Mirat de reactia lui Felix
Liviu Turcu l-a atacat si pe fostul director al SIE, Catalin Harnagea, care a spus recent ca afirmatiile sale sunt neverosimile. "Harnagea a ajuns sef al unui serviciu secret fara sa stie nimic despre domeniu inainte de numire. Nu este nici o nenorocire, insa problema apare dupa ce omul demonstreaza ca nu a reusit sa invete mai nimic nici macar in perioada in care a lucrat acolo, desi o putea face", a spus Turcu despre Harnagea, calificandu-i afirmatiile ca fiind "absolutamente ridicole". Intrebat apoi cum califica atacurile la adresa sa venite chiar de la patronul publicatiei romanesti cu care are un contract, Dan Voiculescu, Turcu a recunoscut ca a fost uimit de reactia liderului conservator, pe care nu si-o poate explica decat ca pe o incercare a acestuia de a se delimita de persoana si demersurile sale.
Doua vizite aproape inutile
Pe de alta parte, Constantin Ticu Dumitrescu a sustinut ieri, cu ocazia celei de-a doua vizite a lui Liviu Turcu la CNSAS, ca fostul ofiter al Securitatii a oferit intr-adevar o "undita" Consiliului, insa una pe care institutia o avea deja. Dumitrescu a mai spus ca "undita" ar fi utila, daca "in balta ar mai fi peste". "Mircea Dinescu spunea - in modul sau plastic de a se exprima - ca Liviu Turcu nu ne-a adus nici un peste, in schimb ne-a lasat o undita. Eu as putea sa adaug ca undita aceasta o aveam. Depinde in ce balta bagi undita, ca degeaba ai undita, daca in balta n-ai peste", a explicat Dumitrescu. Acesta a mai spus ca nu s-a mai intalnit, a doua oara, cu Liviu Turcu, pentru ca a vorbit suficient cu acesta data trecuta. Pe de alta parte, potrivit unor surse din Colegiu, citate de Mediafax, prezenta lui Turcu la CNSAS nu e vazuta cu ochi buni de unii membri, pentru ca, sustin ei, acest lucru ar legitima demersul si declaratiile sale fostului ofiter al Securitatii. Potrivit surselor citate, la precedenta vizita a lui Turcu la CNSAS, cativa membri au refuzat sa-l vada pe acesta.
Povestiri despre munca de securist
In acelasi timp, Liviu Turcu, care a stat ieri in sediul CNSAS timp de cinci ore, le-a povestit pe larg membrilor Colegiului detalii legate de munca de securist, cu intentia de a-i ajuta pe acestia sa inteleaga cat mai bine cum lucra Directia Securitatii Statului. "Am incercat sa-i ajut sa inteleaga cat mai bine metodele de lucru ale oamenilor DSS. Asa inteleg sa-mi indeplinesc scopul de a-i ajuta pe membrii Colegiului sa duca la bun sfarsit sarcina pentru care insasi institutia a fost creata: curatarea reala a spatiului public romanesc", le-a explicat Turcu ziaristilor.
El a sustinut ca membrii CNSAS au manifestat, "cel putin formal", un real interes pentru informatiile pe care le-a oferit, mai ales ca a incercat sa-i invete pe acestia si ce anume trebuie sa ceara de la servicii. Totusi, Turcu a spus ca are in continuare impresia ca politicienii, "sfera de decizie din Romania", nu au interes in curatarea societatii romanesti. (C. EPURAN)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro