Postul adevarat este cel de suflet, nu cel de mancare. Poate d-aia si bunica mea spunea in perioada cu pricina, recomandata de calendarul de hartie, lipit (invariabil) pe faianta din bucatarie, ca ea nu mananca ""mancare de p(r)ost"" si-si prajea ostentativ cate-o bucatica de ""fripturica"".

Alintul suprem era folosit doar cand, alaturi de tigaia in care-si rumenea bucata disidenta de carne, bolborosea o oala cu supa de legume sau o mancare de dovlecei. Mancaruri detestate din start, fireste! ""Cele mai bune legume sunt legumele de porc"", adauga si intingea cate un dumicat de paine in farfurie dupa ce, tacticos, cu gesturi demonstrative, termina de mancat. Noi ne prefaceam intotdeauna ca traim extazul in fata sarmalelor cu orez si a dovleceilor aposi. Iar eu ma intrebam daca nu cumva mananc de dulce cand imi rod unghiile... de pofta!