Maine se implinesc douazeci de ani de la urcarea pe tronul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane a Prea Fericitului Parinte Teoctist. Prea Fericirea Sa are cel mai lung patriarhat - iar acesta este in curs - dupa Patriarhul Justinian, care l-a form
Maine se implinesc douazeci de ani de la urcarea pe tronul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane a Prea Fericitului Parinte Teoctist. Prea Fericirea Sa are cel mai lung patriarhat - iar acesta este in curs - dupa Patriarhul Justinian, care l-a format ca ierarh. De altfel, PF Teoctist este si episcopul roman cu cea mai lunga arhierie din toate timpurile.
In 1986 eram convins ca mitropolitul Teoctist al Moldovei era cel mai potrivit succesor al patriarhului Iustin. Dupa caderea comunismului, socoteam ca Biserica noastra ar avea nevoie de un alt patriarh si de un Sobor improspatat radical. Astazi nu mai gandesc la fel ca in '89. Patriarhul Teoctist s-a retras cu demnitate pe 18 ianuarie 1990. Apoi a revenit. L-a reasezat in scaun Dumnezeu si tot El il tine si probabil il va mentine in continuare in jiltul arhipastoresc. Daca aceasta e pentru insusirile PF Sale sau pentru pacatele noastre, nu putem sti.
Eu am inceput sa disting calitatile Patriarhului Teoctist direct proportional cu ura naravasa pe care i-au aratat-o si i-o arata nedusii la biserica: intelectualii neobonjuristi, practicantii de moravuri dosnice, sectantii, laicistii, membri ai asa-zisei societati civile, unii teologi universitari, "vaduvoi", ierarhi ortodocsi expirati sau rosi de pofta ascensiunii... Tuturor acestora, Patriarhul Teoctist nu le place.
Dar ne-a placut noua, romanilor, vreun patriarh din cei cinci pe care i-am avut in decurs de 80 de ani? Desigur, Patriarhul Miron nu putea sa ne placa de indata ce a acceptat sa fie regent, apoi prim-ministru intr-un regim autoritar care a comis asasinate politice si a reintrodus pedeapsa cu moartea; dictatura lui Carol al II-lea. Nu-l obliga nimeni pe Patriarhul Miron sa primeasca aceste demnitati si cesiunile sale mi se par mai grave decat cele facute de patriarhii din epoca totalitara. Nu ne-a placut nici Nicodim Munteanu, care a trecut prin trei dictaturi si caruia abia spre sfarsitul vietii i s-a urzit legenda de victima a unui asasinat... Despre Patriarhul Justinian ce sa mai spunem? Acest om cu o contributie covarsitoare pentru Biserica nu era scos din "patriarhul rosu" si "sovrom-patriarh". L-am redescoperit dupa moarte si am vazut ca in materie de cele bisericesti judecata contemporana poate fi complet eronata fata de realitatea istorica.
De ce nu se intampla la fel si cu evaluarea oamenilor politici? Pentru ca pretaluitorii Bisericii sunt complet rupti de Ea; nu o frecventeaza, nu o traiesc, dar o osandesc dupa calapoadele lor mai degraba urechiste decat "stiintifice". Iar Dumnezeu, care are mult umor, vorba parintelui Rafail Noica, ii da de rusine. Si nu vrea sa puna patriarhi pe gustul lor. Asa a facut Dumnezeu si cu patriarhii de la Belgrad si Sofia dupa prabusirea regimurilor comuniste.
Patriarhul Teoctist este ierarhul care a stat pe picior firesc de egalitate cu omologul sau, episcopul Romei, in timpul vizitei acestuia la Bucuresti, si in fata caruia s-a inclinat cel mai puternic om de pe planeta (a se revedea caseta), presedintele George Bush, care se regaseste pe acest piedestal tot din vointa lui Dumnezeu, in care crede si pe care-L marturiseste. Patriarhul Teoctist este calugar de o viata, este patriarhul unei biserici de mase, cum a fost si a ramas Biserica Ortodoxa Romana.
Mi-ar placea sa avem un Patriarh al Romaniei centenar, in persoana Prea Fericitului Teoctist, si un mitropolit al Moldovei cu o vechime de un sfert de veac pe scaunul lui Varlaam.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.