Desi stiu ca sint previzibil, voi scrie totusi despre domnul Nastase. La urma urmei, a reusit sa faca un eveniment destul de mediatizat din frustrarile lui de om politic expirat. Si-n plus, eu urmaresc cu o placere speciala prestatiile publice ale ac
Desi stiu ca sint previzibil, voi scrie totusi despre domnul Nastase. La urma urmei, a reusit sa faca un eveniment destul de mediatizat din frustrarile lui de om politic expirat. Si-n plus, eu urmaresc cu o placere speciala prestatiile publice ale acestui sturlubatic fost mare burghez ajuns acum sa incaseze ironiile lui Vanghelie. Recunoasteti ca e de ris sa-l vezi pe fostul prim-ministru si boss pesedist absolut incercind sa stea cu coada ridicata in lupta disperata de a nu-si pierde si ultima craca de sub fund in aceasta colonie de urangutani jumuliti care e actuala conducere a social democratilor. Pe mine ma distreaza si da, recunosc, desi e o bucurie resentimentara, nu mi-e deloc rusine sa o savurez metodic. Ceea ce ma delecteaza cel mai tare la acest Nastase nou si mic e zimbetul lui incurcat atunci cind e atins cu o intrebare pe care n-o poate devia in bozii. Miercuri seara, m-am pregatit special pentru emisiunea lui Robert Turcescu: mi-am asezat frumusel tigarile pe masa, mi-am umplut paharul si m-am pregatit sa zimbesc. Studiat atent, dl Nastase dezvaluie un evantai destul de restrins de mimici posibile, chestiune care te ajuta sa-i identifici foarte usor reactia pe care urmeaza sa o aiba fata de o chestiune sau alta. Intre indignare si destindere e o distanta destul de mica. O incruntare fina, vizibila mai ales in cutele fruntii, sugereaza ca a luat-o in serios, iar un zimbet vag si o tuguiere imperceptibila a buzelor anunta o glumita, o ironie, pretext de retorica evaziva si trecere pe un teren sigur al discutiei, unde limba sa de lemn pune stapinire pe timpul interlocutorului. E dragut, doamnelor si domnilor, recunoasteti!
Despre autor:
