Viceprimarul din Brusturoasa impreuna cu un tanar destoinic, si-au pus pe ei cele mai bune haine, s-au urcat in avion si au plecat in Italia, la targul de mancaruri traditionale, dornici sa prezinte europenilor branza de custiug de brad, devenita peste noapte o delicatesa in ochii delegatiilor de straini.

Acum, gandul cel mare al bacauanilor este sa-si poata vinde produsul bogatasilor de peste granita. Numai ca pentru asta e nevoie de curent electric in varful muntelui, de aparate sofisticate de muls si de sateni care sa nu vada in asociatia in care ar trebui sa intre ""un soi de colectivizare"". Comuna Brusturoasa din judetul Bacau, asezata intre munti, cu ulite bolovanoase in care vantul suiera prelung, asemenea lupilor iarna, nu visa sa ajunga prea curand pe buzele europenilor. Oierii de aici sunt oameni singuratici, crescuti de mici in miros de oaie si ger de munte, care habar n-au ce inseamna ""o delegatie"" sau integrarea europeana. Multi dintre ei n-au pus picior pe alte meleaguri in afara celor unde s-au nascut. Comuna a devenit cunoscuta o data ce viceprimarul Atonoaie a acceptat o invitatie din partea Organizatiei ""Prietenii pamantului"" de a participa la intalnirea bienala din Torino cu reprezentantii a peste 150 de tari, veniti sa-si comercializeze produsele specifice zonei din care provin.

BRUSTUROASA VIA ITALIA. Auzind vestea, baciul Matei, cunoscut pentru indemanarea sa, a strans cel mai bun lapte, l-a trecut prin crinta si prin budurau, iar casul ingalbenit l-a invelit apoi in coaja verde de brad. Preparatul parfumat si bine dospit, cusut in haina de lemn, a fost repede asezat in papornite mari si pregatit pentru evadarea in strainatate. Acum, oierii mai destupati la minte au cu ce se mandri la cei care le trec pragul casei. Brusturoasa, denumirea comunei lor, a ajuns sa fie rostita si de italieni, de bulgari sau maltezi, iar branza lor sa capete teren in fata celei facute de alte neamuri straine. Caci un lucru este stiut: din mainile oierilor, asprite de taria aerului de la cota 1.600, acolo unde isi asaza stanile, prinde gust si forma, de zeci de ani, branza cu aroma de brad, vestita in toata tara. Ginerele badiei Matei, Popovici Niculae, ne priveste cu ochi zambitori si da sa ne povesteasca ""patania"" sa. Ca deh, care dintre oierii satului a mai avut ocazia sa zboare cu avionul, sa doarma la hotel cinci zile in Torino sau sa se intretina, mai mult prin semne, ce-i drept, cu oierii de prin tarile Europei? ""Am hotarat impreuna cu vicele sa mergem la intalnirea numita «Terra Madre», pentru a ne prezenta produsul specific zonei noastre"", povesteste tanarul.

""TARE MULT LE-O PLACUT!"" La 26 octombrie, delegatia bacauana avea sa aterizeze pe pamantul lui Dante si sa ramana uimiti de intreaga desfasurare de forte, de cei peste 16.000 de mici intreprinzatori, de cele peste 900 de standuri, dar si de obiceiurile europenilor: ""Am observat ca foarte multi mananca branza ca desert, amestecata cu gem sau dulceata. Mi s-a parut tare ciudat. Le-am dat sa guste din casua€™ nostru si au ramas cu ochii mari la noi. Tare mult le-o placut"", se mandreste Niculae si, de frica sa nu uite, continua sa spuna ce l-a impresionat cu adevarat: ""Au vorbit pe intelesul nostru. Degeaba ne-am fi dus, daca nu am fi priceput nimic. Am inteles ca putem sa ne schimbam viata in bine"". Cei doi romani s-au uitat in stanga si in dreapta, au privit filmulete despre cum se face faina de baobab, si-au cumparat batoane de vanilie, au gustat din boabele aromate ale africanilor. Ar fi vrut ei sa-si vanda branza, mai cu seama ca ar fi putut obtine pe kilogram chiar si 20 de euro, insa ""pentru asta trebuie sa respectam anumite conditii"", explica vicele Atonoaie. Privirea ii cade pe mainile noduroase, negre si pline de bataturi ale baciului Matei. ""Vor sa mulgem oile cu aparate speciale"", vorbeste Atonoaie. Auzind spusele vicelui, badia ofteaza: ""D-apoi, asta-i imposibil. De mai bine de 30 de ani sunt numai printre oi, prin munti. Ca sa aducem aparate trea€™ curent electric. Noi nu avem asfalt pe drum, nici apa calda in casa, daa€™ ne trebe lumina in varful muntelui"", se minuneaza baciul si-si face semnul crucii de ce regula au mai putut nascoci si oamenii ""ceia, strainezii"". ""Si-apoi, in cat timp o sa mulg io 500 de oi cu un aparat, daca sase oameni de-abia reusesc intr-o ora si ceva sa le dea gata pe toate
si-au repeciziune, nu gluma?""

Citeste si:

DACA NE FURA OILEa€¦ Viceprimarul insa pare increzator. Ce a vazut el la italieni nu-i poate iesi din minte si e hotarat sa le calce pe urme. ""Era ca un furnicar acolo. Zeci de mii de oameni, imbracati in portul popular, isi reprezentau zona cu ce aveau ei specific"", spune Atonoaie, cu regret ca nu s-a numarat si el printre ei, gatit in itari, opinci si cojoaca de lana. ""La festivitate a participat si presedintele Italiei. Parca ne aflam la o mica olimpiada. Solutia e sa facem un proiect si o asociatie a crescatorilor de animale cu care sa fim acceptati la targ, peste doi ani, dar nu ca simpli vizitatori, ci ca vanzatori"", gandeste vicele cu voce tare si parca culoarea ii mai vine in obraji. Ce sa te faci insa, caci asa cum marturiseste vicele, oamenii sunt speriati de teama ca nu cumva, intrand intr-o asociatie, sa se trezeasca cu animalele vandute sau terenurile confiscate. ""La noi nu a fost colectivizarea, si atunci batranii mai ales sunt foarte suspiciosi"", spune Atonoaie. Baciul Matei este printre putinii care a inteles, ajutat de ginerele sau tocmai intors de pe meleaguri italienesti, ca de-ndata ce va semna hartia de membru al asociatiei va reusi poate sa-si vanda marfa si dincolo de granitele tarii. Badea Ion insa, oier de-o viata, parca se codeste sa-si dea cu parerea. A auzit el de vizita celor doi consateni in Italia, ba si de ce ""minuni"" vrea sa faca vicele, si tot sta pe ganduri. Cu caciula neagra de oaie pe cap si ciorapi grosi de lana in picioare, nea Ion spune ca-i lucru mare daca s-or adeveri spusele edilului. Are peste 300 de oi si frica il face sa apese cuvintele si sa stranga multe riduri pe frunte atunci cand se gandeste ca ar putea sa-si piarda rumegatoarele. ""Tot ce stiu e sa fac branza ista. La afaceri nu ma pricep. M-as inscrie in asociatie daca as vinde mai scump, ca deh, una e sa iau 150.000 pe kil si alta 600.000. Nu-i asa?"", intreaba badia si rade la noi asemenea unui copil bucuros care a descoperit o noua jucarie.

""MAI RAU N-O SA FIE!"" Aflati la munte cu oile, bacii din Brusturoasa sunt nevoiti sa urce si sa coboare cate 20-25 de kilometri pe jos de doua, trei ori pe saptamana, pentru a aduce provizii la stana. Inhama desagii grei pe spinarile cailor si o pornesc agale, ca-ntr-un mars al tenacitatii. Se trezesc cu noaptea-n cap de la 5 dimineata si pana nu mulg oile de trei ori pe zi, pana ce nu pregatesc casul pentru dospit, nu se vara sub acoperisurile din feriga. In comuna au mai ramas doar noua baci, care tin an de an si peste 600 de oi, restul ce mai are cate o rumegatoare, doua in batatura. Unii au aflat de planurile primariei de a face asociatie, altii casca ochii nedumeriti cand aud ca trebuie sa faca o adunare cu semnaturi pe hartie. Credinta lor de veci a fost doar in Dumnezeu, si nu in hartii sau cuvinte bine ticluite de cei de la putere. De curand insa mai au o vorba care le da curaj si le alunga din temeri: ""mai rau decat ce a fost pe vremea lui Ceausescu nici c-o sa fie..."". Spun vorba asta, pun mamaliga calda peste branza cu miros de brad si gust intepator, isi fac semnul crucii, cu speranta ca acum, cu italienii, se vor imbogati, si asteapta cuminti, asa cum au fost o viata: cu buzele stranse, cu caciula si cojocul in spate si cu mainile in budaca, amestecand laptele gros, singurul care ar putea sa-i faca celebri...

ITALIENII, IN VIZITA LA STANA