Incepand din iarna lui 1990, de la inubliabilul strigat de satisfactie al odraslei de NKVD-ist Petre Roman ("S-au demascat! S-au demascat!") si pana azi, cand vesnic-convalescentul Theodor Stolojan umbla prin judetele tarii pe un fel de targa-platforma, cea mai coerenta actiune a ex-comunistilor regrupati in FSN (si-n avatarurile ulterioare ale acestuia) a fost incercarea de distrugere a partidelor istorice. Au reusit cu PSDR-ul lui Sergiu Cunescu, dupa retragerea venerabilului lider, partid pe care l-au inghitit dintr-un hap, cu ajutorul lubrifiantului Athanasiu. Au reusit apoi si cu PNTCD-ul, infiltrand la varful lui un fost lider sindical mai catingan in cuget si-n simtiri, exact ca-n bancurile celebre cu ardeleni. (Ce-i drept, aici au fost ajutati si de greselile taranistilor insisi).
Ar urma ce-a mai ramas din traditia democratica antebelica - PNL-ul. Eu unul ma mir ca nici Radu Campeanu, nici bonomul Mircea Ionescu Quintus, nici alti lideri din stafful liberal care i-au urmat nu si-au dat seama ca impotriva lor a existat (si exista!) o actiune concertata, niciodata incetinita, de inlaturare de pe scena politica. Sau, daca si-au dat seama, de ce n-au reactionat in consecinta? De ce au acceptat ca la un moment dat presedinte al lor sa devina un om care l-a sprijinit pe Ion Iliescu si care, intr-o anume imprejurare, a confiscat valuta? Prin ce valori liberale s-a afirmat, inainte de a aparea pe turnanta, ca Agamita Dandanache, Theodor Stolojan? Dupa parerea mea, Domniei Sale si celor care-l manevreaza le e frica de PNL exact asa cum le-ar fi fost comunistilor in 1946 daca nu i-ar fi avut pe sovietici in spate.
Daca, asa cum se zvoneste, Stolojan si grupul sau vor fi reprimiti in partid, liberalii isi vor baga inca o data bolnaviorul in casa.