Dupa comentariul Magdalenei Boiangiu, regizorul i-a adresat o scrisoare deschisa.

Stimata doamna Boiangiu,

Va scriu ca sa va asigur de interesul cu care citesc din cand in cand cronicile teatrale pe care le scrieti. M-am bucurat astfel sa aflu ca primul articol la spectacolul meu cu „Purificare" a fost semnat de dvs.

Nu e niciodata bine venit sa raspunzi criticilor si, cu o exceptie, de cate ori am facut-o, am regretat. Voi regreta poate si acum, dar o fac din respect pentru munca dedicata a actorilor si pentru efortul extraordinar la care s-a angajat Teatrul National din Cluj pentru a realiza acest proiect.

Ma asteptam, desigur, din partea criticilor sa fie reticenti. Prin caracterul piesei, le e si foarte usor sa spuna ca e prea dura si prea socanta sau sa decida ca e pornografie. Raceala si tensiunea tipice clanului criticii sunt oarecum normale... subiectul e greu si oricum n-au mai vazut in viata lor asa ceva pe o scena din Romania... In acest context, cronica dvs. mi se pare respectuoasa, desi e clar ca nu v-a placut. Aveti dreptul! Dar argumentele sunt neconvingatoare.

Sa ma explic. Ma intreb ce nevoie era sa citati zvonuri premergatoare reprezentatiei, ca acela despre „actul sexual desfasurat langa platitorii de bilet", parand astfel ca le legitimati? Daca ati juxtapune fraza de mai jos colportarilor de acest fel, atunci ati avea dreptate ca „nimic nu e adevarat". Dar nu o faceti: „Nimic nu e «adevarat», dar Andrei Serban se apropie in mod periculos de limita la care sugestia devine tautologica si ridicola imitatie". Ce ati fi dorit? Sa fac o poveste „metaforica" despre cruzime? Adica sa nu aratam sange si brate taiate pe scena, ca asa ceva e ridicol, ci sa comentam rafinat ca si cum stilizarea ar inlocui estetic vulgaritatea faptului cotidian? Sarah Kane se amuza folosind imagini de grand guinol ca acestea, citand liber si comic din tragedia „Titus Andronicus", la fel cum toata povestea fratelui si a surorii e preluata tragic din comedia „A 12-a noapte". Ea plagiaza amuzata replica „Iubeste-ma sau omoara-ma" din John Ford, „Ce pacat ca e o curva", o piesa elisabetana excelenta, despre dragostea incestuoasa dintre frati, niciodata jucata pe o scena romaneasca (de ce? - din „pudoarea" nationala arhicunoscuta!!!). Amintesc toate astea ca sa subliniez cat de sofisticata e autoarea in jocul de trimiteri si aluzii...

Ca piesa e cruda sunt de acord, nu e o romanta dulce, dar, daca prin fraza care mie mi se pare destul de neclara („Intrebarea daca e cazul ca societatea sa faca efortul de a-i integra sau adevarul lor e mai important decat vulgata codurilor comune de comportament ramane in afara scenei"), va exprimati dubiile ca personajele si piesa ar avea ce cauta pe scena, atunci pot sa va spun ca pur si simplu va inselati.

„Sunt momente in spectacol cand simtul estetic al regiei produce imagini in miscare de o tulburatoare si sfasietoare frumusete, dar ele sunt insule de simpatie intr-o durata a indiferentei."

Sunt bucuros ca asemenea momente au fost percepute, dar nu cred ca ele sunt normalitatea, „durata", asa incat e just sa fie doar insule. Iar contrastul ajuta sa fie si mai bine receptate.

Unde ma convingeti cel mai putin este acolo unde spuneti ca lucrul cu actorii a fost total neizbutit. In aceste aprecieri imi permit sa va spun ca, intr-adevar, „Nimic nu e «adevarat»". Universul lui Sarah Kane si „estetica" mea pot ridica tot felul de obiectii, e normal, dar semnele de intrebare despre munca mea cu actorii sunt cu siguranta zvonuri la fel de binevoitoare si informate ca si cele citate la inceputul articolului. Nefiind in tara (va scriu de la New York) nu pot garanta ca forma in care erau actorii in festival era cea din timpul lucrului cu mine in vara. Dar stiu ca am pus impreuna o fundatie solida, am incredere in ei si tind sa cred, avand ca marturie mesaje primite de la spectatori „simpli", (nu profesionistii veniti decisi sa nu le placa, pentru ca oricum ei stiu tot dinainte), ca actorii au fost foarte convingatori „supunandu-se indicatiilor", cum afirmati dvs. (apropo, indicatia esentiala a fost mereu aceea de a cauta adevarul).

Cineva mi-a scris imediat dupa „Purificare": „...totul mi s-a parut atat de real si de aproape incat imi venea sa-i ating pe actori. N-am trait niciodata chestia asta in teatru, unde plecam de obicei de la ideea ca e o conventie, o poveste spusa de altii, nu traita". Si faptul ca sute de tineri erau sus la balcoane (nu pe gradene printre elitele de specialisti cu bani sau invitatii) dupa ce au fost nevoiti sa se lupte cu conducerea festivalului ca sa fie primiti in cele din urma, si ca ei au apreciat evenimentul, asta nu merita semnalat?

S-ar spune ca actorii au transmis totusi ceva mai mult decat le acordati, doamna Magdalena Boiangiu!

De aceea eu nu cred ca am facut degeaba spectacolul acesta.

Chiar daca pe multi i-a socat, peste o vreme, cand vor digera socul primit, vor reactiona pozitiv. Nici nu ma astept sa placa totul, oricine poate avea retineri la proiectii sau la muzica, la violenta sau la unele lungimi, dar important e ca nimic NU lasa indiferent pe nimeni". Nu despre asta e vorba in teatru?! De cate ori nu mergem la teatru si, ca sa ascundem plictisul si indiferenta, aplaudam in ritm si cascam la iesire.

Deci simt ca nu e inutil sa revin sa lucrez in Romania, chiar cu riscul neplacerilor asumate de a merge impotriva curentului, iritand pe unii si fiind dezagreabil multora.

Inca un amanunt: ceea ce numiti dvs. rahat nu e rahat, ci ciocolata (si in text, si in spectacol - conotatiile derivate sunt altceva). Daca vreti cu tot dinadinsul sa credeti ca e rahat, asta e placerea dvs., dar ca l-as fi obligat pe saracul tanar actor Silvius sa manance butaforie, asta e prea de tot!

Realismul situatiei si lovitul abrupt si ne-de-bon-goût in plexul solar sint ce am inteles noi ca vrea autoarea. Impotriva bunului-gust, da, asta e lumea lui Sarah Kane, fie ca va place sau nu!!! Daca nu am reusit, pacat, dar argumentele cronicii, cu tot respectul, nu m-au convins.

Oricum, data viitoare voi face un spectacol in biserica.

Promit.

Sper sa publicati aceasta scrisoare deschisa in „Cotidianul".

Cu respect, Andrei Serban

Citeste articolul Magdalenei Boiangiu:

Andrei Serban se consuma pe un drum accidentat