Nu-l iubesc nici cei care-i cer acum revenirea in PNL. E vazut mai degraba ca un fel de bunic proaspat defunct pe care-l pun in geam ca sa-i mai incaseze o vreme pensia.

In ciuda prestatiei sale tehnofile si a aerului cazon, biografia politica a lui Theodor Stolojan e un lung sir de supusenii. L-a salvat mineriada lui Iliescu, din ’91, preluind guvernul de la Petre Roman, girind astfel continuitatea regimului fesenist intr-un moment de maxima ilegitimitate externa a acestuia, ii mai pune o caramida la temelie, in campania lui Iliescu din 1996, atunci cind multi dintre noi speram dupa atitia ani in sfirsitul acestuia, pentru ca dupa inca patru ani sa fie scos in fata de dreapta, in PNL, partid aflat in situatia de a se salva de o guvernare esuata alaturi de taranisti. Nici macar ultimul episod al implicarii sale politice, Alianta D.A., n-a reusit sa-i contrazica imaginea de om folosit. Retragerea din cursa prezidentiala in pragul campaniei din toamna lui 2004 a lasat, pentru multi, acceasi impresie de obscur aranjament facut cumva peste capul si chiar stiinta sa. Iar istoria pare sa se repete. Luat de valul stirnit de Apelul pentru unitatea PNL, semnat de cei treizeci si ceva de deputati, senatori si lideri locali, urmat de rezolutia de la Suceava prin care e invitat la dialog cu conducerea PNL, Stolojan pare sa comita, imprudent, un act de independenta. Accepta onest si logic posibilitatea unui compromis, dar firava sa libertate de miscare are din nou viata scurta. La o zi dupa, simbata, intervine in forta mentorul Stoica si-l readuce la ordine. „Nici un dialog cu Tariceanu si gasca lui. Acestia trebuie pur si simplu sa dispara", decreteaza Stoica, pentru ca, mai apoi, in aceeasi zi, Stolojan sa-l ingine cu promptitudine. Intrebarea e ce se-ntimpla de fapt in culisele acestui nou episod stolojenist. Sau, mai exact, in ce rol joaca mai nou si din nou fostul presedinte al PNL? Ce „platforma" slujeste si in numele cui o face? Supozitia principala pleaca de la un fapt relativ ignorat, si anume diferenta subtila dintre atitudinea fata de Basescu a lui Stoica si Stolojan. Intre actualul presedinte si Valeriu Stoica a existat dintotdeauna o competitie surda, dar extrem de dura. Fara sa beneficieze de carisma lui Traian Basescu, Stoica a incercat in permanenta, de la inaltimea unui orgoliu de politician de prima mina, sa demonstreze si sa-si demonstreze cel putin capacitatea de a juca cu actualul presedinte de la egal la egal. Si pina acum i-a reusit. Cu Stolojan, lucrurile stau taman pe dos. Traian Basescu i-a fost „nas„, si cind contextul politic i-a prins in tabere diferite, si cind i-a adunat in aceeasi echipa. S-a schimbat ceva in ultimul timp? Greu de crezut, greu de sustinut. Naiv, politiceste vorbind, Stolojan isi mai dezvaluie o data complexul basescian, zilele trecute, acuzindu-l pe Tariceanu ca a avut nesabuinta de a se lupta cu Traian Basescu. De ce nesabuinta? „Pentru ca Traian Basescu e pur si simplu mai tare decit el". Valeriu Stoica n-ar fi emis un asemenea adevar nici sa-l pici cu ceara. Si nu e vorba de a fi sau nu sincer. Din aceasta diferenta de anvergura se poate intelege cine pe cine joaca in actualul scandal liberal. Sub influenta psihotica a lui Basescu si sub cea intelectuala a lui Stoica, Stolojan pare sa baleieze in aceste zile intre doua scenarii adverse. De o parte, dorinta presedintelui de a-l folosi pentru a tine in sah PNL pina s-or coace conditiile unei pulverizari efective, de cealalta parte, proiectul lui Valeriu Stoica, in care un Stolojan resapat ar servi drept virf de lance si moneda de negociere cu PD pentru partidul sau „federativ". Ambele proiecte par sa fi intrat deja intr-un impas. Deschiderea deja anuntata de Stolojan spre un dialog cu actuala conducere a PNL ii poate readuce in final pe „platformisti" in partid, dar nu-i poate face sa-l si controleze. E un compromis cum nu se poate mai prost pentru Traian Basescu, la fel cum si de proiectul Stoica se poate alege praful. Platforma sa care viza practic intrarea in ograda electorala a democratilor a fost primita cu raceala de oamenii lui Boc, acestia vazind corect in ea mai degraba o amenintare decit germenii unei intariri a fortelor de centru-dreapta. PD e deja in PPE si nici un democrat realist nu-si imagineaza ca, pentru a ocupa acest spectru, mai au nevoie si de alti amatori.