Cu doar 20 de mililitri de singe, medicii specialisti pot vedea afectiunile de care sufera o persoana chiar inainte ca aceasta sa isi dea seama ca este bolnava.

Analizele medicale bazate pe recoltarea unei probe de singe se pot transforma intr-o veritabila harta a starii de sanatate, atunci cind sint efectuate si interpretate de specialisti. Ceea ce trebuie sa stie o persoana care se prezinta la medic este ca o sumedenie de boli pot fi descoperite prin aceasta metoda inainte ca ele sa inceapa sa produca efecte precum febra, starea de rau general, dureri sau pierderea starii de constienta. Iar atunci cind nu se poate spune de ce boala anume sufera un om ale carui rezultate de la analize nu se incadreaza in valorile standard, acest fapt este un valoros indiciu ca in organismul sau ceva nu functioneaza bine si poate fi punctul de plecare pentru alte investigatii, mai amanuntite.

20 de mililitri pentru analize standard

Din punctul de vedere al complexitatii, analizele de singe se impart, neconventional, in analize „obisnuite", care se fac pentru a studia parametrii generali de sanatate si pentru a identifica infectii des intilnite, si analize speciale. Acestea din urma necesita substante obtinute in conditii speciale (de exemplu, contin parti din anumiti virusi), motiv pentru care sint si mai scumpe. „Pentru analizele de singe «obisnuite», o cantitate de singe de 20 de mililitri ar trebui sa ajunga cu prisosinta. Un astfel de set ar putea ajuta la descoperirea unei anemii cronice, instalate lent, cu care organismul s-a obisnuit si care nu pune probleme evidente decit in faze avansate. Un diabet ar putea fi descoperit din timp, iar riscul pentru ateroscleroza poate fi stabilit prin teste banale de dislipidemie. De asemenea, o hepatita virala ar putea fi suspectata in cazul unei modificari minore a analizelor de singe care privesc functionarea ficatului. In plus, o boala autoimuna poate fi anuntata de modificarea electroforezei proteinelor", spune doctorul Sandra Stoica, sef de laborator in cadrul Laboratoarelor Unysin.

Traseul inamicilor

Bacterii, paraziti sau virusi, toti lasa urme vizibile pentru ochiul specialistului atunci cind trec prin singele unui om, iar tocmai identificarea acestor dire microscopice face posibila detectarea lor si recomandarea unui tratament adecvat. „Unele microorganisme pot fi detectate in singe prin prezenta unor fragmente din structura lor, numite antigene. Altele induc formarea de particule specifice in singele gazdei, numite anticorpi, ce pot fi detectate si dupa eliminarea microbului si care devin astfel martori ai unei treceri prin boala respectiva sau ai unei rezistente pe care corpul si-a construit-o la infectie", adauga doctorul Stoica.

Monitorizarea anuala a sanatatii

Cine este ingrijorat ca poate suferi din cauza singelui recoltat in eprubeta, trebuie sa stie ca o persoana cu greutatea de 70 kg are 5 litri de singe, deci nu va simti pierderea de 20 ml. Exista insa si situatii in care este bine ca analizele sa fie aminate, cum este o infectie extinsa a pielii. „Printr-o punctie venoasa obisnuita, pe linga riscul patrunderii si insamintarii microbului in singe, exista si riscul contaminarii probei recoltate, fapt care determina erori in determinari", mai spune Sandra Stoica. Pentru cei care vor sa-si monitorizeze atent starea de sanatate, un set de analize efectuat o data pe an este o masura fireasca.

Analizele obligatorii costa 50 RON Analizele obligatorii si gratuite pe care romanii vor trebui sa le efectueze la anul se incadreaza in categoria de teste „obisnuite".

Un set de analize va costa 50 RON pentru fiecare cetatean, bani ce vor fi platiti de Ministerul Sanatatii. Copiii vor efectua o hemoleucograma completa, sideremia, glicemia, creatinina serica si exudatul faringian. Persoanele majore isi vor testa in plus transaminazele, colesterolul si trigliceridele, fara a mai efectua insa exudatul faringian. Daca rezultatele respectivelor analize nu indica instalarea unei boli, ele vor fi folosite pentru a evalua riscul ca un anumit pacient sa dezvolte afectiuni cardiace, hepatice, renale sau diabet.