Autoritatile de la Bucuresti mizeaza ca, in timpul evenimentelor prilejuite de prgramul "Sibiu - Capitala Culturala a Europei", orasul de pe Cibin sa fie vizitat de numerosi oficiali straini. Pe lista celor care, anul viitor, ar putea ajunge la Sibiu figureaza cel putin zece sefi de stat, reprezentanti ai guvernelor europene si numerosi oficiali din cadrul UE. Ministerul Culturii si Cultelor a trimis deja invitatii oficiale la Vatican, Papei Benedict al XVI-lea, Suveranul Pontif urmand sa fie prezent la intalnirea ecumenica organizata in cadrul acestor manifestari, intrunire la care este estimata participarea a circa 3000 de fete bisericesti de cel mai inalt rang din toata lumea. Daca va accepta invitatia, Papa Benedict al XVI-lea ar putea fi prezent la Sibiu in data de 8 septembrie 2007, la pelerinajul Luminii de la sfarsitul lucrarilor Adunarii Ecumenice Europene. O invitatie similara a fost trimisa si Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei si al intregii Rusii. Printre numele sonore care se regasesc pe lista posibililor participanti se numara scriitorul german GŁnter Grass si maghiarul Imre Kertesz, ambii laureati ai Premiului Nobel pentru Literatura. (D.E.)