Vicepresedintele liberal Teodor Melescanu a avansat, duminica, o propunere foarte interesanta: sa se renunte la clauza din protocolul Aliantei DA care interzice migratia politicienilor intre cele doua partide. Propunerea a fost respinsa prompt de dem
Vicepresedintele liberal Teodor Melescanu a avansat, duminica, o propunere foarte interesanta: sa se renunte la clauza din protocolul Aliantei DA care interzice migratia politicienilor intre cele doua partide. Propunerea a fost respinsa prompt de democrati, desi, teoretic, ar fi trebuit sa-i incante. Fiindca, aparent, ei ar avea totul de castigat de pe urma ei. Deocamdata, nici un fruntas PD nu a fost surprins cochetand cu PNL-ul. Niciunul nu si-a exprimat vreun dezacord fata de politica propriului partid. Nici macar voalat. De partea cealalta, liberalii se confrunta de luni de zile cu grave tensiuni interne, materializate deja in dezertari si excluderi rasunatoare. Pe cat de monolitic pare PD-ul, pe atat de divizat si instabil este PNL-ul, singur macinat de conflictul dintre Tariceanu si Basescu.
O aritmetica simpla demonstreaza ca, in cazul in care migratia intre cele doua partide ar fi permisa, democratii pot conta pe adeziunea imediata a catorva nume grele din tabara liberala. Fara sa riste sa piarda, la randul lor, vreun lider marcant.
S-ar solutiona, astfel, si problema gruparii Stolojan, exclusa din PNL dupa o disidenta zgomotoasa. Membrii acesteia - apologeti ai fuziunii celor doua partide - ar avea in sfarsit ocazia sa-si realizeze visul. Individual. Mai loiali presedintelui Basescu decat doctrinei liberale, nu ar mai fi nevoiti sa graviteze la periferia unei formatiuni care nu le impartaseste prioritatile. S-ar putea aseza, in sfarsit, sub stindardul in care cred cu adevarat. Ar fi deznodamantul cel mai corect. Si o binevenita limpezire a apelor. De la vladica la opinca, de la lider influent la simplu cotizant, fiecare membru al Aliantei DA si-ar putea alege cinstit tabara in razboiul surd dintre Cotroceni si Palatul Victoria. Presedintele ar castiga sustinatori declarati. Premierul ar pierde falsi prieteni. Amandoi ar afla, insa, pe cine pot conta.
PD-ul nu doreste, insa, aceasta clarificare. Pesemne ca Basescu stie deja cine ii sunt aliatii si nu are nevoie de confirmari oficiale. Ii sunt mai utili in chip de pioni otraviti in ograda lui Tariceanu, decat ca subalterni cuminti ai lui Emil Boc. Prin cooptarea disidentilor din PNL, democratii nu si-ar mari procentele electorale. Oricum, motorul prezidential le ajunge deocamdata. Si apoi, ei stiu foarte bine ca Stolojan nu e genul de personaj care sa entuziasmeze masele. Nu aduce voturi. Nu a castigat in viata lui nici un fel de alegeri. Si, daca nu ar fi avut inspiratia sa se imbolnaveasca la timp in campania din 2004, PSD-ul s-ar fi aflat astazi la guvernare. Recentele sondaje de opinie par sa-i fi convins pe unii lideri din PNL ca Stolojan este o "personalitate cu tractiune" in randul electoratului. Asa s-a amagit si Adrian Nastase. La urne, insa, s-a vazut altceva.
Theodor Stolojan nu poate ridica PD-ul, dar ar putea ingropa PNL-ul. Daca nu reuseste sa-i controleze pe liberali, Basescu prefera sa-i distruga. Nu, nu dintr-o prietenie exagerata si rau inteleasa fata de fostul sau tovaras de campanie - cum presupunea, ieri, Dan Pavel. Stolojan nu este miza acestui joc, ci doar instrumentul. Iata de ce el nu este dorit in staff-ul partidului prezidential. Cel putin nu deocamdata. Ar fi putut fi deja cooptat, in ciuda clauzei privind migratia in cadrul Aliantei. Doar exista precedentul Elena Udrea. Cu alte cuvinte, nu atasamentul fata de protocolul originar ii determina pe democrati sa respinga transant propunerea lui Melescanu.
Vicepresedintele PD, Cezar Preda, a incercat sa incropeasca o explicatie mai plauzibila pentru reactia bizara a partidului sau. El a declarat, pentru "Antena 3", ca democratii nu vor sa se incarce cu personaje controversate, asupra carora planeaza suspiciunea colaborarii cu fosta Securitate. De parca i-ar putea obliga cineva sa accepte orice candidatura. Afirmatia e cu atat mai hilara cu cat, in timp ce PNL-ul si-a scotocit cu sarg prin propriile dosare, PD-ul n-a aratat nici cel mai vag interes pentru o operatiune similara. Motiv care le-ar indreptati unor fosti liberali - exclusi din cauza relatiilor nepotrivite cu politia politica - speranta ca si-ar putea continua cariera in celalalt partid al Aliantei, mult mai putin strict in aceasta privinta. Oricum, teama de o "invazie" a securistilor in PD este doar un pretext cusut cu ata alba. In realitate, tabara prezidentiala a fost surprinsa de abilitatea contra-atacului propus de Melescanu. Care spune, de fapt: "Daca disidentii din PNL sunt atat de valorosi, de ce nu ii luati voi?".
Revoltat de propunere, Cezar Preda a replicat tafnos ca liberalii ar face mai bine sa-si vada de unitatea partidului lor. Pai, fie vorba intre noi, chiar asta incearca sa faca.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.