Cat de departe se poate merge in jignirea si punerea la colt a Romaniei fara ca noi sa stim reactiona in consecinta? Foarte departe, deoarece mai avem reflexul de partener timorat care accepta orice fel de sut in fund, doar s-o indeplini visul de a fi in UE. Am inghitit tot si pe nemestecate. Se pare ca suntem gata s-o facem in continuare, fara reactiile minimale pe plan diplomatic si parlamentar absolut firesti intr-o lume democratica.
Recentul episod al conferintei din Parlamentul European privind adoptiile internationale este un perfect exemplu in acest sens. Organizat de euro-parlamentarii liberali Jean-Marie Cavada si Claire Gibault, evenimentul a prilejuit o suita de acuzatii grave, chiar insultatoare, privind capacitatea autoritatilor romane de a gera problema copiilor institutionalizati. Si, evident, ocazia pentru a cere anularea legislatiei privind interzicerea adoptiilor internationale. Nu mai este nevoie sa va spun ca euro-parlamentarii romani, cu exceptia domnului senator Popa, au lipsit cu gratia lor obisnuita. Domnul Cioroianu, in calitatea sa de sef al Grupului de euro-observatori liberali, ar fi putut cere oficial drept la interventie. Nu era la Bruxelles.
Ce-ar fi putut sa spuna? In primul rand, sa aminteasca faptul ca intreaga legislatie romaneasca este rezultatul direct al uriaselor presiuni exercitate tocmai de Parlamentul European, temele fiind reluate mai apoi in Rapoarte de tara succesive ale Comisiei Europene. Parlamentul European, prin vocea euro-parlamentarului liberal Emma Nicholson, pe atunci Raportor pentru Romania, anuntase ca este gata sa propuna suspendarea negocierilor de aderare cu tara noastra in cazul in care nu se elaboreaza o asemenea legislatie. Si ea s-a realizat de catre o grupa mixta de experti romani si de la institutiile europene. Si, mai apoi, an de an, raport dupa raport, a fost data drept exemplu european de succes. Anularea unei asemenea legislatii, ar fi trebuit sa argumenteze ai nostri, ar insemna anularea unei parti importante din ceea ce, la Bruxelles, a fost recunoscut drept progres pe linia aderarii si votat ca atare atunci cand s-a luat decizia primirii Romaniei in UE.
Dincolo de asta se afla insa un alt joc. Marturia Theodorei Bertzi, aflata la Bruxelles, este cutremuratoare: totalul "exportului de copii" efectuat din Romania intre 1990 si 2001 este de 30.000. In cazul a peste 20.000 dintre ei nu mai exista nici un fel de urma legala a procesului de adoptie. S-au pierdut in natura, cu dosare cu tot. Poate au o alta identitate, poate traiesc bine in alte parti ale lumii. Dar daca nu? Daca sunt victimele unui trafic odios? Daca ceva este adevarat din zvonurile privind retelele de prostitutie infantila, trafic de organe sau de mers la munca in conditii de sclavie?
Stim insa foarte sigur ca, in Romania, in perioada haosului legislativ, au inflorit retele mai mult sau mai putin legale de vanzare a copiilor. Cu oferte pe Internet. Iar doamna Bertzi spunea ca are convingerea ca aceste retele se afla in adormire si pot fi reactivate in orice moment. Cand? In clipa in care s-ar implini cererea liberalilor europeni de anulare a interdictiei de adoptii internationale. In sine, adoptia internationala nu are nimic rau in ea, cu conditia respectarii unui circuit legal extrem de riguros. Atat in tara de provenienta, cat si in cea de adoptie. Ceea ce, acum, in Europa sau in alte tari ale lumii, nu e deloc cazul.
Alinierea la normele europene trebuie facuta de toata lumea. Altfel, o asemenea presiune este inutila si neavenita. Decat, poate, daca cineva-si imagineaza ca ne-au primit cu speranta sa fim rezerva de copii a UE.