Grupul de dizidenti liberali care cer o schimbare majora in PNL are drept principal atu capitalul de imagine al lui Theodor Stolojan, privit de multa lume ca un om serios, onest, muncitor, un "tehnocrat" capabil, de incredere, ceea ce-i asigura un loc intre cei mai simpatizati politicieni ai perioadei. Din pacate, erorile pe care grupul le face ar putea eroda dramatic aceasta imagine de cinste si corectitudine.
Prima eroare a "platformistilor" (grupul Stolojan-Valeriu Stoica & comp. lansand - se stie - o "platforma" de reformare a partidului) e diagnosticul pus situatiei actuale din PNL, considerate de ei catastrofala. Or, liberalii conduc, alaturi de democrati, cea mai performanta guvernare din Romania postcomunista, cu consecinta directa a admiterii in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, fara amanarea de care am fi avut mai mult ca sigur parte daca dupa alegerile de la sfarsitul lui 2004 ramanea la putere PSD. Complementar, si supozitia ca PNL ar fi scazut in sondaje e inexacta: liberalii au aproximativ aceeasi cota de sustinere ca in 2004 si ar obtine un numar echivalent de mandate parlamentare la un nou vot. O "scadere" e doar aceea in cadrul Aliantei PNL-PD, care, ca tandem, a crescut in simpatie dupa ultimele alegeri, sporul ducandu-se la PD, si anume ca urmare a popularitatii presedintelui Traian Basescu, perceput in continuare drept lider al democratilor, chiar daca formal nu mai e inscris in partid.
A doua eroare e lansarea unei grave acuzatii fara probe: conducerea PNL n-ar actiona pentru binele public, ci ar face jocul unui grup de interese economice. Or, acest lucru nu se vede, tara e gestionata foarte onorabil. In ce consta - atunci - actiunea malefica a grupului de interese, ce e incorect in comportamentul liderilor liberali? Contestatarii nu spun.
A treia eroare decurge de aici: "plastformistii" sunt agresivi, vor neaparat puterea in partid si ii cer ultimativ lui Calin Popescu Tariceanu sa se retraga de la presedintia PNL si din fruntea Guvernului. Orice parere critica, fie ea si radicala, poate fi argumentata, dar nu e corect s-o impui unei organizatii democratice. Cand o grupare incearca sa elimine lideri investiti prin vot, ignorandu-le legitimitatea, lucrurile capata o coloratura neplacuta. Nu e aceasta definitia puciului?!
Eroarea a patra e neintelegerea de fond a atasamentului majoritatii liberalilor fata de identitatea lor politica. Proiectul contestatarilor tinteste explicit asocierea cu PD sub o conducere unica, oricat de "federativa" ar fi formatiunea rezultata. Vehiculata in perioada cooperarii entuziaste, inainte de alegeri si imediat dupa, ideea fuziunii celor doua partide nu s-a mai concretizat nu din cauza relei-vointe a conducerii PNL, ci pentru ca n-a fost de la inceput buna. Liberalismul e o componenta esentiala a democratiei, sustinuta la noi si de o venerabila traditie, drept care e de dorit - si nu doar de catre simpatizanti, ci din perspectiva bunului-mers al intregii societati romanesti - ca o formatiune cu atare profil sa se consolideze, nu sa se estompeze si sa se ralieze crestin-democratiei (despre care - la randul ei - stim astazi ca nu s-a putut implanta solid la noi ca doctrina si filozofie politica).
In fine, eroarea continuarii contestatiei din afara partidului: odata exclusi, "platformistii" joaca totul pe cartea acuzarii conducerii PNL si pot obtine un oarecare succes de moment, fragmentand partidul; dar cum sa pastrezi o aparenta de cinste si corectitudine acestei agresiuni radicale, bazate pe acuzatii fara probe si cu un aspect de puci, de dictat?