Consiliul de Conducere al Societatii Timisoara a decis ieri, potrivit NewsIn, sa-l excluda pe Doru Braia (foto) din randurile sale, pentru ca jurnalistul a semnat un angajament cu fosta Securitate. Braia a recunoscut, la audierile de la CNSAS, ca a s
Consiliul de Conducere al Societatii Timisoara a decis ieri, potrivit NewsIn, sa-l excluda pe Doru Braia (foto) din randurile sale, pentru ca jurnalistul a semnat un angajament cu fosta Securitate. Braia a recunoscut, la audierile de la CNSAS, ca a semnat un angajament tip cu ofiterul de contrainformatii de la unitatea militara unde si-a satisfacut stagiul militar, prin care se obliga sa dea note informative. Cu toate acestea, jurnalistul a sustinut ca nu a fost colaborator al Securitatii, pentru ca nu a dat nici o nota scrisa. Braia, care pana la Revolutia din 1989 a trait in Germania, a sustinut ca, in dosarul sau, exista o "plastografie" a unui angajament care-i imita scrisul si pe care nu o recunoaste, precum si un angajament pe care l-a semnat "la ordin". Mai mult, ziaristul le-a spus membrilor Colegiului ca ofera salariul sau pe un an, persoanei care aduce o nota informativa semnata de el. Exilat in Germania din 1978 pana dupa Revolutie, Braia sustine ca a fost expulzat pentru ca a organizat mici manifestatii impotriva lui Ceausescu. In 1989, inainte de Revolutie, a incercat sa ocupe Ambasada Romaniei din Bonn. Braia a lucrat si pentru Radio Europa Libera, unde a fost un apropiat al diasporei anticomuniste si anticeausiste. Doru Braia este a doua persoana care pierde calitatea de membru al Societatii Timisoara, din cauza colaborarii cu Securitatea, dupa ce deputatul Mona Musca a avut aceeasi soarta, odata cu deconspirarea sa, ca informator. (C.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.