In inima fiefului lui Stolojan din Moldova, Tariceanu a semnat pentru deschiderea dialogului cu fostul lider liberal.

Initiator al intilnirii cu filialele PNL din Moldova, Calin Popescu Tariceanu a intrat in mijlocul celor mai infocati sustinatori ai revenirii lui Stolojan cu scopul de a-i atrage de partea sa. Gheorghe Flutur, fost lider al organizatiei Suceava, Gheorghe Stefan, lider al PNL Neamt, Mihai Tibuleac sint cei care au cerut deschiderea unui dialog cu Stolojan pentru revenirea acestuia in partid. „Daca doreste sa revina si sa respecte regulile de partid, asa cum le respect si eu, atunci isi poate regasi locul din partid", a fost raspunsul lui Tariceanu. Politicos, el a semnat alaturi de liderii de filiale o rezolutie prin care „isi manifesta disponibilitatea de a initia, in scopul consolidarii unitatii liberale, un dialog cu domnul Teodor Stolojan".

Flutur a refuzat sa vina la declaratii

Atmosfera de la Suceava se poate rezuma scurt. La finalul sedintei de patru ore, ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a refuzat sa vina alaturi de Tariceanu in conferinta de presa. Potrivit unor surse liberale, Tariceanu a ascultat pe rind fiecare lider local, insa cum cererile de revenire a lui Stolojan se inmulteau, s-a infuriat. Liderul PNL le-a spus ca el este presedintele partidului si nu o sa-i ceara lui Stolojan, de la inaltimea acestei functii, sa revina. Majoritatea liderilor din Moldova i-au amintit presedintelui PNL ca la Iasi, Suceava, Neamt si Botosani a fost posibila alungarea PSD doar cu ajutorul campaniei lui Stolojan. El a cedat in final si a semnat pentru deschiderea unei comunicari cu fostul lider liberal.

Ceilalti pregatesc congres extraordinar

La Bucuresti, vicepresedintele PNL Dan Radu Rusanu si liderul deputatilor, Crin Antonescu, au anuntat ca vor un congres extraordinar. Deputatul Dan Radu Rusanu a declarat ca a propus organizarea unui congres extraordinar, in ianuarie sau februarie anul viitor, pentru a alege structurile de conducere, de la virf pina la presedintii de organizatii judetene. Intrebat despre aceasta initiativa care teoretic ar folosi lui Tariceanu, fostul lider liberal Theodor Stolojan a precizat ca nu are nimic impotriva sa candideze pentru o functie in PNL, in eventualitatea revenirii in partid. El a afirmat ca nu-i este teama sa candideze inclusiv impotriva actualului presedinte al PNL, Tariceanu. „Se poate convoca si un congres extraordinar insa numai la cererea Delegatiei Permanente. La ultima sedinta, nici unul dintre presedintii de filiale nu a cerut asa ceva, dar daca se va intruni adeziunea pentru congres, eu nu ma voi opune", si-a manifestat deschiderea fata de alegeri in partid Calin Popescu Tariceanu.

Ghise revine in PNL

Deputatul PNL Ioan Ghise, care a fost exclus din partid in luna septembrie, o data cu Mona Musca, pe motiv ca a colaborat cu Securitatea, va fi reprimit in partid, intrucit Curtea de Onoare si Arbitraj a PNL a admis contestatia sa fata de decizia de excludere. Anuntul a fost facut aseara de presedintele Curtii, Bogdan Olteanu. (A.M.)

Circulatia liberalilor in platforma

Presedintele filialei PNL Calarasi, Raducu Filipescu, si deputatul de Bacau, Ionel Palar, au anuntat ieri ca isi retrag semnaturile de pe „Apelul pentru unitatea PNL" prin care un grup de 37 de parlamentari si lideri judeteni cereau, printre altele, revenirea lui Stolojan in partid. Filipescu a declarat ieri ca a fost „manipulat", luindu-i-se semnatura prin telefon fara a i se spune ce contine in mod real documentul. La rindul lui, Palar a precizat ca a „fost indus in eroare" si considera ca „anumite persoane care nu vor binele partidului au incercat sa ma manipuleze".

Initiatorul apelului, deputatul de Braila, Sandu Gabriel, a respins acuzatiile de manipulare. „Nu ma intereseaza punctul lor de vedere. Nu e problema mea daca de ieri pina azi s-au razgindit. Noi avem o problema majora si vrem sa o rezolvam cu ei sau fara ei", a spus Sandu. Pe de alta parte, ieri, doi parlamentari, Mircea Cinteza si Gheorghe Valeriu, si 8 alesi locali din zona Moldovei au semnat si ei Apelul. (L.G.)