Vestea i-a fost adusa presedintelui rus, Vladimir Putin, de insusi omologul sau american, George W. Bush, cu prilejul unei scurte escale a AirForce One pe aeroportul Vnukovo, din Moscova. Aflat in drum spre Asia, seful Casei Albe i-a confirmat liderului de la Kremlin faptul ca SUA vor semna, saptamana aceasta, un protocol cu privire la aderarea Rusiei la OMC, a declarat, ieri, un purtator de cuvant al Presedintiei ruse, citat de Reuters. Acordul cu SUA inlatura ultimele obstacole in calea accederii Rusiei la OMC, dupa 13 ani de asteptare, noteaza Rompres, amintind ca Moscova si Washingtonul au convenit, recent, asupra conditiilor de aderare a partii ruse la Organizatie. Pe agenda scurtei intrevederi Bush-Putin s-a aflat si problema adoptarii de sanctiuni impotriva Iranului, pe fondul programului nuclear desfasurat de Teheran, subiectul urmand sa fie reluat cu prilejul manifestarii de la Hanoi, prevazuta pentru intervalul 18-19 noiembrie. Inainte de a se indrepta spre Vietnam, seful statului american intentioneaza sa se opreasca in Singapore, fiind asteptat in Indonezia, dupa incheierea lucrarilor summit-ului din Capitala vietnameza. Cu ocazia reuniunii de la Hanoi, liderul de la Casa Alba urmeaza sa se intalneasca cu noul premier nipon, Shinzo Abe, cu presedintele sud-coreean, Roh Moo-Hyun, si cu cel chinez, Hu Jintao. (A.M.L.)