Democratii vor beneficia de cea mai mare parte a fondurilor europene, care vor reveni Romaniei incepand din 2007. Aceasta pentru ca ministerele gestionate de democrati sunt cele spre care se vor indrepta sume considerabile transmise de UE, prin Comis
Democratii vor beneficia de cea mai mare parte a fondurilor europene, care vor reveni Romaniei incepand din 2007. Aceasta pentru ca ministerele gestionate de democrati sunt cele spre care se vor indrepta sume considerabile transmise de UE, prin Comisia Europeana, sub forma fondurilor structurale. In acelasi timp, Romania va primi de la UE si fonduri de coeziune, special create pentru mediu si transporturi, doua domenii coordonate in Romania de lideri democrati (Sulfina Barbu si Radu Berceanu). Cat priveste fondurile structurale, care au scopul de a promova regiunile cu intarzieri in dezvoltare, si acestea se vor duce, cu precadere, tot la ministere gestionate de oamenii lui Emil Boc (foto), prin intermediul agentiilor de plati. Un exemplu in acest sens este cel al Agentiei pentru Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), din cadrul ministerului Agriculturii, condusa in acest moment de democratul Nicolae Sterghiu. De altfel, o mare parte a banilor care vor veni de la UE se vor duce in agricultura prin intermediul Agentiei pentru Plati si Interventie pentru Agricultura si Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP). Potrivit unor surse din cadrul Guvernului, majoritatea celor care vor conduce agentiile din cadrul ministerelor, cu responsabilitate directa in gestionarea fondurilor europene, sunt oameni apropiati PD. De altfel, celelalte ministere care vor primi fonduri structurale de la Comisia Europeana sunt coordonate tot de oameni ai PD. Ministerul Muncii, coordonat de pedistul Gheorghe Barbu, va primi bani pentru "dezvoltarea resurselor umane", Ministerul Integrarii, coordonat de democrata Anca Boagiu, va primi bani pentru dezvoltarea regionala. Din 2007, acesta se va transforma in Ministerul Dezvoltarii Regionale, al carui sef va ramane tot Anca Boagiu. Pe lista domeniilor care vor primi fonduri structurale se afla, din nou, Ministerul Mediului si cel al Transporturilor. Celelalte domenii spre care se vor indrepta banii mai sunt Ministerul Economiei, condus de conservatorul Codrut Seres si Ministerul Finantelor, condus de liberalul Sebastian Vladescu.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.