Administratia Bush a pierdut zilele acestea controlul asupra marii natiuni de dincolo de ocean in urma unui sir catastrofal de greseli politice si de strategie militara. Grupul de ""soimi"" razboinici de la Washington va avea de-acum, chiar si in cei doi ani care au ramas din legislatura presedintelui, aripile taiate, ceea ce va duce la imprevizibile schimbari ale raporturilor de forte pe glob.

Sirul de evenimente nefaste a inceput chiar cu prabusirea turnurilor gemene. ""Schimbarile vor avea loc prea incet in lipsa unui eveniment catalitic, catastrofal, gen Pearl Harbor"", se spune in documentele din 1997 ale unui grup de neo-conservatori cuprinzandu-i pe Donald Rumsfeld si pe Dick Cheney. Si-ntr-adevar suspiciunea ca administratia americana a avut informatii precise despre iminenta atacurilor teroriste si, intentionat, le-a lasat sa se petreaca (asa cum se stie ca
s-a intamplat si la Pearl Harbor)
a depasit azi o simpla teorie a
conspiratiei, devenind o ipoteza larg acceptata de public. Administratia Bush a vrut un motiv clar, impresionant pentru inceperea razboiului, si l-a avut in tragica zi de 11 septembrie 2001.

Evenimentele care-au urmat au confirmat faptul ca intentiile grupului de la Casa Alba depaseau cu mult razboiul legitim contra terorismului, pe care ei il declarau oficial. Afganistanul, prima tinta, a fost invadat cu larga aprobare a comunitatii internationale, care compatimea inca Statele Unite pentru teribila sa rana si era oripilata de regimul talibanilor. Chiar daca principalul adversar, Osama Bin Laden, n-a putut fi capturat, razboiul s-ar fi putut incheia aici, cu o victorie americana limpede, cu sentimentul ca democratia a-nvins din nou totalitarismul, cu sprijin masiv pentru refacerea nefericitei tari scufundate in saracie. America ar fi ramas mai departe un stat credibil, aparator al idealurilor civilizatiei in lume.

Citeste si:

Al doilea pas, atacarea primei tari de pe ""axa raului"" (cum a numit Bush Irakul, Iranul si Coreea de Nord), cu evidente intentii de a le ""pacifica"" curand si pe celelalte doua, n-a mai fost primit cu acelasi entuziasm. Cu timpul, a devenit clar ca nu existau evidente ca Irakul ar poseda arme de distrugere in masa sau ca ar avea conexiuni cu Al-Quaeda. Fireste, Saddam era o persoana total nefrecventabila, un tiran odios. Dar nu mai odios decat Ghadaffi, Kim Il Jong si alte cateva zeci de mici despoti locali din Asia si Africa. De data aceasta, discursul oficial n-a mai fost crezut, dimpotriva, cuvinte ca ""apararea valorilor democratiei in lume"" si altele de acest fel, care sunau altadata, in alte guri, atat de minunat, au sunat acum ca o limba de lemn ce acopera mult mai concrete interese economice, geo-strategice etc. Privit in perspectiva ultimilor cinci ani, razboiul din Irak s-a dovedit cea mai mare greseala a actualei administratii. America
s-a impotmolit in acest razboi ilegitim, haotic si ucigas (100 de soldati americani morti doar in ultima luna), intr-o tara astazi fara nici o perspectiva, si se confrunta cu cea mai mare criza de credibilitate internationala pe care a
trait-o vreodata. Administratia Bush a reusit, in cativa ani de guvernare paranoica, sa alieze impotriva sa pana si pe aliatii traditionali ai Statelor Unite.

Cu victoria democratilor in alegeri a aparut sansa ca aceasta mare natiune sa-si spele imaginea belicoasa, sa atenueze suspiciunea ca ar vrea sa devina un imperiu universal si sa gaseasca un modus vivendi cu ea insasi si cu lumea stranie si periculoasa in care traim.