Probabil, ca sunt la fel de extaziati, fara a vedea consecintele, si pentru desconsiderarea prietenilor traditionali de la Paris si Berlin.
Concluzia: gafele Cotroceniului nu numai ca au compromis interesul national, dar au aruncat in aer si "podul" imaginat de Casa Alba. Doamne fereste, sa nu ajunga sa se supere Marele Licurici si sa nu-l mai lase nici macar sa-i faca placere, ca tot romanii vor plati, asa cum s-a intamplat recent, cand SUA nu au acceptat ridicarea vizelor!