O incapere cu vinuri, apartinand unui restaurant din Toronto, situata la altitudinea de 351 de metri, a fost omologata, miercuri, drept "crama situata la cea mai mare inaltime", in cadrul evenimentelor care au marcat prima zi internationala a recordu
O incapere cu vinuri, apartinand unui restaurant din Toronto, situata la altitudinea de 351 de metri, a fost omologata, miercuri, drept "crama situata la cea mai mare inaltime", in cadrul evenimentelor care au marcat prima zi internationala a recordurilor Guinness, transmite AFP, citata de Mediafax. Crama restaurantului este plasata in turnul CN din Toronto, care, cu cei 553 de metri ai lui, este considerat cea mai inalta structura din Canada si una dintre cele mai mari din lume.
"Este foarte inalta. Nu cred ca acest record va fi depasit. Exista cladiri mai inalte, dar nu cred ca exista intentia sa se instaleze in ele restaurante si crame", a declarat Carey Low de la Guinness Book. Potrivit spuselor acestuia, altitudinea nu afecteaza calitatea vinului. Crama aflata la cea mai mare inaltime din lume numara 9000 de sticle de vin. Restaurantul mai are o pivnita, subterana, cu o capacitate de 15.000 de sticle. O serie de recorduri, de la cele mai bizare la cele mai romantice, sunt prevazute a fi atinse joi, in cea de-a doua zi internationala a recordurilor Guinness. La Paris se va incerca depasirea recordului de cel mai mare numar de persoane care se saruta concomitent.
Toronto va incerca sa mai inscrie un record joi, organizand cel mai lung sir de dansatori. Recordul precedent a fost stabilit in iulie 2004, in Germania, cu 1150 de participanti. (D.M.V.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.