Au aparut cu putin timp in urma, in traducerea Anei-Maria Brezuleanu si cu o prefata de Ion Vartic, Jurnalele si Corespondenta lui Mihai Bulgakov. O carte, in felul ei, exceptionala, cu documente dramatice despre existenta unui scriitor in primii ani
Au aparut cu putin timp in urma, in traducerea Anei-Maria Brezuleanu si cu o prefata de Ion Vartic, Jurnalele si Corespondenta lui Mihai Bulgakov. O carte, in felul ei, exceptionala, cu documente dramatice despre existenta unui scriitor in primii ani ai puterii sovietice. Un scriitor care moare, realmente, de foame, cere mereu bani cu imprumut, trimite memorii la autoritati, incearca sa publice si uneori reuseste, in fine, un mare scriitor care, exasperat de atatea umilinte, solicita in 1929 lui I. V. Stalin si lui Maxim Gorki sa fie expulzat peste granita. Cateva fragmente de Jurnal sunt din 1922, cele mai multe (aproximativ 60 de pagini) sunt din 1923-1925. Un jurnal preponderent existential, o cronica a mizeriilor cotidiene, putine insemnari despre literatura, in fine, note despre atmosfera epocii. Nici o reflectie mai serioasa despre conditia estetica a jurnalului intim, ca gen literar. Este limpede ca pentru Mihai Bulgakov jurnalul nu-i o forma de literatura, este doar o agenda in care noteaza, fara mare tragere de inima si, in mod cert, fara intentia de a publica aceste insemnari intime, micile evenimente ale unei existente, repet, disperate. Autorul este medic si vrea sa devina scriitor. E casatorit cu o femeie frumoasa si se indragosteste progresiv de ea. Nu are o locuinta sigura, in ianuarie 1922 cauta de lucru si nu gaseste, spre sfarsitul lunii se angajeaza intr-o trupa de actori ambulanti si joaca in cartierele periferice. Primeste pentru un spectacol 125 de ruble ceea ce - precizeaza el - este "ucigator de putin". E dator vandut si, pe un ger cumplit, umbla cu paslari din care n-au ramas decat resturi de pingele. In mai 1923, la Moscova se bea bere "in nestire", bea si el, mult si pe apucate, in fine, diaristul isi neglijeaza treburile literare, o duce de azi pe maine scriind foiletoane pentru o publicatie oarecare. Viata nu arata, in genere, bine: "haotica, rapida, cosmaresca". Cheltuieste multi bani (din putini cat are) pentru bautura si pentru acest fapt se cearta in jurnalul intim. Cainta nu este insa eficienta pentru ca bautorul de bere si de votca recidiveaza. La 2 septembrie 1923 observa pe cer "o luna injumatatita". Imprumuta "un miliard" de la Alexei Tolstoi si, semn ca miliardul nu inseamna mare lucru, dupa oarecare vreme cere, din nou, imprumuturi de la prieteni. Asista la spectacolul politic si ce vede nu-i place: "aceeasi politica josnica si nefireasca"... Nu are convingerea ca literatura pe care o face, cu chiu, cu vai, are valoare. Doar din cand in cand, are cate o criza de orgoliu si atunci crede ca este mai bun, ca scriitor, decat altii. Abandoneaza des jurnalul si il reia (18 octombrie) cu sentimentul ca "este important si necesar". Evita sa faca reflectii mai dure despre puterea sovietica, de altfel cu indreptatire pentru ca, intelegem din scrisorile ulterioare, jurnalul i-a fost confiscat de O.G.P.U. (politia secreta) in urma unei perchezitii. Notatiile sunt scurte, precise, in stil telegrafic. "in sufletul meu e haos" - scrie el la 27 octombrie 1923. La sfarsitul altei zile noteaza: "Ziua de azi s-a dovedit a fi ticaloasa". Nu are timp sau nu are o stare de spirit favorabila sa analizeze lucrurile. Prefera stilul direct, stendhalian (fara sa stim daca l-a citit sau nu pe Stendhal). Nu-l apreciaza, ca om, pe Gorki, dar citeste cu pasiune Universitatile mele: o carte scrisa "cu mana de maestru s...t ce scriitor urias si puternic"... Iata o idee ce poate surprinde azi. Bulgakov desparte omul antipatic (zice el), oficilizat, devenit simbolul Puterii, de prozatorul care stie sa spuna "lucruri importante si teribile". Diaristul nu mai vrea sa practice medicina, vrea sa fie scriitor, "nimic altceva decat scriitor". Reuseste sa publice nuvela Diavoliada si e multumit (25 februarie 1924). Cineva ii spune o anecdota cu o domnisoara care, intrebata "daca a fost supusa epurarii", raspunde: "sunt virgina". La Moscova mai multi indivizi defileaza goi pe strada purtand banderole pe care scrie: "Jos rusinea". Trotki pierde puterea si, intrebat care este starea sanatatii sale, ar fi raspuns ironic: "Nu stiu, n-am citit inca ziarele de azi". Jurnalul intim, plin de fapte de cosmar, nu ocoleste, totusi, aceste vorbe de spirit. Cand e sa vorbeasca sa public, Bulgakov este cuprins de panica: nu-si poate stapani "gesturile bolnavicioase de arlechin". Portretul sau, in genere, nu iese triumfator din aceste insemnari mohorate, strivite de nevoile materiale zilnice. Medicul este bolnavicios si temator. Starea literaturii ruse ii pare "ingrozitoare". Asculta pe Alexei Tolstoi si este uluit de ipocrizia discursului: "un bufon josnic si necinstit". La o sedinta a Armatei Rosii, poetul Demian Bedn"i ar fi declarat: "mama mea a fost curva". Dupa ce relateaza asemenea fapte, Bulgakov se multumeste sa rezume: "Doamne Dumnezeule!". Priveste Kremlinul in ceata si scrie in jurnal: "duioasa si unica mea dragoste". Este indragostit, cum am zis, de sotia lui si este disperat si, in acelasi timp, bucuros. Participa la o serata literar-ideologica, patronata de o doamna apriga (Nikitina), si ajuns acasa scriitorul comenteaza: "aceasta muiere a naibii, m-a impotmolit langa ea ca pe un turn in smarcuri". Propozitie formidabila. Citeste in grupul muierii teribile fragmente din Inima de caine si, dupa cum arata documentele de arhiva, cineva face rapoarte la O.G.P.U. O practica bine pusa la punct. Ea a functionat, fara gres, timp de o jumatate de secol in tot Estul Europei. Bulgakov a fost o victima sigura, desi, cum am precizat, isi controleaza limbajul. Nu ezita, totusi, sa vorbeasca de "cloaca rafinat-jurnalistica, tipic sovietic" si de saracia lui "indecenta". "Totul merge cu capul in jos si cu nasul in noroi" - zice el, intr-o propozitie memorabila.
Un jurnal scurt (ca numar de pagini), un destin tragic, un spirit acut si curajos care se lupta cu mizeriile existentei sau, pentru a-i relua metafora, un tun de mare calibru care se straduieste sa fie inghitit de smarcurile unei istorii teribile.
Despre autor:
