Profesorul buzoian Emil Moise a fost audiat ieri de Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD). Intriga audierii e mai mult decit interesanta.

Emil Moise vrea „anularea situatiei create prin prezenta obstinanta a simbolurilor religioase in holurile si in salile de clasa in afara orei facultative de religie ale Liceului de arta „Margareta Sterian" din Buzau". Acolo invata fiica sa. Domnul Moise cere ca simbolurile religioase sa fie inlaturate din toate unitatile de invatamint public din judetul Buzau. Faptul ca ele sint puse pe peretii salilor de clasa si ai holurilor scolilor echivaleaza pentru cadrul didactic buzoian cu o „discriminare" si cu o „incalcare a dreptului fundamental la egalitatea de sanse".

Omul chemat de CNCD sa isi justifice doleanta are dreptate. Mai multe ONG-uri s-au raliat propunerii profesorului buzoian si au oferit argumente suplimentare pentru a sustine o asemenea initiativa. Doua dintre argumentele puse pe tapet sint extrase chiar din Constitutia Romaniei. Articolul 4 „vorbeste" despre „egalitatea de tratament intre profesori si elevii care apartin diferitelor confesiuni, asociatii sau grupari religioase sau care sint teisti, ateisti, agnostici sau indiferenti". Articolul 29, in acelasi sens, interzice imixtiunea statului asupra gindirii, opiniilor si a credintelor religioase. Pe linga acestea, sint aduse in discutie articolul 5 din Declaratia ONU (despre eliminarea oricarei forme de discriminare), dar si articolul 14 din Conventia privind Drepturile Copilului, a carei parte este si Romania. Articol care spune ca dreptul de a alege si de a asigura educatia religioasa a copiilor pina la virsta de 16 ani revine exclusiv parintilor si tutorilor. Si Legea Drepturilor Copilului, in plus, specifica faptul ca, incepind cu virsta de 16 ani, tinerii au dreptul sa isi aleaga singuri religia.

Inca o data: Emil Moise are toata dreptatea din lume cind cere ceea ce cere. Asta nu inseamna insa ca o va si obtine; sau, macar, ca o va obtine prea curind. Dusmanii sai sint multi si, unii, nu au nici macar chip. A lupta cu o traditie a carei rigiditate este teribila nu e nicicind o misiune usoara. A infrunta cu armele bunului-simt si cu ale logicii o armata de oameni pentru care credinta adevarata e egala cu superstitia si cu habotnicia si care confunda istoria religiei cu prozelitismul cel mai adesea ortodoxist nu ofera o ipostaza sociala prea confortabila.

Ceea ce face profesorul Emil Moise nu e, asadar, numai un test. Testul acesta il tot dam si de rezultatele lui - care indica neadecvarea crunta a Romaniei la modernitatea occidentala - ar trebui sa ne rusinam. Emil Moise ne pune in fata intrebari grave - si solutii, o data cu ele - despre viata in adevar.