La doar 16 ani se inscria in PRM Dolj, aflandu-se pe lista membrilor fondatori ai acestui partid. Din 1997, pentru trei ani a scris la cotidianul Cuvantul Libertatii din Craiova. Este deputat PRM Dolj din 2000. Lia-Olguta Vasilescu implineste astazi

La doar 16 ani se inscria in PRM Dolj, aflandu-se pe lista membrilor fondatori ai acestui partid. Din 1997, pentru trei ani a scris la cotidianul Cuvantul Libertatii din Craiova. Este deputat PRM Dolj din 2000. Lia-Olguta Vasilescu implineste astazi 32 de ani.

""Mi s-au plagiat unele proiecte""

""In aceasta perioada muncesc ca de obicei. Voi sarbatori o data cu prietenii din Craiova, care sunt aceiasi dinainte sa intru in Parlament, si o data cu colegii mei parlamentari aici, in Bucuresti. Anul acesta a fost mult mai activ din punct de vedere politic pentru mine. Am obtinut o functie importanta, presedinte de comisie, si am avut o perioada mult mai incarcata din punct de vedere profesional.

Am avut proiecte care au trecut, iar altele nu. As vrea sa remarc insa faptul ca au fost plagiate unele dintre ele. De exemplu, programul «Laptele si cornul» al lui Nastase a fost de fapt un proiect al meu de lege care mi-a fost respins si apoi l-au plagiat. Anul trecut, iarasi, actualul guvern mi-a plagiat un proiect de lege care se refera la sprijinul acordat tinerelor familii. Deci pot sa spun ca am idei bune pe care majoritatea parlamentara mi le respinge, dar sunt plagiate apoi de guvernele care se afla la putere. Ceea ce ma deranjeaza nu este neaparat faptul in sine, ca imi sunt respinse proiectele, ci faptul ca nu sunt aplicate asa cum am cerut eu. Acum lupt pentru un proiect care se refera la invatamantul preuniversitar particular, care la noi este zero. Am avut prilejul sa vad ce inseamna invatamant particular in strainatate, care se face cu bani destul de putini. Calitatea invatamantului de acolo este total alta decat intr-o scoala de stat.

Am intrat in politica de la varsta de 16 ani. Sunt membru fondator al Partidului Romania Mare, imediat dupa Revolutie. In jurnalistica am ajuns dintr-o pura intamplare, pentru ca ar fi trebuit sa devin asistent universitar pe italiana, doar ca salariile mi s-au parut ingrozitor de mici. Astfel am cautat sa gasesc altceva. Printr-o intamplare fericita am ajuns la un cotidian local din Craiova, unde salariul era mai mare decat cel de asistent universitar si asa am ramas acolo timp de trei ani. Am ajuns chiar sa conduc acel cotidian ca redactor-sef adjunct.

Am avut o bursa de studii in strainatate si am vazut cum suntem tratati noi, romanii, acolo, desi eram mult mai bine pregatiti decat ei. Noi, care eram de la un liceu de filologie, stiam mult mai multa matematica decat ei, care erau de la un liceu de real. Cu toate astea, eram tratati ca fiind dintr-o tara bananiera, din Africa. Atunci mi s-a trezit sentimentul nationalist si cand m-am intors in tara m-am inscris in PRM.
Visurile mele din adolescenta au ramas in principiu aceleasi: sa am o viata de familie linistita, fericita, sa am o viata profesionala activa, ceea ce am. Imi mai lipseste un copil.""


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.