Atacantul Marius Niculae, liber de contract de la finalul sezonului 2005/2006, a declarat ca ia in calcul o posibila intoarcere in campionatul Portugaliei, de unde a primit o oferta din partea gruparii Vitoria Setubal, informeaza cotidianul "O Jogo".
Atacantul Marius Niculae, liber de contract de la finalul sezonului 2005/2006, a declarat ca ia in calcul o posibila intoarcere in campionatul Portugaliei, de unde a primit o oferta din partea gruparii Vitoria Setubal, informeaza cotidianul "O Jogo". "Sageata" a declarat ca a primit o oferta din partea conducatorilor de la Setubal, pe care o va analiza, urmand sa dea un raspuns astazi, insa a subliniat ca mai are si alte propuneri asupra carora trebuie sa reflecteze. "Oficialii de la Vitoria mi-au inaintat o oferta pe care o analizez. Le voi da un raspuns luni. Am avut ocazia sa ma intorc in Romania sau sa joc in Rusia, dar obiectivul meu il reprezinta alte campionate. Am in vedere o intoarcere in Portugalia, pentru ca, in anii petrecuti la Sporting, nu am putut sa arat tot ce pot, din cauza accidentarilor", a declarat Niculae. Marius Niculae, in varsta de 25 de ani, a evoluat timp de patru sezoane la Sporting Lisabona, formatie cu care a castigat si un titlu de campion al Portugaliei, sub conducerea antrenorului Ladislau Boloni. In septembrie 2005, Niculae s-a transferat in Belgia, la Standard Liege. Internationalul roman a mentionat ca nu a parasit gruparea din capitala Portugaliei din motive financiare. "Nu am plecat de la Sporting pentru ca nu am acceptat o diminuare a salariului, mai ales ca in Belgia am castigat mult mai putin decat imi oferea Sporting. Am vrut sa dau un nou sens carierei mele, sa vad daca mi se schimba norocul. Uneori este nevoie sa schimbi locul, pentru ca norocul sa se schimbe, iar asta s-a intamplat. In Belgia am jucat 27 de meciuri in campionat si cinci in Cupa si am marcat cinci goluri", a adaugat Marius Niculae, despre care se vorbea ca, in iarna, ar putea ajunge la Dinamo. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.