Dedicatiile de pe cartile din anticariate, mizgaleli sau capodopere, umanizeaza produsul tiparului si ii adauga ceva unic: un fel de timbru, un benghi.

Tirgul de carte veche de la Universitate. Un batrinel mic si burtos, ca un greiere din desenele animate, scoate o carte din raft. Deschide la prima pagina. Arunca o privire pe sub ochelari si pufneste in ris. Pune cartea la loc si ia alta. Deschide la prima pagina. O privire scurta. Pune cartea la loc. Ia toate cartile din raft, una cite una, le deschide si le pune la loc. Anticarul il tine din coada ochiului. Cind termina de rascolit toate rafturile, greierele isi priveste ceasul si pleaca topindu-se in masa agitata de pe trotuar.

Cartea care l-a facut pe batrinel sa rida e aceea din stinga, sus. Taman tratatul de sexologie al lui Tudor Stoica. Si ce e de ris aici? Pe pagina de garda, sub stampila cu „ROMTRANS - SINDICATUL OAMENILOR MUNCII", scrie cu litere cracanate: „Tovarase maistru, colectivul de femei din sectia SDV va ureaza CASA DE PIATRA, rezultate cit mai bune in productie si pe toate planurile".

Critica la botul calului

Anticarul citeste si el dedicatia. Pune cartea inapoi in raft si, impasibil, se asaza pe scaunelul lui pescaresc. „Or fi mai multe cu dedicatie, zice el. Nu le stiu, nici nu le-am bagat in seama. Pe cele cu autograf le stiu, le pun pret mai mare. De dedicatii nu m-a intrebat nimeni."

Domnul acela pasionat de insemnarile de pe carti sau doar curios sta linga chioscul de bilete cu nasul infundat intr-o carte ferfenitita, fara coperte. Nu-i greu sa-l faci sa vorbeasca despre bizara lui scotoceala prin belsugul ingalbenit al buchinistilor.

„Brizbizuri, domnul meu, brizbizuri, zice, profesoral, batrinelul. (Vorbind, priveste in sus, cu ochii pe jumatate inchisi, ca si cum ar cita din memorie). Literatura ocazionala suprapusa peste literatura. Un moment din viata unei carti. Obiectul acesta, cartea, a fost la un moment dat un cadou, un semn. Un strigat, poate. O emotie care trece prin timp o data cu cartea. O fotografie a unui moment. O interpretare a cartii in felul celui care a daruit-o. Nu hermeneutica, ci critica la botul calului. A-xi-o-lo-gi-e. Dedicatiile paraziteaza cartea, dar merg impreuna, in simbioza. Ceva, desigur, mai civilizat si mai nobil decit scrijelirea pe copaci. Ideea unei antologii a dedicatiilor si a feluritelor insemnari de pe carti cum vi se pare? Vine 137!"

Si urca grabit in autobuz. Pe urmele necunoscutului, prin anticariate, cartile isi dezvaluie benghiurile: savante, liricoide, stupide, laconice, siropoase, inspirate, plate, ilare, agramate, labartate, patetice etc.

Sa nu-ti uiti ziua nasterii

Stupid este sa-i dai cuiva o carte ca sa-si aminteasca, an de an, cind e ziua lui. Si asta pe „Silas Timberman" a lui Howard Fast (Editura de Stat pentru Literatura si Arta - 1954): „14-III-1956 / Sa-ti amintesti in fiecare an de ziua ta, zilele petrecute in mijlocul colegilor care te iubesc. Resortul Financiar". Asa formulare de o grandioasa stupizenie nu putea veni decit dintr-o gindire colectivista - specifica epocii - si neaparat financiara.

Lubrifiantul Micle

Pe o cartulie destul de rara (Veronica Micle, Editura Universala Alcalay&Co., fara anul aparitiei), un amorez anonim i-a scris angelului sau radios: „Invata ce-i amorul/ Invata sa iubesti/ Pe-acel ce-ti duce dorul/ D-aci din Bucuresti". Brosura capata dintr-o data aura unui manual de tehnica a iubirii. Trena lirica a Veronicai Micle nu a lasat nici o dira in literatura, ha-ha-ha, dar iata ca poeta reuseste, post-mortem, sa lubrifieze amorul dintre, probabil, un june bucurestean si o duduie sensibila, din provincie.

Stelele pingarite

Un exemplar din „Stele fixe", a lui Gheorghe Pitut (Ed. Albatros, 1982), furat tot din biblioteca sindicala de la ROMTRANS, a ajuns la anticariat. „Bine ca a ajuns aici, si nu la maculatura, unde au fost vindute la kil bibliotecile sindicale furate dupa Revolutie", spune profesorul Ioan Zalau, devenit acum anticar ambulant. „E o carte admirabila, dar e pingarita de o insemnare a unui idiot care o fi cumparat-o la intimplare: «Cind vintul va bate/ sa-ti aduci aminte ca eu sint departe». O sa rup pagina asta! Si sper ca aceasta carte sa-si implineasca destinul, sa ajunga in miinile si sub ochii cui trebuie."

Carticica de uz rectal

Dar nu doar urarile (cel mai adesea) si suspinele languroase populeaza, puncteaza destinul unei carti. Violenta ca un cui in cap e dedicatia - daca i se poate spune asa - de pe „Sarcinile uniunilor tineretului", de V.I. Lenin. E o carticica numai cit jumatate de palma, excelent tiparita si legata. Aparuta la Editura Cartea Moldoveneasca din Chisinau, in 1977. Cum-necum, cochetul volumas cu intracoperte rosii a ajuns in Bucuresti. Si cineva i l-a cadorisit altcuiva, marcind o schimbare istorica in aceasta neobisnuita „dedicatie": „Pentru tine, comunistule, sa ti-o bagi in cur!". Scurt si apasat. Presupunem ca provine de la un anticomunist cu buzunarele goale. Pentru ca, la cit de revoltat pare, daca ar fi avut bani, ar fi cumparat caramida aceea rosie, „Omagiu".

Rizi, necredincioaso, sa uiti de cancer!

De la indragostitii care-si lipeau inimile cu siropuri minulesciene, parfumate, ajungem repede la o dedicatie de un inimaginabil cinism. Citeva cuvinte venite dintr-o inima ranita, desigur, in care ghicim o dubla drama: o iubire cu final nefericit si o boala incurabila: „Mai rizi si tu. Poate uiti de cancer si de ziua cind m-ai parasit. Raducu. 13. nov. 1992". Infiorator! Cu atit mai mult cu cit rindurile pline de ura necrutatoare sint scrise pe „Strofe strengare", cartea unuia dintre cei mai joviali poeti: Ion Pribeagu. Tot o carte rara, fara an, avind ca unica indicatie editoriala: „Tipografia CARTEA DE AUR, Strada Smirdan No. 4, Bucuresti". Si tot o carte care nu si-a intilnit cititorul.

Cartarescu pentru nevasta telenovelista

Ceva mai mult umor a avut un anume... indescifrabil... care ii daruieste sotiei „Levantul" lui Mircea Cartarescu (se pare ca si Basescu a primit un exemplar). „Ce Sandra Brown, ce Me. I. Nulescu?/ Nu mai citi literatura proasta!/ Iubita si legitima nevasta,/ Eu ti-l propun pe Mircea Cartarescu". „Asta nu schimba cu nimic opera, dar pune alta lumina pe acest exemplar", comenteaza anticarul, apasind pe „acest". „Dedicatia e din 1996. Poate cei doi sint despartiti acum. Omul asta si-o fi dat si el seama ca are o nevasta cu gusturi literare indoielnice. In loc s-o citeasca, a adus cartea la anticariat."

Misto finut, da bucurestean

„Rodicai. In Iasi am rasadit sub frunze galbene visul dulce al iubirii care imi deschide flori in suflet si teiul lui Eminescu ploua vise dulci peste amintirile noastre. Vlad. Bucuresti, 15 noiembrie 1976." Vlad asta din Bucuresti, acum poate la pensie, s-a scremut el sa scoata o declaratie vibranta, dar i-a iesit un pirt cu odicolon. Si nici n-a stiut sa-si ascunda fata de ieseanca Rodica aroganta lui de bucurestean: a scris (ca o aluzie?) tocmai pe „Scrisori Provinciale" a lui Stefan Banulescu (Editura Albatros, 1997).