De fapt, noi ce vrem? Sa ne ia lumea in serios, ca pe o tara cu potential, asezare geo-strategica, aspiratii europene imemoriale etc. etc. Ne suparam cu clabuci cand ne ia cineva peste picior. Dar v-ati pus vreodata problema ce s-ar intampla daca, pr
De fapt, noi ce vrem? Sa ne ia lumea in serios, ca pe o tara cu potential, asezare geo-strategica, aspiratii europene imemoriale etc. etc. Ne suparam cu clabuci cand ne ia cineva peste picior. Dar v-ati pus vreodata problema ce s-ar intampla daca, prin absurd, partenerii nostri europeni sau cei din NATO chiar ne-ar lua in serios? Asta insemnand aplicarea standardelor lor la jocurile de pe Dambovita, dorind sa vada cum ne tinem noi de angajamentele luate.
Uite unul, foarte grav la ei, moft turbat in cancelariile noastre: accesul la documentele secrete. La ei, intr-atat de grav incat problema realizarii unui sistem national de acreditare a persoanelor care au acces la diferitele nivele de documente secrete a constituit conditia esentiala pentru demararea negocierilor pentru aderarea la NATO. De fapt, ca sa fim si mai precisi, a constituit pre-conditia pentru orice fel de discutii cu Romania. Fapt care a fost valabil si in cazul negocierilor cu UE.
In cazul ambelor organizatii, lucrurile erau foarte clare: pe de o parte armata si serviciile in cazul NATO, pe de alta parte administratia publica in cazul UE, urmau sa fie "curatate" progresiv, adusi oameni dintr-o alta generatie, refacute grilele de evaluare pentru accesul la documente confidentiale. Astfel incat, intr-un final, si in acest domeniu, sa se asigure interoperabilitatea sistemelor. Si ceea ce era atunci un deziderat usor de inteles prin raport cu mutatiile politice aparute, a devenit acum o prioritate absoluta in contextul degradarii climatului de securitate mondial si al luptei globale impotriva terorismului. Nimic nu le increteste mai rapid parul de spaima baietilor din Europa cat si celor de peste ocean decat vestea ca, intr-o tara membra a sistemului, normele de securitate sunt tratate aleatoriu, fiecare cu mama lui, dupa criterii diverse, pile la sefu' sau, cel mai adesea, imbecilitate institutionala in conditiile nepasarii generale.
Nepasarea noastra si a lor. A noastra pentru ca asta e natia. A lor pentru ca, pesemne, ori au lucruri mult mai importante de facut, ori chiar nu contam decat ca numar intr-o ecuatie unde va mai trece timp pana sa ne cheme cineva la raport. Ai nostri stiu asta si, instantaneu, profita. Incalcand protocoale si reguli. Ignorand angajamentele si obligatiile semnate de Romania. Trimitandu-ne astfel, pe toti, in zona derizoriului. Contribuind la consolidarea unei imagini de tara excentrica, constanta in a trimite mesaje bizare.
Un asemenea mesaj este trimis de dl.Oprea, nimeni altul decat consilierul pentru probleme de securitate al primului ministru al Romaniei. Dupa stiinta mea, singurul caz din lumea civilizata in care un personaj cu o asemenea functie nu a primit avizul institutiei abilitate din tara sa pentru a lucra macar cu nivelul minim de secrete de stat. Incredibil si ilogic. Dar si foarte primejdios pentru ca, in definitiv, daca functia nu e un smen care sa acopere altceva sau sa raspunda unor alte interese, atunci, ma rog, cu ce documente opereaza domnul consilier atunci cand da sfaturi pe probleme de securitate nationala? Nu cumva, si de data asta, domnul Oprea colectioneaza documente cu care acum nu poate lucra oficial, caci ar incalca legea, dar le pregateste pentru folosire pentru cand ii va veni mai bine? Se poate ca presupunerea asta sa fie o aberatie. Poate. As vrea sa fie asa. Dar n-am auzit niciodata de un alt exemplu in istoria contemporana a unei tari democratice in care consilierul de securitate nationala al unui prim-ministru in functiune, sa iasa in fata presei cu documente secrete fotocopiate in perioada precedentei sale functii de consilier al presedintelui tarii. Spre stupoarea unor observatori externi, faptul nu are nici o urmare. De ce? Poate pentru ca multi o considera un simplu smen, gainarie ordinara de jucator de alba-neagra dintr-o mahala rau famata a Europei.
Poate. Dar ce ne facem cu auto-denuntul privind colaborarea cu Securitatea facut de un alt membru al Guvernului Romaniei, tot consilier al premierului Tariceanu, domnul Dan Oprescu, si el cu acces la documentele secrete de pe masa guvernantilor nostri? Ce-i de facut cu afirmatia foarte grava facuta mai deunazi de proaspatul director de la SIE, care a spus ca nu-i mai da nici un document secret doamnei deputat Buruiana-Aprodu, pe motiv ca n-are certificat ORNISS. Dulceata infinita a acestei farse e ca doamna in cauza a petrecut mai multe mandate parlamentare tocmai in comisii care se ocupau cu controlul serviciilor de informatii. Asta face si acum. Chiar nu stia nimeni de situatia respectiva, macar de incompatibilitatea grava in raport cu normele minimale de securitate? Ma indoiesc. Atunci? Halucinant, dar nu raspunde nimeni. Si nici nu va raspunde nimeni.
Tot astfel, tacerea, suava tacere a indiferentei complice se aseaza acum peste faptele tanarului Orasanu, cel prezentat acum cateva luni drept simbolul innoirii echipei administratiei de la Bucuresti. Acuzat acum ca el, cu mentalitate de borfas de rand, isi tragea preventiv, ca domnul consilier Oprea, copii dupa actele institutiei si le scotea pe ascuns, in fapt de seara.
Puteti fi siguri ca aceste elemente nu sunt izolate. Si nici reactia la ele nu va intarzia sa vina, potentata tocmai de suspecta complicitate interna. Poate, nu stiu, o replica a mecanismului pus in miscare acum de dr. Liviu Turcu. Numai asa se poate? Numai astfel se deblocheaza, prin explozie, mecanismele ineficiente sau anchilozate? Daca societatea romaneasca nu poate genera singura un raspuns, atunci trebuie sa fim siguri ca cineva, cumva, il va da. Cu toate riscurile pe care le implica un asemenea demers.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.