Intre 1948 si 1959 Vladimir Nabokov tinea la Universitatea Cornell din Statele Unite, pe langa obisnuitele cursuri de literatura europeana, un modul special consacrat autorilor rusi, urmarind sa-si familiarizeze studentii cu adancimile nuantate, de m
Intre 1948 si 1959 Vladimir Nabokov tinea la Universitatea Cornell din Statele Unite, pe langa obisnuitele cursuri de literatura europeana, un modul special consacrat autorilor rusi, urmarind sa-si familiarizeze studentii cu adancimile nuantate, de multe ori imperfect redate in traduceri, ale confratilor sai. Expunerile erau gandite sub forma eleganta a unor eseuri de autor, care se deschideau cu discrete trucuri de captare, de multe ori legate de receptarea scriitorului in epoca sa. Studentii lui Nabokov aflau astfel pentru inceput de ce Gogol a fost inteles multa vreme ca un critic al societatii feudale sau de ce Lev Tolstoi nu poate fi un prozator ideologic, chiar daca inca mai este citit astfel.
Atmosfera fiind pregatita, vorbitorul - care nu uita sa avertizeze: "Am prea putin dintr-un profesor universitar pentru a putea preda subiecte care imi displac" - prezenta detasat si totusi impudic detalii dintre cele mai cutremuratoare ale biografiei scriitorilor rusi, intotdeauna doar pe acelea care se legau simbolic de temele mari ale operelor lor. Si cum sa nu fi simtit ascultatorii sai forta coplesitoare care tine la un loc cartea si destinul, afland ca Tolstoi, creatorul visului fatidic pe care Anna si Vronski, cuplul celebru al romanului "Anna Karenina", il au deopotriva, se stinge din viata in sala de asteptare a unei gari, ratacind catre o existenta monahala? Mai ales ca, imediat dupa aceea, Nabokov adauga, intimidat parca de marturisirea scapata printre degete: "Detest sa rascolesc prin viata marilor scriitori si sa privesc pe furis peste gardul vietii lor - urasc vulgaritatea interesului uman, urasc fosnetul rochiilor si chicotelile de pe coridoarele timpului - si nici un biograf nu va reusi vreodata sa surprinda vreo licarire din viata mea privata".
Urma analiza detaliata a operei, insotita de lungi pasaje de text, atent alese. Nabokov nu avea cum sa uite faptul ca se afla in fata unui public nefamiliarizat cu literatura rusa, pe care trebuia mai intai sa-l initieze si abia apoi sa-l atraga de partea sa definitiv, prin turnura fascinanta a demonstratiilor.
Fiind un fin degustator al detaliului, mai ales cand acesta apartine unor proze construite in jurul unor sugestii atat de bine absorbite incat devine insesizabil, criticul recurge de multe ori la relevarea legaturilor si coincidentelor lor, intr-o maniera bulversant de directa. Concluziile sunt la fel de lipsite de echivoc ca si argumentarile. Astfel, "Gogol este o creatura bizara, dar geniul este intotdeauna ciudat; numai un scriitor sanatos de mana a doua ii pare cititorului recunoscator, un vechi si intelept prieten", in timp ce "Dostoievski nu este un mare scriitor, ci, mai degraba, unul mediocru - cu strafulgerari de umor excelent, dar, vai, si cu vaste intinderi sterpe de platitudini literare". O noua lectura a romanului "Fratii Karamazov" il determina insa pe Vladimir Nabokov sa exclame: "Se pare ca fusese ales de destinul literaturii ruse sa fie cel mai mare dramaturg al Rusiei, dar si-a ratat vocatia si s-a apucat sa scrie romane".
Dupa ce isi castiga notorietatea ca autor de fictiune, odata cu aparitia romanului "Lolita", Nabokov renunta la cariera universitara, propunandu-si in schimb sa publice in volum studiile sale de literatura. Acest proiect va prinde viata abia dupa disparitia scriitorului, prima editie, ingrijita de Fredson Bowers, aparand in 1980. Versiunea in limba romana, "Cursuri de literatura rusa" (traducere de Cristina Radulescu, Editura Thalia, Bucuresti, 2006), ofera una dintre cele mai moderne si mai rafinate lecturi critice pentru texte ale lui Gogol, Turgheniev, Dostoievski, Tolstoi, Cehov si Gorki, alaturi de cateva articole de sinteza, menite sa descrie atmosfera literara a epocii si chiar mentalitatea cititorului rus. Volumul cuprinde o mare parte din manuscrisele cursurilor despre scriitori rusi in traduceri, incluzand chiar si notele la care autorul renuntase pe parcursul expunerii. Se simte inca ritmul frazei rostite, inflexiunile vocii trebuie sa fi avut un rol covarsitor in aceste prelegeri, prea putin didactice, concepute pentru a fi ascultate asemeni unor povesti despre alte povesti. Si, poate cel mai important, se simte participarea afectiva a cititorului Vladimir Nabokov, maniera in care isi asuma fiecare pagina citita pentru a o putea reda apoi, nuantat si critic, marelui public.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.